Trăim cu toţii într-un veac de nemulţumiri. Soţul nu-i mulţumit de soţie, soţia nu-i mulţumită de soţ, părinţii nu-s mulţumiţi de copii, copiii nu-s mulţumiţi de părinţi. Patronii nu-s mulţumiţi de slujitori, slujitorii nu-s mulţumiţi de patroni. Boală grea, nemulţumirea, este greu tratabilă, greu de controlat sau de prevenit şi chiar contagioasă. Există oameni care sunt nemulţumiţi chiar şi de „Dumnezeu drăguţul".
Se povesteşte că odată, un preot s-a dus într-un sat care fusese cuprins de un incendiu puternic. După ce flăcările au fost stinse, părintele i-a adunat pe locuitorii acelui sat, la umbra unui pom şi a început să le tâlcuiască cuvântul „În toate să mulţumiţi lui Dumnezeu" (I Tes. 5, 18). Atunci o femeie l-a întrerupt şi l-a întrebat: de ce a venit din oraş, el, care n-a cunoscut nicio catastrofă, ca să le ceară lor să-I mulţumească lui Dumnezeu?
- Pentru ce să mulţumesc, părinte - a spus femeia -, când mie nu
mi-a rămas nimic, nici colibă, nici măcar zece bani?!
Preotul s-a trezit într-o postură dificilă. Dar, iată, a zărit mai la vale un copilaş desculţ, care se juca lângă râuleţ. Aşadar, se întoarce şi întreabă:
-Al cui este copilaşul?
Răspunde femeia:
-Al meu.
-A, frumos! Ia imaginează-ţi deci că vine un „American", îţi construieşte în loc de colibă un bloc, cu lift, cu dormitoare, cu saloane, cu toate cosmeticalele şi vopselele, iar, pe deasupra, îţi dă şi câteva hectare de pământ ca să le cultivi. Tu i-ai da în schimbul tuturor acestora pe copilul tău?
-Nu, Doamne fereşte! Pentru nimic în lume! Niciodată!
Prin urmare, îi spuse părintele, eşti mai bogată decât el!
Cineva spunea: „Cea mai bună metodă ca să ajungi mulţumit cu slujba pe care o ai, este să-ţi închipui pentru câteva clipe că n-ai mai avea-o." De aceea, ne îndeamnă Sfânta Scriptură: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate". Mulţumiţi pentru ce aveţi şi pentru ce nu aveţi!
