Trei dintre primii patru marcatori la Euro 2016 sunt francezi

Distribuie pe:

Pentru prima oară de la Cupa Mondială din 2006, Franța s-a calificat în semifinalele unei competiții majore. Naționala lui Didier Deschamps a învins Islanda cu 5-2 și va juca împotriva Germaniei în penultimul act de la Euro 2016. La competiția a cărei gazdă este, Franța dă trei dintre primii patru marcatori. Antoine Griezmann, care a înscris pentru 4-0 în disputa cu nordicii, este liderul clasamentului, cu 4 reușite, în timp ce coechipierii săi Olivier Giroud și Dimitri Payet, aflați de asemenea pe lista marcatorilor duminică seară, împart poziția a doua cu galezul Gareth Bale, toți cu câte 3 goluri. Mai mult decât atât, naționala lui Deschamps este prima din istoria Campionatelor Europene care are trei jucători cu cel puțin trei goluri marcate la aceeași ediție. Pentru Franța, Campionatul European din această vară este al doilea cel mai prolific din istoria sa, din punct de vedere al numărului de goluri marcate. Doar la Euro 2000 au înscris francezii mai mult, de 13 ori, iar la acea ediție au cucerit titlul.

Lasă un comentariu