Să ne cunoaștem înaintașii - Florea Bogdan (1876-1965)

Distribuie pe:

„Călăuză în viață mi-au fost credința în Dumnezeu și credința în glia străbună…"

(Florea Bogdan)

Sunt cuvintele inginerului Florea Bogdan, un ilustru înaintaș, o personalitate marcantă, „omul care, prin modul în care și-a asumat implicarea în evenimentele care au schimbat harta politică a Europei, la sfârșitul Primului Război Mondial, alături de elita juridică de atunci, a fost un creator de istorie". Născut la Fărăgău (județul Mureș), în anul 1876, fiul de țărani urmează școala din satul natal, apoi la Reghin, urmând, la Târgu-Mureș, liceul în limba maghiară. La liceul târgumureșean se susține singur, oferind „meditații unui fiu de inginer de la Căile Ferate".

În cartea „Memorii", Florea Bogdan ne lasă următoarele rânduri despre perioada amintiră: „Eram elev la școala din orașul Reghin și-n vacanță petreceam vara la părinții mei, în comuna Fărăgău, care aparținea atunci de județul Cojocna (Cluj). O verișoară bătrână de-a tatălui meu, cu numele Dafina, mă avea tare drag și mă ducea deseori la dânsa, mă povățuia să fiu cuminte, să învăț bine, să ascult de părinții mei și de învățători, să fiu cuviincios față de toată lumea, să iubesc biserica, să zic rugăciunile dimineața, înaintea meselor, seara la culcare, să-mi iubesc colegii, să stimez învățătorii și preoții, care ne învață carte și religie, că așa-i place lui Dumnezeu, precum și oamenilor". Sunt aceste povețe jaloane esențiale ale unei educații solide și ale moralei creștine cu care, de fiecare dată, un fiu de țărani pleacă în viață.

Este menționată și plecarea, cu fratele Ion, la Târgu-Mureș. „În ziua de 31 august 1887, dis-de-dimineață, mama a-nceput să ne împacheteze hainele de pat, îmbrăcămintea, lenjeria, alimentele, făină de porumb, de grâu, fasole, cartofi, slănină, untură, brânză, ouă etc. (…) Ajunși la Târgu-Mureș, mergem direct la adresa primită (…). Din două vorbe, târgul era făcut: doi fiorini pe lună, o mierță de grâu și o mierță de cucuruz, alimentele vor veni de acasă, precum și un car de lemne pentru foc și petrol pentru luminat (…)".

Își continuă studiile în Mica Romă, în Blajul școlilor, Blajul „cu cea mai mare tradiție în învățământul românesc din Transilvania, apoi la Liceul Grăniceresc din Năsăud." La Năsăud își ajută colegii la lecții, la teze. „Le făceam traduceri din germană, latină, greacă, le explicam problemele de algebră și trigonometrie". Elev eminent, cu rezultate foarte bune, este primul din clasă.

După bacalaureat alege să urmeze ingineria la Budapesta, cu toate că părinții doreau să facă teologia, să devină popă. „Se apropia septembrie 1895, mă pregăteam de plecare, dar nu aveam bani. Îl rog pe tata să mai vândă grâu (…) La 1 septembrie plec la Budapesta, numai cu 30 de fiorini în buzunar, în mână cu o valiză și în spate cu desaga cu merinde: pâine, slănină, brânză, ouă, costițe afumate, făină de mălai, mere, pere, adică tot ce mi-a pregătit mama. Ajuns, mă interesez unde-i Politehnica și cât sunt taxele (…) Prin luna octombrie primesc știrea, de la Blaj, că mi s-a aprobat o bursă de 70 de fiorini".

La Budapesta frecventează Societatea „Petru Maior", locul de întâlnire al studenților români. Încheie studiile Universității Tehnice din Budapesta, ca student eminent, cu „o diplomă de inginer universal", având în față perspectiva unei alegeri: „o carieră universitară sau un post la Ministerul Agriculturii, la serviciul hidraulic". Însă Florea Bogdan ajunge inginer la Debrețin. „În Debrețin - comentează în „Memorii" - am descoperit vreo șapte familii de români, funcționari la Percepție și la Primărie, iar în Facultatea de Drept șase studenți români, din care doi din Năsăud (…) La serviciu eram apreciat și, în curând, am fost detașat pentru conducerea lucrărilor hidrotehnice la Societatea Regiunea Ninului".

