Dracul m-a pus!

Distribuie pe:

Un copil vede cireşe coapte în grădina unui om, ar vrea să sară gardul şi să-şi umple buzunarele. Stă şi se gândeşte: „Sunt frumoase, dar nu sunt ale mele, nu le pot fura. Cu toate acestea, par atât de bune şi nici nu mi-ar fi greu să le fur. Dar nu, nu trebuie să fac aceasta".

Şi totuşi sare gardul şi iată-l ajuns sub cireş. Cireşele îi par din ce în ce mai atrăgătoare; voinţa îi slăbeşte din ce în ce mai mult; a fura nişte cireşe i se pare că este o greşeală mică. „Ce sunt acolo câteva cireşe???" Copilul se hotărăşte să ia câteva cireşe. Puterea voinţei sale a cedat. Ispita l-a dus la păcat. A furat cireşele şi acum mănâncă liniştit...

Este scris în Sfânta Scriptură: II Timotei 2, 22. „Fugi de poftele tinereţilor şi urmează dreptatea, credinţa, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată."

Lasă un comentariu