Până în 1978 se ştiau puţine lucruri despre acest sfânt trăitor pe pământ românesc, în străvechea mănăstire de la Râmeţ (judeţul Alba), situată pe valea Geoagiului, într-o poziţie geografică de un farmec cu totul aparte. Vieţuitorii acestui străvechi locaş de închinare au aflat de la înaintaşii lor că aici, la Râmeţ, a trăit, cu veacuri în urmă, un monah cu viaţă îmbunătăţită, cu numele Ghelasie. Credincioşii din partea locului - cunoscuţi sub numele de mocani - l-au cinstit ca sfânt, din neam în neam, până în zilele noastre. Călugării de aici - iar din 1955 încoace maicile - păstrează cu veneraţie părţi din „moaştele" acestui „sfânt" cinstit de evlavia populară, ştiind că ele au darul vindecării de boli şi neputinţe în popor.
Dar iată că ceea ce ne-a transmis tradiţia populară s-a adeverit abia în zilele noastre. În anii din urmă, s-a descoperit în biserica mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru întreaga istorie naţională şi bisericească românească. Ea era aşezată pe un al doilea strat de zugrăveală şi consemna numele «arhiepiscopului» Ghelasie, al zugravului Mihul de la Crişul Alb, cum şi anul, 1376. Din această pisanie se desprinde constatarea că biserica era zidită cu mult înainte de anul 1376, - de vreme ce ne aflăm în faţa unui al doilea strat de pictură -, şi că fresca din anul respectiv a fost realizată de un autohton cu numele specific românesc de Mihul, de loc din Crişul Alb. Atunci, în fruntea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania se găsea arhiepiscopul Ghelasie, primul ierarh ortodox atestat în teritoriile intracarpatice. Considerăm că acesta este identic cu călugărul Ghelasie, pe care poporul l-a cinstit ca «sfânt» poate încă din timpul vieţii, că el va fi fost chiar egumen al obştei de la Râmeţ, ridicat apoi la treapta arhieriei. El îşi va fi continuat viaţa aici, departe de zgomotul lumii, şi după ce i s-a încredinţat conducerea vieţii duhovniceşti a tuturor românilor transilvăneni. La mănăstire va fi strâns el tineri la învăţătură, pe care-i hirotonea apoi preoţi pentru satele româneşti ale Transilvaniei, va fi rostit cuvinte de zidire duhovnicească în faţa creştinilor ortodocşi veniţi — ca şi astăzi — din mari depărtări, în zile de Duminici şi sărbători, dar mai ales în ziua hramului acestui sfânt aşezământ.
Chiar dacă tunurile şi lăncile ostaşilor generalului Bukov au lăsat urme care se văd şi astăzi pe zidurile mănăstirii Râmeţ, poporul român transilvănean nu s-a lepădat de credinţa sa ortodoxă strămoşească. De aceea este posibil ca noi mărturii să aducă la lumină şi alte fapte de zidire creştină şi de nădejde românească pe care acest cuvios ierarh le va fi săvârşit «cu timp şi fără de timp» (II Timotei 4, 2).
Pentru viaţa sa deosebită şi pentru faptele sale măreţe, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ este cinstit ca sfânt de Biserica Ortodoxă Română, fiind prăznuit în fiecare an la data de 30 iunie.
