Se va împlini, la 15 august 2016, un secol de la începutul Marelui Război de Întregire a Neamului: 1916-1919.
Cu prilejul acestei aniversări centenare, a unuia dintre marile evenimente istorice din viaţa poporului român, în urma căruia, prin revenirea la Patria-Mamă a vechilor provincii istorice: Ardealul, Basarabia şi Bucovina, s-a născut România Mare, ziarul nostru va publica, în serial, fragmente din romanul istoric ,,Peste hotarele timpului", al scriitorului Ilie Şandru, apărut la Editura Nico din Târgu-Mureş, inspirat din acest eveniment.
Zi neagră pentru germanofili: 13 august 1916 (1)
13 august 1916. La Bucureşti, zi neagră pentru germanofili. Titu Maiorescu, fruntaşul junimist şi conservator, ieşi de la Palatul Regal, unde se puse la curent cu ultimile ştiri şi se îndreptă, glonţ, către locuinţa lui Marghiloman:
- Trădare, Alexandre!... Trădare!... Totul e pierdut!... Brătianu va semna Convenţia prin care România se angajează în război alături de Antanta!... Regele a înnebunit şi el! Este de acord! A uitat că e neamţ!.. Marghiloman l-a privit consternat, pierzându-şi glasul. Abia după un timp putu bâigui, în sfârşit, câteva cuvinte de-abia auzite:
- Şi când mă gândesc că pe tratatul de alianţă cu Germania, din 1883, e şi semnătura mea!..
A doua zi, la Palatul Cotroceni, regele Ferdinand a convocat un Consiliu de Coroană. S-au adunat în sufrageria cea mare a palatului conducătorii partidelor politice importante, foştii prim-miniştri, miniştri: Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, Alexandru Marghiloman, Nicolae Iorga, Petre Carp şi alţii. Regele intră, însoţit de prinţul moştenitor, Carol. În uriaşa încăpere se aşternuse o linişte deplină, prevestitoare a unei furtuni. Simţeau cu toţii că a sosit ceasul marilor răspunderi istorice, faţă de soarta poporului şi a ţării.
- V-am chemat să vă cer sfatul şi sprijinul dumneavostră, se auzi, după o vreme, vocea calmă a regelui.
- N-are nevoie de sfatul nostru, fiindcă hotărârea a fost deja luată, noi trebuie doar să aprobăm, şopti Petre Carp către Marghiloman.
- Cred că sunteţi convinşi că nu mai putem rămâne în neutralitate, continuă regele cu aceeaşi voce. A sosit clipa marilor hotărâri pentru soarta României. După o îndelungată chibzuinţă şi după ce m-am luptat cu mine însumi, trebuie să vă spun că sunt de acord cu hotărârea Guvernului de a intra în război alături de Antanta... Îl rog pe domnul prim-ministru să vă informeze mai pe larg asupra acestei chestiuni.
- Domnilor, a sosit momentul suprem al angajării totale, răsună vocea lui Ionel Brătianu. Nu neg că răspunderea guvernului pe care îl conduc este uriaşă. Riscurile pe care ni le asumăm sunt enorme. Războiul este departe de a se încheia şi este greu să prevedem cine va fi învingător şi cine învins. De aceea nu pot să vă asigur eu acum că ne vom vedea realizat idealul naţional pentru care ne angajăm în război. Prin Tratatul politic şi Convenţia încheiată, am reuşit totuşi să impunem marilor puteri recunoaşterea drepturilor privitoare la unitatea naţională. Acesta este motivul suprem pentru care România îşi asumă riscul de a intra în război alături de Antanta... Referitor la aceasta, vă pot informa că între România, pe de o parte, şi Rusia, Franţa, Anglia şi Italia, pe de altă parte, s-a încheiat un tratat politic şi o convenţie militară. Tratatul prevede, în esenţă, garantarea integrităţii teritoriale a României, întregirea teritorială a vechiului regat şi dreptul de a anexa teritoriile româneşti din Austro-Ungaria: Bucovina, Transilvania, Banatul şi Crişana, până la o linie care va trece de la vărsarea Mureşului în Tisa, până la vărsarea Someşului în Tisa, iar Maramureşul până la linia despărţitoare între apele Tisei şi Vişăului.
În schimb, România s-a angajat să declare război şi să atace Austro-Ungaria, rupând relaţiile economice şi comerciale cu duşmanii aliaţilor. Cât priveşte convenţia militară, vă informez, domnilor, că ne-am angajat să mobilizăm toate forţele noastre de uscat şi de apă, să atacam Austro-Ungaria cel târziu la 15 august. În acest interval, armata rusă va acţiona puternic pe frontul austro-ungar. Totodată, Rusia va trimite în Dobrogea două divizii de infanterie şi una de cavalerie, iar aliaţii vor relua, energic ofensiva pe frontul din Salonic, pentru a uşura mobilizarea şi concentrarea Armatei Române. În baza acestor înţelegeri, în acest moment, sunt declanşate toate dispozitivele de război: mobilizarea rezerviştilor, au fost date ordine precise tuturor corpurilor de armată, sunt stabilite dispozitivele de luptă. Sunt deja mobilizaţi, şi vor mai fi în viitoarele ore, peste 500.000 de oameni. Vom desfăşura operaţiuni ofensive peste Carpaţi, în Transilvania, la care vor lua parte trei armate, cea de a patra fiind amplasată la Dunăre, pe poziţii defensive. Consiliul de Coroană este chemat să-şi dea girul său, să constituţionalizeze aceste importante acţiuni. Eu, domnilor, cred în victoria Antantei. În numele acestei credinţe vom declara război Austro-Ungariei.
- Dacă vom fi înfrânţi?, se auzi o voce.
- Fără îndoială, eu cred, domnilor, că vom fi biruitori. Dar se poate să fim şi învinşi. De se va întâmpla aşa, cred că ţara trebuie să facă acum acest pas, în acest moment istoric. Să nu uităm, domnilor, că marile puteri ale lumii au consfinţit, printr-un act solemn, hotarele etnice ale românilor peste Carpaţi.
- Pentru ce să intrăm într-un război pe care ştim că-l putem pierde?, întrebă, iritat, Petre Carp. Doar, românii nu şi-au ales o dinastie germană ca să facă politică antigermană!... Apoi, îndreptându-se către rege:
- Sire! Cei trei fii ai mei se vor bate, dar eu rog pe Dumnezeu ca armatele Majetăţii Voastre să fie înfrânte, căci numai aşa România va putea scăpa, altfel e pierdută!
În marea sală se auzi un murmur de uimire şi de dezaprobare. Cei prezenţi nu-şi putură stăpâni un sentiment de indignare, privind, ruşinaţi, spre rege. Nici măcar germanofilii prezenţi nu puteau fi de acord cu spusele lui Petre Carp.
- Domnule Carp, zise regele, calm, cuvintele rostite nu pot fi expresia adevăratelor dumneavoastră sentimente. Ele au izvorât dintr-un sentiment de necugetată mânie...
- Ba nu, deloc!, replică Carp, cu tărie. Murmurul de dezaprobare umplu încă o dată marea sufragerie a Palatului Regal. Ca şi cum nu l-ar fi auzit, regele se întoarse către primul-ministru:
- Mergem mai departe, domnule Brătianu. Şi Consiliul de Coroană începu discuţiile privitoare la mobilizarea armatei şi de pregătire a ţării pentru intrarea iminentă într-un război al cărui sfârşit nimeni nu-l putea prevedea. Dar era războiul pentru întregirea neamului românesc.
(va urma)
