Autori mureşeni - Răzvan Ducan, „Chiriaş într-o revoltă" O CARTE DE ISTORIE PENTRU URMAŞI

Distribuie pe:

Primit-am carte nouă de la Târgu-Mureş.

Una doldora de rod poetic, al cărui grădinar este Răzvan Ducan.

Autor al unui munte de volume, încât de te-ai sui pe ele ajunge-vei până la noapte drept în pridvorul lui Dumnezeu.

Izvodirea lui Ducan face parte din colecţia „100 de cărţi pentru Marea Unire (1918-2018)" a editurii „Vatra veche" şi are pe ea, adânc incifrat, numărul 24.

Prin titlul „Chiriaş într-o revoltă", autorul vrea să ne spună, şi chiar ne spune!, cu glas de bucium din munţii demnităţii româneşti, că e timpul ca poporul nostru să-şi revendice din nou dreptul la sinele său.

Adică la Dumnezeu, Crist, Sfântul Lazăr, Sfântul Andrei, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Iancu Flondor, Dori Popovici, I.C. Brătianu, Lucaciu, Goldiş, Vaida Voievod, Ferdinand, Ienăchiţă Văcărescu, Andrei Mureşanu, Ciprian Porumbescu, Mihai Eminescu, Coşbuc, Goga, Mateevici, Veronica Micle, Sfântul Ştefan, Nichita, Caragiale şi... Adrian Păunescu, megapoet, de origine basarabeană, căruia îi acordă veneraţie de tip eminescian, dedicîndu-i un crâng de lirice demne de atenţia cititorului răzvanducanian.

Cartea aceasta, fiind deschisă, începe a fremăta de atâta istorie câtă conţine în ea. De atâta zbucium şi jertfă a Neamului Românesc, de atâta NeUnire, de atâtea Basarabii şi Bucovine smulse de străini din trupul Patriei-Mamă ori cedate, fără un foc de armă, celor avizi de noi şi noi teritorii, boală nevindecată nici în mileniul al treilea, în care, total dezuniţi, vieţuim.

„Chiriaş într-o revoltă" este un inel de nuntă al Trecutului cu Viitorul, sfinţit în apele Prezentului, ca-ntr-un Iordan purificator al românilor.

Deschizi cartea şi-ncepe brusc să te doară istoria unui pământ sfârtecat şi vândut la taraba Lumii prădalnice şi, la rându-i, prădate de Idealuri.

În aste bicisnice vremi asemenea  cărţi nu se mai scriu, iar astfel de lacrimi lirice nici nu se mai poartă, fiind considerate de-a dreptul vetuste şi neproductive.

Răzvan Ducan, clar lucru, este un nepragmatic, în viziunea vizionară a contemporanilor săi şi pare-se că numele său nici nu contează în ierarhia literară a Zilei.

Dar acest fapt nu-l debusolează nici câtuşi de puţin şi nu-i stăvileşte deloc revolta necontenită, în care s-a făcut, de voie, de nevoie, chiriaş, ca să ne atenţioneze, de la carte la carte, precum că de nu-l vom asculta azi mâine am putea fi cu tot cu Ţară chiriaşi în propria-ne Ţară, aproape că ajunsă la mila celor mai mari prădători de pe glob.

Închei cu un poem, absolut antologic, al târnăveanului Răzvan Ducan: poemul „După ce voi muri":

„După ce voi muri,/ de mine copiii şi-or mai aminti/ şi neamurile şi-or mai aminti/ şi vecinii şi-or mai aminti/ şi cunoscuţii şi-or mai aminti.// Vecinii şi cunoscuţii şi-or mai aminti,/ din micile întâmplări hazlii,/ neamurile şi-or mai aminti,/ dacă nu ne-am certat/ şi dacă le-am iertat din datorii.// Părinţii şi-or mai aminti,/ din sufletele lor sfâşiate-n felii,/ din ceea ce a mai rămas,/ după ce au murit în ei încă de vii.// După ce părinţii şi neamurile/ şi cunoscuţii şi vecinii or muri,/ copiii şi-or mai aminti,/ prin sarea amară a lacrimii,/ cristalizată-n fotografii,/ prin amintiri şi nostalgii.// Şi-apoi nepoţii îşi vor aminti,/ copiii propriilor mei copii,/ prin nişte biete jucării,/ stătute-n praful din cutii.// Şi după ce copiii mi-or muri/ şi nepoţii mi-or muri,/ având şi ei nepoţi,/ copii de copii de copii,/ cine de mine-şi va mai aminti?// Strănepoţii îşi vor mai aminti,/ nevoiţi să-şi facă autobiografii,/ de-or avea ce moşteni,/ ironizând bătrânul ce-a scris poezii,/ din cărţile îngălbenite în hârtii,/ pe care le vor frunzări,/ dar secolul de unde vin,/ ei nu-l vor şti.// Şi când şi ei vor muri/ şi când nimeni,/ chiar nimeni nu mă va mai şti,/ din nou voi muri,/ cu-adevărat, de data asta voi muri,/ fără neamuri, fără cunoscuţi,/ fără părinţi, nepoţi, strănepoţi, fără copii.// Fără trup voi muri/şi uitarea mormânt îmi va fi,/ de nici Învierea nu va veni,/ neştiind locul uitării a-l găsi". (11 august 2015)

Eu, unul, frate drag Răzvan Ducan, nu te-am uitat.

Şi pe această cale te dulce salut şi te fericit îmbrăţişez, dorind ca Visul reîntregirii inimilor noastre într-o singură Ţară să se întâmple cât mai curând!

 

Lasă un comentariu