În curând, după căsătorie, se stabilește la Reghin, unde deschide un birou tehnic, ca „expert cadastral", devenind „un om prosper". „Am întocmit proiecte și am ridicat biserica greco-catolică din Ilva Mare, o adevărată catedrală. Sub conducerea mea s-au construit, pe Someșul Mare, bisericile din Nepos și Rebrișoara, școlile din Maieru și Sângeorz, sediul Băncii „Albina" din Năsăud. De asemenea, multe case din Reghin, casa comunală din Petelea, casa parohială din Băla, școlile din Milășel, Frunzeni, Socolul de Câmpie, bisericile din Solovăstru și Șerbeni". O acțiune a lui, de transferare de proprietăți, prin intermediul băncilor, către țărani, deranjează Budapesta, acțiunea lui fiind considerată „periculoasă pentru Ungaria".

La 28 iulie 1914, la Sarajevo este asasinat arhiducele Franz Ferdinand. Austro-Ungaria declară război Serbiei și începe Primul Război Mondial. Florea Bogdan, locotenent în armata Ungariei, este mobilizat, ca ofițer, și trimis, în Galiția, să lupte. Redăm o prezentare a unei încleștări cu inamicul, luptă în care-i rănit la un picior. „Când ajungem pe dunga șanțului, inamicul trage salvă după salvă în noi, ne secera ca snopii. Cădem unii peste alții. Cad și eu. Nu mai aud nimic. Nu mai simt nimic. Cu un cuvânt, mort. Trece câtva timp și-mi revin. Peste mine erau căzuți vreo trei camarazi. Mă scot de sub ei și aud țipete, văicăreli. Mă târăsc încet pe șosea. Mă uit în jur să văd care-i situația. Rușii aruncau rachete de pe vârful dealului, care luminau terenul (…) Am simțit, prelingându-se, pe pulpa piciorului drept, ceva fluid. Cercetând, pipăind, am dat de rana sângerândă din piciorul drept."

Florea Bogdan decide să dezerteze și să treacă munții în România, așa cum ar fi dorit și Emil Rebreanu, fratele lui Liviu Rebreanu din „Pădurea spânzuraților". Încercarea lui îndrăzneață reușește, se stabilește la București „refugiat, incognito, în România", și activează în Comitetul Refugiaților din Ardeal, „militând pentru intrarea României în război", pentru „a vedea Ardealul unit cu România". Devine ofițer, voluntar, al Armatei Românie. În 1916, înainte ca România să intre în război, locotenentul Florea Bogdan publică, pe baza unei temeinice documentări, studiul „Deznaționalizarea românilor ardeleni sau politica agrară ungurească". La București are ocazia să cunoască mari personalități ale vremii. Constată, la Ministerul Agriculturii, că, în România, „nu existau nici cadastru, nici cărți funduale", în timp ce, „în Ardeal, acestea existau „încă de la 1848", considerând că „e nevoie de asemenea evidențe și în Regat". Însă, ministrul Agriculturii de atunci nu-i ia în considerare ideile, chiar jignindu-l, ceea ce îl determină să se gândească chiar „să se întoarcă în Ardeal", însă renunță la acest gând, știind prea bine ce îl aștepta acolo.

După ruperea neutralității, România intră în război, iar Florea Bogdan „pleacă pe front ca ofițer de contrainformații". Redăm un scurt episod din „Memorii", după trecerea Armatei Române, în noaptea de 15-16 august 1916, prin trecătorile munților, pentru a elibera Transilvania: „Având în vedere că aveam puține rezerve, nu ne puteam avânta la un atac din față, mai ales că între Hodac, Ibănești și Gurghiu se întinde un șes dominat de artileria grea a inamicului. Ori, artileria grea ne lipsea, fiindcă prin munții Fâncelului și ai Lăpușnei nu am putut să o aducem (…) Prin Mocear și pe Râu răsunau mitralierele, se dădeau lupte corp la corp cu baionetele". Urmează insuccesele Armatei Române, după acea „scurtă campanie în Transilvania", când nemții și bulgarii au atacat în Dobrogea, și tragedia retragerii, în Moldova, a armatei, guvernului și o parte a populației, după ocuparea Bucureștiului, de nemți. Este detașat, de generalul Prezan, pe lângă armata rusă. După Cartierul General din Moldova, Florea Bogdan ajunge, din nou, în Ardeal: „Comandantul Armatelor pentru Ardeal a fost numit generalul Moșoiu, care era, și el, ardelean. Eu am fost numit ofițer adjutant al colonelului Negulescu, care era șeful Biroului de informații, și, după ce armatele noastre au trecut Carpații, ne-am stabilit sediul la Sibiu."

