Registrul Unic al Transparenţei Intereselor, în dezbatere publică!

Distribuie pe:

Până la 1 august 2016, Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC) a lansat în dezbatere publică Registrul Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI), prin care vor fi date publicităţii informaţii despre grupurile care îşi asumă transparent influenţarea deciziilor publice, activitatea desfăşurată de acestea în relaţie cu deciziile publice şi sursele bugetare alocate, evidenţa întâlnirilor între aceste grupuri active din societate şi decidenţi (demnitari şi înalţi funcţionari publici), cu precizarea rezultatelor discuţiilor purtate.

Prin această iniţiativă, Guvernul invită grupurile active din societate să se alăture, în mod efectiv, eforturilor de creştere a transparenţei deciziilor publice şi, în general, de creare a unei culturi a transparenţei la nivelul deciziilor publice. Completarea datelor de către reprezentanţii organizaţiilor se va face benevol, în schimb informaţiile din activitatea decidenţilor este obligatoriu a fi completate de către demnitari şi înalţi funcţionari publici.

„Guvernul constată că, în mod frecvent, structuri active ale societăţii civile propun idei de măsuri guvernamentale (proiect de act normativ, program de finanţare etc.) sau solicită întrevederi pentru a-şi exprima punctul de vedere privind o viitoare măsură de politică publică, cu intenţia implicită de a influenţa principiile şi filosofia respectivei măsuri, orientând-o spre propriile argumente.

În aceste condiţii şi sesizând o lipsă de organizare şi reglementare privind transparenţa cu privire la primele contacte între guvernanţi şi grupuri de influenţă din societate, pe marginea unei intenţii de măsură de politică publică, MCPDC lansează în dezbatere Registrul Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI).

Aşteptăm propunerile (sugestiile) dumneavoastră, până pe data de 1 august 2016, la adresa de e-mail raluca.simbotin@gov.ro", precizează MCPDC. 

Lasă un comentariu