Am citit despre cea mai longevivă omidă care trăieşte la Polul Nord şi care în fiecare iarnă polară intră în hibernare după ce, în fiecare primăvară aleargă neobosită pentru a se hrăni cu tot ce prinde verde în calea ei. Trebuie să repete acest ciclu de 14 ori pentru a-şi atinge scopul. Timp de 14 ani se trezeşte din hibernare şi se hrăneşte cât de mult poate, pentru că scopul vieţii ei este să devină fluture.
Dacă o omidă este neobosită în această alergare spre o metamorfoză extraordinară, mă întreb, oare omul caută să se transforme în ceva ce îi depăşeşte condiţia? Aleargă spre visul care a fost pus şi în inima lui, visul veşniciei?
