„Trebuie să se ştie că omul, fiind îndoit, adică constând din suflet şi trup, îndoite are şi simţurile şi virtuţile acestora. Şi cinci sunt ale sufletului şi cinci ale trupului. Simţurile sufleteşti, pe care înţelepţii le numesc şi puteri, sunt acestea: mintea, cugetarea, părerea, închipuirea şi simţirea; iar cele trupeşti: vederea, mirosul, auzul, gustul şi pipăitul. Din această pricină îndoite sunt şi virtuţile lor, îndoite şi păcatele. Este important ca omul să ştie limpede câte sunt virtuţile sufleteşti şi câte cele trupeşti; şi care sunt, iarăşi, patimile sufleteşti şi care cele trupeşti".
Sfântul IOAN DAMASCHIN
„FILOCALIA" vol. IV, pag. 186
***
„Virtuţile sufleteşti zicem că sunt mai întâi aceste patru cele mai generale, care sunt: bărbăţia, prudenţa, cumpătarea şi dreptatea. Din acestea se nasc virtuţile sufleteşti : credinţa, nădejdea, dragostea, rugăciunea, smerenia, blândeţea, îndelunga răbdare, suferirea răului, bunătatea, nemânierea, cunoştinţa dumnezeiască, neiuţimea, simplitatea, neturburarea, nefăţărnicia, neînfumurarea, nemândria, nepismuirea, neviclenia, neiubirea de argint, compătimirea, milostenia, generozitatea, neîntristarea, străpungerea inimii, sfiala, evlavia, dorinţa bunurilor viitoare, dorul după împărăţia lui Dumnezeu".
Ibidem, pag. 186-187
***
„Iar virtuţile trupeşti mai bine zis unelte ale virtuţilor, care se nasc întru cunoştinţă şi după Dumnezeu şi duc pe om afară de orice făţărie (făţărnicie), şi dorinţă de a plăcea oamenilor, la înaintarea în smerenie şi nepătimire, sunt acestea: înfrânarea, postul, foamea, setea, privegherea, starea de toată noaptea, plecarea deasă a genunchilor, mâncarea puţină, neaverea, austeritatea, singurătatea, liniştea, mulţumirea cu ce ai, tăcerea, procurarea celor de trebuinţă prin folosirea mâinilor şi nevoinţa trupească. Toate acestea sunt cât se poate de necesare şi de folositoare când trupul este sănătos şi tulburat de patimi trupeşti".
Ibidem, pag. 187
P.S. Să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi nici ceasul nici ziua..." şi „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece niciodată".
„COMORI FILOCALICE" vol. II
