La şedinţele de judecată, specialiştii juridici asimilaţi judecătorilor şi procurorilor, obligaţi să poarte robe!

Distribuie pe:

Pe site-ul Ministerului Justiţiei, a fost lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind stabilirea ţinutei vestimentare a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, în şedinţele de judecată.

Actul normativ propus modifică HG nr. 725/1993 privind stabilirea ţinutei vestimentare a magistraţilor şi grefierilor de la curţile de apel, tribunale, judecătorii, de la parchetele de pe lângă instanţele civile, precum şi a grefierilor civili de la instanţele militare, fără a include şi personalul asimilat acestora.

Dacă noul proiect va fi adoptat, acesta va intra în vigoare în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, perioadă după care, în şedinţele de judecată, judecătorii şi grefierii de la curţile de apel, tribunale şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă instanţele civile, precum şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor au obligaţia de a purta ţinuta vestimentară stabilită, compusă din robă, bavetă şi insignă.

Conform documentului, roba este confecţionată din stofă de culoare neagră, croiala este largă - model raglan închis la gât - cu guler gen tunică, îngust, mânecile sunt largi, lungimea este până la 5 - 10 cm sub genunchi, în partea din faţă, începând de la umăr până la poale, are două garnituri paralele din mătase neagră, cu lăţimea de 8 cm, la fel ca mânecile, şi va fi încheiată cu nasturi neaparenţi.

Baveta va fi albă, din mătase plisată, de formă trapezoidală, având baza mare de 12 cm, baza mică de 6 cm şi înălţimea de 25 cm. Se prinde la baza gulerului cu capse neaparente, iar insigna va avea formă de scut, cu lăţimea de 4,5 cm şi înălţimea de 5,8 cm. Este compusă dintr-o semicunună aurie de lauri, în mijlocul căreia se află balanţa cu două talere, sprijinită de o spadă, Constituţia pe care sunt înscrise cuvintele „JUS" şi „LEX", iar în partea de sus se află tricolorul. Fondul insignei are culoarea albastru deschis.

Lasă un comentariu