La 1 Decembrie 1918 are loc Unirea Transilvaniei cu România, printre „cei care se implică în această acțiune politico-militară aflându-se și Florea Bogdan." Candidând pe listele Partidului țărănesc din Ardeal, Florea Bogdan „este ales deputat în Parlamentul României Mari", în circumscripția Reghin, în care l-a avut contracandidat pe protopopul Ariton Popa, membru al Partidului Național. Orientându-se spre Partidul Poporului al generalului Averescu, din care făceau parte și Octavian Goga, Vasile Goldiș și Petru Groza, candidând, Florea Bogdan obține un nou mandat parlamentar, iar în anul 1926 devine prefect al județului Mureș. Iată o descriere a acestor împrejurări: „Primesc de la Goga o telegramă să plec la București. M-am dus, și Goga mi-a spus: «Stai aici, că peste vreo două zile ai să te întorci acasă ca prefect de Mureș». După două zile, Averescu a fost autorizat să formeze guvernul. Goga a fost numit ministru de Interne (…) Goga mi-a spus să trec dimineață pe la Minister să-mi iau numirea".

Florea Bogdan este cel care „a pus bazele primului liceu românesc la Reghin", deschide o librărie, înființează o tipografie.

Începe cel de-Al Doilea Război Mondial. Prin pactul Ribbentrop-Molotov, URSS anexează, în urma notelor ultimative, Basarabia, nordul Bucovinei. ținutul Herței. „Cadrilaterul este cedat Bulgariei, iar nordul Ardealului este dat, de Hitler și Mussolini, Ungariei horthyste și fasciste. După Diktatul de la Viena, refugiată inițial la Ocna de Mureș, familia lui Florea Bogdan ajunge, mai apoi, la București, capitală aflată, în 1943, sub bombardamentul anglo-american, iar de la 23 august 1944, sub cizma bolșevică.

Urmează anii sumbri ai regimului totalitar. Marginalizare. Suferință! Dr. Petru Groza îi propune postul de ministru al Agriculturii, însă Florea Bogdan refuză, rămânând fidel principiilor lui morale. Retras din politică, Florea Bogdan așteaptă loviturile care i se vor da una după alta. În anul 1953, an al „obsedantului deceniu", este dat afară din casă, pierde averea de la Reghin și Fărăgău", „vechea elită românească fiind eliminată".

Aici se sfârșesc paginile din jurnalul lui Florea Bogdan, nepoata acestuia, Rodica Bogdan, susținând că „ultimele caiete din «Memorii» au fost distruse în timpul regimului comunist. Într-un epilog al „Memoriilor", nepoata Rodica Bogdan, păstrătoarea arhivei familiei, face următoarea mărturisire privind acea oprire atât de bruscă „a poveștii bunicului meu, Florea Bogdan". „Din păcate - mărturisea ea -, „ultimele lui caiete au fost distruse în perioada comunistă". Cu o situație îngrozitoare a familiei, dat afară din casă, de el necazurile s-au ținut lanț. La cei 88 de ani avea o pensie foarte mică și nu se mai putea descurca. Toate demersurile până la Marea Adunare Națională și la Ministerul Apărării Naționale au fost un eșec. S-a stins din viață, în 1965 „mâhnit, umilit și sărac".

(Florea Bogdan: „Memorii" (1876-1965), carte apărută, în 2014, la Editura Asociațiunii ASTRA a Despărțământului Reghin, coordonatori: conf. univ. dr. Bogdan Grămescu și prof. Marin Șara, cu o prefață de prof. univ. dr. Cornel Sigmirean)

Lasă un comentariu