Concluziile unui Eurobarometru - EB - 72, realizat în toamna anului trecut, relevă că noi, românii, ne numărăm printre cei mai pesimişti cetăţeni ai Uniunii Europene privind viaţa de zi cu zi şi evoluţia economiei ţării. Pesimismul românilor este legat de starea economiei ţării, situaţia locurilor de muncă şi situaţia lor personală (venituri, posibilităţi şi propria lor gospodărire). Astfel, doar 47% din români se declară mulţumiţi de propria lor viaţă, iar 88% (cu 13% mai mult faţă de un sondaj asemănător realizat în luna iunie, anul trecut) cred că economia naţională merge mai puţin bine decât media înregistrată la nivelul Uniunii Europene şi tot 88% cred că România stă mai prost la capitolul locuri de muncă decât ceilalţi membri ai Uniunii, 29% sunt pesimişti în privinţa vieţii lor, în general, iar 31% din ei sunt îngrijoraţi de situaţia financiară a gospodăriei lor.
Cu toate aceste probleme provocate de criza financiară mondială, 65% din români au încredere în Parlamentul European, 58% în Comisia Europeană, iar 51% în Banca Centrală Europeană.
Încă o dovadă că… speranţa moare ultima!