VALER VODĂ, „Un român alungat se destăinuie"
Editura Eurocarpatica, Sfântu-Gheorghe, 134 pagini
Într-o dimineaţă de sărbătoare, Mitropolitul Ioan „al munţilor", pe atunci Episcop al românilor din Harghita şi Covasna, s-a oprit în faţa ruinelor unei biserici din numitul „ţinut secuiesc". A trecut printre arborii care invadaseră naosul şi s-a apropiat de locul unde fusese cândva altarul. Ramuri îngemănate opriseră timpul rânduindu-i tainele. Părintele şi-a înălţat privirea către acel albastru al singurătăţii şi a rostit rugăciunea începătoare. După prima ectenie, dintre crengi s-a auzit trilul unei păsări. Liturghiseau astfel un călugăr luptător pentru dreptatea românilor şi o făptura venită din pustietăţile codrului. Acel spaţiu ideal era o icoana a smereniei ascultate de dincolo de lume şi de asprimile istoriei.
Am regăsit acea cadenţă tragică într-o carte-document: „Un român alungat se destăinuie". Autorul, dl. Valer Vodă, profesor de română şi latină în şcoli şi universităţi transilvane, a slujit temeinic Şcoala Normală din Odorheiu-Secuiesc. Prof. dr. Valer Vodă „prezintă cititorului, după cum observă dl. Ioan Lăcătuşu, câteva din cele mai negre pagini ale convieţuirii românilor cu secuii din această parte de ţară, un comportament antiromânesc, care, izbitor, este identic cu cel din toamna anului 1940, după Diktatul de la Viena, deşi acum evenimentele s-au desfăşurat între graniţele statului naţional România şi nu într-un teritoriu cedat Ungariei (...). Profesorul Valer Vodă îşi exprimă recunoştinţa faţa de cetăţenii maghiari care, în acele clipe cumplite, au avut curajul să apere pe românii nevinovaţi..."
Cronica aceasta tristă aparţine unui intelectual autentic (alungat într-o noapte de teroarea secuiască, ocrotind un copil şi cu gândul îndreptat către ceilalţi români ameninţaţi). Transilvănenii, dar si noi aceia care ne-am dăruit tinereţea slujirii după puteri a principiilor patriotice ale Şcolii Ardelene cunoaştem „dialectica" necruţătoare de purificare etnică (infatigabilă - benignă, agresivă, ştiut fiind că şi în prezentul „european" românii de aici sunt consideraţi, ca în secolul al XVIII-lea, toleraţi în propria ţara. Ceva, totuşi s-a schimbat: „grofii" de azi au un discurs mult mai perfid care exală un „parfum" democratic. Bine, dar contemporanii lor ilustrissimi? În deficit de cultură istorica, sensibili doar la balzacianul „zornăit al pungii", lăsând sufletele în deriziune, purtătorii de blazon din felurite confrerii politice, gălăgioşi sau hipoacuzici, mulţi sfertodocţi, dar cu hârtii academice obţinute cu suspine lungi după cursuri scurte, imită servil „proiecte" la modă, utopic-năucitoare. Tuturor acestor amnezici, dezinteresaţi de soarta fraţilor noştri, li se potriveşte o vorbă a unui ostaş din opera lui Liviu Rebreanu: „Dar români ca dumneata..."
Dl. prof. dr. Valer Vodă este fidel spiritului transilvan care nu are nevoie de a fi tradus spre a fi înţeles. El trebuie trăit. Cutremurătore sunt paginile în care sunt evocate zilele holocaustului antiromânesc, (Pe lângă alte pagini tragice, cu dreptate evocate pretutindeni, tinerii acestei ţări ar trebui, indiferent de naţionalitate şi în egală măsură, să fie informaţi asupra tuturor erorilor istoriei. Nu cu fluturări de paşapoarte se împlineşte un destin, nu cu acceptarea unor servituţi, cu fragmentarea limbii române, cu „modelarea" ei babilonică se confirmă valoarea unei tinere generaţii). Dl Valer Vodă restituie, într-o caligrafie fidelă adevărului, episoade dramatice. Glasurile celor năpăstuiţi nu vin în faţa noastră cu „viziuni", ci cu mărturii: „Eram mereu sub presiunea unor ameninţări, scrie o elevă din „secuime", trăiam cu frică. Elevii şi cadrele didactice maghiare manifestau ură faţă de noi." „Recursul la memorie" arată dl Valer Vodă, referindu-se la „rebeliunea antiromânească" de acum un sfert de veac, se sprijină pe documente de certă autenticitate. Mii de oameni au plecat „în bejenie", ca în timpurile barbare. Există persoane în Parlamentul ţării care indicau: „Ia-ţi elevii români şi pleacă din şcoala noastră". S-au dat unor străzi denumiri hortiste, s-au reluat vechile „formule" antiromâneşti. În drumurile spre Universitatea din Cahul, istoricul Aurel Iacob, strămutat cu familia din acele locuri îmi povestea umilinţele pe care le-a îndurat. La Topliţa, după o evocare a personalităţii Mitropolitului Dr. Miron Cristea, părintele de vrednică pomenire Ilie Pintea şi renumitul cărturar dr. Ilie Şandru mi-au înfăţişat cu limpiditatea dreptei-credinţe viaţa grea, mucenicească a multor români. Pentru aceşti oameni profesorul Valer Vodă, căruia i s-au încredinţat demnităţii reprezentative, a redactat - asemenea tribunilor Şcolii Ardelene - memorii şi întâmpinări. Unui domn prim-ministru nu i-a picat bine insistenţa filologului Vodă şi i-a refuzat salutul. Dar hiqh-life-ul dâmboviţean devine somnolent când i se vântură, în imediata apropiere simboluri utopice, când, la manifestări sportive, se strigă necurăţenii şovine, când românii ce călătoresc prin „Har-Cov" trebuie să umble cu dicţionarul unguresc în buzunare. Burtă-verzimea nu i-a citit pe Coşbuc (cu „Ex ossibus ultor!") şi nici pe poeţii închisorilor din Ardeal (Aiud, Gherla, Sighet) unde chinuitorii erau bine reprezentaţi... etnic. Cine uită adevărul nu merită onoarea lacrimilor noastre.
Citiţi cartea profesorului Valer Vodă. Veţi intra, precum Părintele Mitropolit Ioan al munţilor între ruinele unui timp maladiv. Dar, ca şi atunci, printre umbre arse, cerul nu va întârzia să însenineze suferinţa...
