Cărți noi - Ioan Baciu, Solovăstru - Genealogii de familie

Întocmirea unei lucrări de genealogie a unei comunități mai mari presupune muncă multă de adunare a datelor. În acest sens, am luat date de la fiecare familie din Solovăstru, am dat zeci de telefoane la urmași ai solovăstrenilor stabiliți în alte localități. Am cercetat la arhiva Școlii Generale Solovăstru, care are date începând cu anul 1895, arhiva Primăriei Solovăstru, cu date începând cu anul 1899, iar apoi la arhiva de la Tg.-Mureș, unde am găsit date începând cu anul 1820, din păcate, cu multe pagini lipsă. Mi-a trebuit mult timp pentru a face corelații între datele mai vechi și cele mai noi. Din cauza dispariției unor pagini, au rămas lacune între datele dinainte de 1850 și cele din jurul anului 1900.

În cadrul lucrării e analizată genealogia familiilor care au fost prezente în Solovăstru până după Primul Război Mondial (cu excepția familiilor de etnie romă). În total sunt cuprinse un număr de 47 rădăcini de familii. Dintre ele 18 sunt considerate băștinașe, deci au existat pe teritoriul satului Solovăstru înainte de anul 1800. Acestea sunt familiile: Anca, Bogdan, Bogdănaș, Bodoni, Cherecheș, Chiorean, Danc, Georgică, Hurdugaci, Moldovan, Nistor, Pescăruș, Rotar, Stroia, Șerbănuț, Târnovean, Zehan și Balica. În prezent, unele au dispărut. E vorba de familiile: Bogdănaș, Bodoni, Nistor și Stroia.

Sunt 11 familii stabilite pe teritoriul localității Solovăstru în jurul anului 1800 sau imediat după: Baciu, venită de la Petelea, Buțiu de la Căcuci, Cotta de la Suseni, Fola de la Jabenița, Grama de la Șerbeni, Lateș de la Jabenița, Murar de la Cașva, Nemeșu, Petraș de la Milaș, Pop de la Suseni și Ercea și Robaca.

Șapte familii provin prin căsătorie de la mijlocul secolului al XIX-lea: Făgărășan de la Suseni, Feier de la Hodac, Iacob de la Hodac, Matei de la Căcuci și Teleac, Mera de la Habic, Oltean de la Jabenița și Stan.

Șapte familii sunt dinaintea Primului Război Mondial: Balog de la Periș, Birta de la Aluniș, Chirteș de la Jabenița, Mărginean de la Ercea, Vasile de la Suseni, Cengher de la Suseni și Zuga de la Jabenița.

Patru familii sunt după Primul Război Mondial: Anghel din Oltenia, Flueraș de la Jabenița, Logigan de la Milaș și Truța de la Sânmihai.

Unele familii au trecute în acte nume cu diferențe de o literă, dar eu le-am trecut toate la o singură denumire. Exemple: - Șerbănuț, Șerbănuți, Șerbănaț, Șerbănați, - Georgică, Georzică, Ghiorghiță, - Danc, Dancu, - Murar, Morar.

Satul Solovăstru este așezat pe cursul inferior al râului Gurghiu, pe malul stâng, având o suprafață de 1.080 ha, dintre care 50 ha formează vatra satului, iar împreună cu localitatea Jabenița formează comuna Solovăstru cu o suprafață de 2.875 ha. Vatra satului este așezată în lunca râului Gurghiu și pe prima terasă, cunoscută sub numele de Margine sau Obrijuță. Moșia satului ocupă în plus terasa a II-a, numită Obreja, terasa înaltă numită Curichel și dealul aflat pe malul stâng care pe teritoriul satului Jabenița atinge înălțimea de 756 m în Vârful Sânioara, alcătuit din conglomerate. Din totalul de 2875 ha, pe care le are comuna Solovăstru, 1.847 ha reprezintă teren agricol (arabil, pășuni, fânețe etc.), 829 ha fond forestier și 199 ha alte suprafețe.

