Ieșirea Marii Britanii din U.E., o lecţie dură pentru amatorii de separatisme

Pentru că în ultima vreme vocile separatiste s-au înmulţit, exemplul Marii Britanii, referendumul separatist de anul trecut din Scoţia, nereuşit, şi recentul Brexit, adică, ieşirea din UE, referendum reuşit, constituie o dovadă vie a implicaţiilor extrem de grave pe care le poate aduce o asemenea cerere, atât pentru solicitanţi, pe plan intern, cât şi pentru ansamblul relaţiilor între state sau între comunităţi. Prin furtuna pe care au declanşat-o unii politicieni populişti şi demagogi, şi pe care, din păcate, au şi finalizat-o, Marea Britanie a devenit scena unor lupte intestine fără precedent, specifice mai degrabă epocii Evului Mediu, război ameninţător, care ar avea drept consecinţe nu numai distrugerea coeziunii sociale şi interumane, dar şi fărâmiţarea fără noimă a însuşi statului britanic. Dacă statutul ei geografic, de insulă într-un ocean, o avantajează, totuşi, într-un asemenea demers, ne întrebăm, ce s-ar fi întâmplat în Europa, dacă această figură ar fi venit din partea unei ţări continentale ca Franţa sau Germania, sau oricare alta din acest areal?

Separatismul atât de adulat de unii, un fel de „prin noi înşine", pare într-un anumit context, dar mai mult teoretic, drept o poveste de succes. În practică, însă, el incumbă foarte multe componente toxice, care, în cele din urmă, îl invalidează ca mod practic de realizare, încât te duce la concluzia că împreună este mai bine decât separat. Un lucru general valabil, de altfel, dar neluat în seamă de foarte mulţi, mai ales de cei cu capetele înfierbântate, atât în viaţa personală cât şi în cea de colectivităţi, de la grup etnic la nivel de ţară.

O disecare amănunţită a ceea ce se întâmplă în mediul britanic în toate compartimentele lui în urma deciziei de ieşire din UE, poate constitui, pe viu, o lecţie nemaiîntâlnită, pentru cei care cântă, zi de zi şi cu orice prilej aria separatismului, fie el teritorial sau etnic. Şocul şi impactul acestui pas făcut greşit, din necunoaşterea unei realităţi, care n-a avut un precedent, este atât de mare şi de puternic în rândul britanicilor, încât suntem siguri că la un al doilea referendum, aceeaşi cetăţeni ai Marii Britanii ar vota masiv pentru reintrarea în UE. Ca urmare, doar în primele 4 zile ale acestei luni, au fost adunate peste 4 milioane de semnături pentru un nou referendum. De altfel, am avut posibilitatea să auzim strigăte de disperare nu numai din partea grupurilor masive de cetăţeni, ci şi a statelor componente ale Marii Britanii, cum ar fi Scoţia şi Irlanda de Nord, dar chiar şi Londra, inima fostului imperiu. Sunt decizii istorice care pot marca pentru o lungă perioadă de timp sau pentru totdeauna destinul unei ţări, iar atunci când mersul este contra curentului nu poate fi bine deloc. Sesizând pericolul nefast al ruperii Marii Britanii de blocul continental, discursul în Parlamentul European pe această temă a europarlamentarului scoţian Alyn Smith a fost de un dramatism fără precedent: „Vreau ca ţara mea să fie internaţionalistă, cooperantă, corectă, ecologică, europeană... Avem nevoie ca mintea să ne fie limpede şi inima caldă. Şi amintiţi-vă: Scoţia nu v-a abandonat. Vă rog, vă implor, nu abandonaţi nici voi Scoţia!" Aceeaşi poziţie e fost exprimată de primul ministru al Scoţiei.

Faptul că pasul făcut a fost o prostie rezultă şi din reacţia ulterioară a oficialităţilor care au ordonat referendumul, prin temperarea exagerată a procesului de separare de UE, dar şi din demisia liderilor pro Brexit, precum şi lipsa de grabă pentru înlocuirea actualului prim-ministru, pentru accelerarea procedurilor de ieşire din Comunitatea Europeană. La urma-urmei, britanicii şi-au şi permis acest moft pentru că ei sunt separaţi de blocul continental, iar strâmtoarea Pas de Calais, de 50,5 km (ca de la Târgu-Mureş la Sighişoara), îi favorizează.

Revenim pe tărâmurile noastre, pentru că şi noi avem de a face, de peste un sfert de veac, dacă nu şi mai demult, cu un puternic curent separatist, declanşat de acelaşi tip de capete înfierbântate, şi cărora dureroasa experienţă britanică le-ar putea fi de mare învăţătură. Aceasta, cu atât mai mult cu cât la noi principiul teritorial nu poate fi realizat în practică, doar dacă va avea loc o strămutare masivă a „secuilor", din curbura Carpaţilor, undeva pe aliniamentul Arad - Oradea - Satu Mare.

