„Aminte dacă-ţi mai aduci!.../ Că matca Oltului bătea/ La colţul casei într-un soc / Şi-n Olt se oglindeau din geam / Trei rădăcini de busuioc..."
Repetam, în gând, aceste versuri din poemul REÎNTORS de Octavian Goga, duminică, 3 iulie, a.c., cu privirile aşternute peste cele trei lumânări (ca trei rădăcini de busuioc) ce ardeau, în Catedrala Mare Ortodoxă din Tg.-Mureş, la slujba oficiată spre veşnica pomenire a lui Octavian Goga.
S-au împlinit 135 de ani de la naştere scriitorului.
Părintele dr. Silviu Negruţiu, iniţiatorul proiectului „Hrană duhovnicească. Prânz pentru minte, cină pentru suflet", prin care sunt pomenite şi evocate, la altarul Catedralei, personalităţi ale spiritualităţii noastre, l-a apropiat de lumina tainică a liturghiei pe cel care mărturisea că s-a născut „cu pumnii strânşi" .
M-a emoţionat rugăciunea Tatăl nostru rostită de credincioşi, foarte mulţi la număr, pentru înveşnicirea Poetului, parcă recitind din Solus ero: „Tu, preacurată rază, ce-ai coborât din stele / Să luminezi în noaptea singurătăţii mele..." Poetul, cel ce ne-a deschis cale prin Poezii, Ne cheamă pământul, Din umbra zidurilor, Cântece fără ţară, Precursorii, Mustul care fierbe, Meşterul Manole, nu mai era singur, continuând să ne spună că a fost şi rămâne semănător de credinţe şi biruinţe, întruchipând biserica nădăjduirii noastre în numele înstrăinatului Ardeal.
Am purtat povara unui cuvânt rostit în Catedrală despre Octavian Goga şi versul din poemul „Rugăciune": „Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina!" Nu am vorbit despre omul sau politicianul Octavian Goga, ci despre poetul care şi-a ridicat versul, după aprecierea critică a lui George Călinescu, la înălţimea şi puritatea versului eminescian. Le mulţumesc preabunilor credincioşi pentru frumuseţea sufletească prin care au întâmpinat evocarea Poetului şi pentru felul în care ştiu să aprindă lumânări la Sfântul Altar pentru cei care ne-au aşezat în demnitate, credinţă şi rost al vieţii.