Prima atestare a satului Solovăstru datează din anul 1381 sub numele de pass Oroszfalu. În anul 1557 în inventarul domeniului Gurghiu (vezi - Szadiczki Laios á Szekely nemzet tortenete es alkotmanya - Istoria națiunii secuiești și constituția ei - Budapest 1927, pag. 278) apare Solovăstrul Mare și Solovăstrul Mic, bineînțeles cu nume maghiare (1). În secolele următoare este menționată și sub alte denumiri: Nagy Oroszfalu în 1644, Oroszfalva în 1733, Gorgeny - Orosfalva în 1760, iar în 1824 apare sub două denumiri - Gorgeny - orosfalu și Szelevestru. În anul 1854 apare sub trei nume - Gorgeny - orosfalu, Rensiscdorf și Solovestru Gurghiului. Se pare că originea numelui de Solovăstru este de origine slavă. Deși nu s-au făcut săpături arheologice, pe teritoriul satului s-au găsit întâmplător obiecte din neolitic - topoare din piatră, greutăți pentru războaie de țesut verticale, precum și topoare din epoca bronzului.

La început, vatra satului era în zona numită Răstoacă, iar râul Gurghiu curgea prin Staniște, spatele grădinii lui Visăruc, grădinile din spatele școlii, iar în continuare către moară. Deoarece râul Gurghiu și-a mutat albia, o parte a locuitorilor s-au mutat pe malul stâng, pe fruntea terasei numită Margine, formând Solovăstru Mic. Amenințarea fiind tot mai mare, în timpul preotului Andrei Hurdugaș (1841-1859), biserica a fost mutată din Răstoacă pe Margine, întregul sat fiind deja pe malul stâng. În această biserică s-au oficiat slujbe religioase până în anul 1909 când a fost închisă printr-un ordin al primpretorului plășii Gurghiu, fiind în pericol de prăbușire. În anul 1925 biserica a fost demolată și refăcută.

Primele date demografice se găsesc în urma conscripției din anul 1733, când în satul Solovăstru apare o populație de 225 locuitori care trecuseră la religia greco-catolică. În 1820 la o conscripție întocmită de Imperiul Austriac în localitatea Solovăstru sunt menționate 53 familii care dețineau pământ de la nobilul de la Gurghiu. Conscripția s-a făcut în urma declarației a 9 persoane, toate neștiutoare de carte: Georgică Cosma, Șerbănuț Pavel, Pescăruș Vasile, Buț George, Balica Ioan, Șerbănuț George, Șerbănuț Petru, Bogdan Vasile și Târnovean Andrei. Cele mai numeroase familii aveau numele de: Șerbănuț, Bogdan, Pescăruș, Moldovan și Georgică. Au urmat alte conscrieri. Astfel, în anul 1875 s-a făcut o conscriere a sufletelor existente în viață în anul 1850 după spusa oamenilor. Ea a fost făcută în timpul preotului greco-catolic Petru Precup. În urma conscrierii, rezultă o populație de 669 locuitori. Cele mai multe familii aveau numele de: Șerbănuț, Chiorean, Cherecheș, Georgică, Moldovan și Pescăruș. Preotul Gregoriu Nistor a realizat în anul 1900 o conscriere a sufletelor din Parohia greco-catolică Solovăstru, continuată de el și de preotul Vasile Berbecaru Muntenescu, până în anul 1931. Au urmat alte recensăminte realizate de statul austro-ungar și apoi de cel român. (....)

Orice recensământ cuprinde anumite elemente care ne permit să analizăm evoluția numerică a populației, schimbările ce au loc sub mai multe aspecte: pe grupe de vârstă, după etnie, după starea civilă, după religie etc. (...)

Concluziile care reies din evaluările făcute sunt: în 1850 și 1910 natalitatea era foarte ridicată, dar și mortalitatea era mare, ceea ce face că puțini oameni treceau de vârsta de 60 ani datorită condițiilor de viață precare, a foametei, a lipsei medicilor și medicamentelor. Până la Al Doilea Război Mondial și mortalitatea infantilă era mare. De exemplu, Bogdan Constantin, zis Morarul, a avut 10 copii dintre care 5 au murit până la vârsta de 3 ani. Totuși sporul natural este pozitiv. Și după anul 1930 sporul natural a fost pozitiv situându-se la 0,85 % anual, în condițiile în care natalitatea este în scădere, dar și mortalitatea urmează același curs. După anul 1989 sporul natural devine negativ, datorită unei scăderi alarmante a natalității, ceea ce face ca populația tânără să reprezinte doar 22 % din populație, aproape egal cu a celei vârstnice - 21 %. Condițiile de viață s-au îmbunătățit, iar speranța de viață este cu mult mai mare.