Vă spun acest lucru pentru că la Tratatul de Pace de la Paris din 1947, la insistenţele puternice ale diplomaţiei maghiare, şi beneficiind de faptul că prin Dictatul de la Viena o bună parte a Transilvaniei fusese încorporată la Ungaria, negociatorii Statelor Unite şi mai ales ai Marii Britanii au insistat foarte mult pe lângă sovietici să accepte în proiectul Tratatului de Pace formularea „Transilvania sau cea mai mare parte a acesteia va aparţine României". Sintagma de mai sus a dat aripi diplomaţiei maghiare a vremii, care a făcut tot ce s-a putut să argumenteze oportunitatea ruperii unei bucăţi din Transilvania în favoarea ei, propunere care, cu toată bunăvoinţa celor enumeraţi nu s-a putut realiza, din lipsă de teritoriu adecvat. Iată şi ultima formulare din Tratat la care au convenit toate cele trei mari puteri, după o lungă dezbatere a subiectului: „Împărţirea provinciei (este vorba de Transilvania), de-a lungul graniţelor etnice este complet exclusă, deoarece populaţia din această zonă este amestecată, iar populaţia maghiară se găseşte în toate zonele în număr mult mai mic decât populaţia românească. Este adevărat că secuii-maghiari locuiesc într-un grup compact de aproximativ un milion de oameni, dar zona respectivă este situată la marginea părţii de est a Transilvaniei şi se află la mare distanţă de Ungaria, în apropierea Câmpiei Române, iar la nord şi vest de acest ţinut locuiesc români." (Extras, din documentele secrete ale Uniunii Sovietice, desecretizate, p. 279). Iată şi opinia separată a secretarului de stat american, din 20 septembrie 1945, în cadrul celei de a 14-a şedinţe a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe pe această temă: „Statele Unite consideră că ar fi frumos dacă ar exista o şansă de a vedea unele modificări la frontiera maghiaro-română, şi anume, cât mai puţini maghiari să rămână pe teritoriul românesc. Din păcate acest lucru nu se poate face!"

Aşadar, lucrurile sunt foarte clare, posibilitatea creării unei enclave etnice este exclusă tehnic şi obiectiv şi ea nu depinde de voinţa sau nevoinţa românilor. În consecinţă, românii şi maghiarii sunt hărăziţi de către istorie să trăiască împreună şi pe această temelie existenţială trebuie construită viaţa comună, şi nu altfel.

Cu alte cuvinte propaganda aceasta acerbă pentru autonomia aşa-zisului Ţinut secuiesc este o „Vânare de vânt", o intoxicare a maghiarimii transilvănene pentru a o ţine aproape de liderii ei, nişte nemernici ca şi ceilalţi politicieni. O permanentă vânturare a unor lozinci propagandistice care să menţină o stare de încordare atât în rândul românilor, cât şi al maghiarilor. Pentru că, chiar dacă separatismul ar putea fi realizat teritorial, el incumbă o mulţime de condiţii care practic îi face imposibilă aplicarea. Cei care doresc să cunoască adevărata faţă a procesului separatist, cu facerile sale imposibile, sunt sfătuiţi, înainte de a vorbi şi acţiona în acest sens, să citească, excelentul documentar al publicistului Valentin Roman, intitulat: „Vecine secui, vrei autonomie ? Îţi dau autonomie. Ce faci cu ea?", publicat în ziarul nostru la 18 martie 2016, din care cităm doar sfârşitul:" „Ţi-am asigurat prin legi dreptul de a-ţi utiliza limba, de a avea şcoli în limba ta, de a-ţi practica religia, de a călători liber, de a fi reprezentat în Parlamentul de la Bucureşti, dar şi în cel european, de a manifesta, celebra, comemora. Ar fi trebuit să ai aceleaşi drepturi precum toţi ceilalţi şi nimic în plus sau în minus, dar eu ţi-am dat mai mult fiindcă te-am văzut necăjit.

Poţi trăi asemenea mie aici, cu bune şi cu rele, cu necazuri şi bucurii, cu familie şi prieteni alături, cu rate la bănci, uneori mai zâmbitor, alteori mai supărat. Ai ţarina să-ţi cultivi pământul dat de strămoşii mei. Şi nu ţi l-am dat cu chirie, ţi l-am oferit pentru vecie pentru că erai pribeag, n-aveai casă şi acareturi. Lasă prostiile şi nu mai confirma, prin tot ceea ce faci, caracterizarea de «bolnavul Europei», pe care nenea Churchill ţi-a atribuit-o.

Mă rog, eu ţi-am spus toate astea ca un bun vecin ce-ţi sunt şi pentru că-mi pasă de soarta ta şi a urmaşilor tăi. Dacă tu alegi să abuzezi deja de toată permisivitatea asta, e problema ta, dar NU FACE, TE ROG, SĂ DEVINĂ PROBLEMA NOASTRĂ CĂ N-O FI BINE DELOC! RESPECTĂ DRAPELUL ROMÂNESC, CONSTITUŢIA ŞI POPORUL SĂU!"

 

Lasă un comentariu