Avva Arsenie a spus cândva că iadul e plin de oameni care se află în păcatul vorbirii de rău. Așa să fie?
Vorbind despre preoție, un preot afirma următoarele: „Cât de ușor critică lumea preotul! Dacă e tânăr, nu are experiență. Dacă e în vârstă, ar trebui să iasă la pensie și să plece. Dacă ține la disciplina Bisericii e prea sever. Dacă e mai îngăduitor, strică obiceiurile și datinile. Dacă face lucrări la biserică, înseamnă că are bani. Dacă nu face, înseamnă că e comod... Dacă se roagă prea mult, este întrebat dacă nu mai are și altceva de făcut. Dacă mai lasă loc și pentru altceva, este întrebat de ce nu se roagă. Dacă se roagă în public, este acuzat de fariseism. Dacă se roagă doar în camera sa, se spune că nu dă exemplu bun și altora. Dacă dă de pomană, poate fi acuzat că e risipitor. Dacă nu dă de pomană, poate fi acuzat că e zgârcit. Dacă predică pe înțelesul poporului, e superficial. Dacă predică mai teologic, este prea înalt și nu îl înțelege lumea. Dacă stă de vorbă cu toată lumea este guraliv. Dacă nu prea stă de vorbă cu alții, este orgolios și taciturn. Dacă își vizitează prietenii, îi place să deranjeze mereu. Dacă nu-și vizitează prietenii, nu știe să facă comuniune. Dacă are încredere în ceilalți, nu este autoritar. Dacă vrea să traseze sarcini exacte pentru cei din jur, este prea exigent și autoritar".
Câtă dreptate avea acest preot! În fiecare zi ne lovim de neînțelegere, de critici, de nemulțumiri. Dar oare trebuie ținut cont de ce spun alții? Oare sfinții au ținut cont de ce spuneau cei din jur? Dacă reperul nostru este Hristos, Evanghelia și sfinții, atunci părerile celorlalți nu ar mai trebui să ne facă să suferim, sau să ne creeze complexe, că nu vom reuși niciodată să mulțumim pe toată lumea? Și nu mă refer aici numai la preoți, ci la orice om: tată, mamă, director, vecin, om de pe stradă. Și mai cred, că nici Dumnezeu nu reușește să fie pe placul tuturor!