La acest recensământ 79 locuitori au vârsta între 70 - 74 ani, 58 între 75 - 79 ani, 30 între 80 - 84 ani și 19 peste 85 ani. (...)

La acest recensământ situația e mai aproape de realitate, în ceea ce privește numărul romilor, dar totuși mai sunt unii romi ce s-au declarat români. La fel, pentru 45 de persoane nu există informații, mai ales că mulți solovăstreni sunt plecați în străinătate, dintre care unii nu mai au de gând să se reîntoarcă. (...)

Din datele prezentate reiese din nou că în 1850 și 1910 populația tânără era majoritară, iar în 2012 populația vârstnică era într-un procent destul de mare. La fel constatăm că în trecut numărul celor divorțați era ca și inexistent, în schimb în prezent aceștia au crescut într-un mod alarmant.

După religie se constată următoarele: în 1850, din 669 locuitori, 659 erau greco-catolici, 10 - alte religii.

În anul 1948 religia greco-catolică a fost interzisă și toți greco-catolicii au fost incluși automat la religia ortodoxă. Astfel, în 1949, după anumite date statistice erau înregistrate 340 familii ortodoxe cu un număr de 1.420 suflete, iar 73 locuitori s-au declarat adventiști. În anul 1958 - 370 familii cu un număr de 1.530 persoane erau considerate ortodoxe, iar 43 persoane erau de religie adventistă. Conform recensământului din anul 2012 dintre cei 1.695 locuitori înregistrați s-au declarat: ortodocși - 1.486, reformați - 4, romano-catolici - 6, greco-catolici - 5, adventiști - 102, martorii lui Iehova - 13, alții - 27, nedisponibili - 48.

În același an, preotul din Solovăstru, Ganea Adrian, a făcut un recensământ propriu din care reiese o situație puțin diferită. Astfel s-au găsit doar 1.521 locuitori (nu au fost recenzați cei care trăiesc în alte țări), dintre care: ortodocși - 1.359, reformați - 4, romano-catolici - 5, greco-catolici - 8, adventiști - 99, martorii lui Iehova - 13, alții - 33.

Creșterea sau descreșterea populației depinde și de sporul migratoriu (diferența dintre cei veniți și cei plecați din localitate). Până la Primul Război Mondial au fost puțini cei care au venit în Solovăstru sau au plecat și aceștia în urma unor căsătorii. Au fost patru bărbați din Solovăstru care înaintea Primului Război Mondial au plecat la muncă în America. E vorba de Făgărășan Alexandru, zis Onucu, Târnovean Ioan, zis țitru, Cherecheș Petru, a lui Mutu, și Șerbănuț Ștefan, a lui Dumitru (tatăl căpitanului erou Șerbănuț Iuliu). Cei patru s-au întors acasă după Primul Război Mondial. După Primul Război Mondial mișcarea migratorie este relativ mai mare, prin plecarea unor solovăstreni la studii și stabilirea lor în unele orașe din România. Astfel între 1900 - 1944 circa 130 tineri au plecat din Solovăstru. După Al Doilea Război Mondial sporul migratoriu devine negativ, mai mult de 50 % dintre tinerii care au urmat cursurile școlilor profesionale, liceale, universitare stabilindu-se în alte localități ale țării. Între anii 1945 - 1989 circa 450 tineri părăsesc satul Solovăstru. Mișcarea migratorie continuă și după anul 1989. Până în anul 2015 încă 70 tineri pleacă, unii părăsind România, pentru a-și găsi un loc de muncă în străinătate. Circa 190 s-au stabilit în Reghin, 135 în Tg.-Mureș, 145 în alte orașe ale țării, iar circa 140 în sate aflate mai aproape sau mai departe de Solovăstru. În același timp aproximativ 140 de solovestreni sau urmași ai solovăstrenilor sunt stabiliți provizoriu sau definitiv în străinătate, împreună cu familiile lor. Pe țări repartiția este următoarea: Spania - 50, Germania - 25, Italia - 18, SUA - 16, Franța - 10, Anglia 5, Olanda, Austria, Suedia, Ungaria, Canada câte 2, Belgia, Irlanda, Elveția, Grecia, Cipru, Norvegia și Japonia câte unul.

De altfel și numărul caselor nelocuite este tot mai mare. La ultimul recensământ apar 83 locuințe convenționale neocupate.

Lasă un comentariu