Spiritul național și globalizarea

Distribuie pe:

Prezentul articol pornește și dorește să facă câteva considerații suplimentare pe marginea conferinței Spiritul național în epoca globalizării, susținută de academicianul, profesorul, istoricul și criticul literar Eugen Simion, în Aula Magna a Universității din Oradea. Globalizarea, a ținut să precizeze vorbitorul, este un fenomen inevitabil, cauzat de dezvoltarea fără precedent a industriei postbelice, a tehnologiilor de vârf în domeniul comunicațiilor, a Internetului, precum și de circulația liberă a forței de muncă în favoarea unei societăți de consum, de posibilitatea necenzurată de gândire și acțiune în societățile liberale.

Vorbind despre globalizare care, indiscutabil, are avantajele și dezavantajele ei, academicianul a insistat mai mult asupra unor riscuri sau pericole ce pot afecta insidios spiritul sau specificul național. Globalizarea este sinonimă oarecum cu industrializarea, universalizarea, în anumite privințe chiar cu ecumenizarea.

În perioada interbelică, favorabilă înfloririi artelor și culturii, în dialog cu publicistul de atunci Felix Aderca, în 1929, poetul pătimirii noastre Octavian Goga spunea că în universalitate se intră pe poarta națională. Nouă, orădenilor, ne place să credem că această poartă este Oradea și avem suficiente argumente să-i liniștim pe eventualii invidioși, dacă ar fi să amintim doar că prima instituție de învățământ filosofic, transformată apoi în Facultatea de Drept, s-a înființat la Oradea (1780-1787), încă de pe vremea Mariei Teresa. Cu mult timp înainte, unul dintre marii regi ai Ungariei, Matyas Corvin, de origine română, frecventa, cu asiduitate, biblioteca, din incinta Cetății Oradea, dintre râul Peța și Crișul Repede. Primul mare umanist de origine română, Nicolae Olahus, asimilat de istoria și cultura maghiară, os de domnitor muntean cu numele de Vlad Țepeș Dracula, a urmat între 1505-1512 Școala Capitulară de greacă și latină din Oradea. Azi, în Occident, chiar în America, se intră și se iese prin Oradea, cu trenul prin Episcopia Bihor, cu mașina prin Borș, cu avionul de pe noua pistă a aeroportului Oradea, eventual Timișoara, Cluj, Budapesta, Debrecen.

Dacă avantajele globalizării sunt de ordinele evidenței, riscurile ei pot fi mai mari decât ar lăsa să se întrevadă și pot afecta nu numai spiritul sau specificul național, ci și organismul însuși al ființei naționale. Dorim, în continuare, să avertizăm în legătură cu pericolele globalizării servile, fără spirit critic, în domenii pe care le cunoaștem mai bine: învățământ și cultură, instrucție, educație și literatură. Aderarea României la NATO, integrarea europeană a învățământului prin Procesul Bologna au situat România printre țările sigure și dornice de a face parte dintre țările civilizate ale lumii. Astfel, printre altele, Legea nr. 288/2004 reglementează organizarea studiilor universitare pe trei cicluri: licență, masterat, doctorat. Aveam temeri în legătură cu implementarea acestor structuri în România. Ca parlamentar, am făcut mai multe propuneri, inclusiv ca durata studiilor de licență, cel puțin până ne vom dezmetici, să fie de patru ani, dar au avut câștig de cauză numai studiile inginerești, fiindcă socio-umaniștii eram în minoritate. S-a procedat dogmatic, formal, abuziv, interesat, fără să se înțeleagă că, de fapt, prin Procesul de la Bologna studiile universitare nu au scăzut de la patru la trei ani, ci au crescut de la patru la cinci, dacă masteratele ar fi fost înțelese și tratate ca în Occident, în Franța, Italia, Anglia. E suficient să amintim doar că încă din secolul al XVII-lea, imediat după Shakespeare, scriitorul John Milton, autorul „Paradisurilor pierdute și regăsite", a absolvit masteratul de arte, scriind opere care nu l-au lăsat să moară. Azi, la noi, masteratele, în numeroase situații, au devenit doar forme fără fond și surse de achiziții financiare mai mult decât de noi cunoștințe și aprofundare. Am reușit, totuși, printr-un fond comun al decanilor de la Facultățile de Litere, să păstrăm dubla specializare la Filologie, până când românilor le-a venit mintea din urmă, și prin Legea nr. 1/2011, senatele universitare au dreptul să înființeze orice duble specializări, cu respectarea procedurilor de autorizare și acreditare legală.

În legătură cu ciclul al treilea, al studiilor universitare de doctorat, după model european, nu mică ne-a fost mirarea când ministrul tehnocrat al Educației și Cercetării, Adrian Curaj, la o Gală a Profesorilor Bologna, de la Alba Iulia, din 4 Iunie 2016, a avut curajul să declare că, în următorii doi-trei ani, 1/3 din școlile doctorale se vor închide. Din cele 89 de cadre didactice, care au primit distincții, 9, majoritatea doctori și doctoranzi, au fost de la Universitatea din Oradea. În loc să se preocupe de creșterea indicelui de finanțare, de accesarea unor contracte, granturi sau fonduri de cercetare, de îmbunătățirea activității și a programelor doctorale, Adrian, copilul minune, ca un nou Gordius, dorea să taie dintr-o singură lovitură nodul contradicțiilor și neregulilor din școlile doctorale. A desființa Școli doctorale, fiindcă unii plagiază, chiar de la universități centenare, este ca și cum ți-ai vinde, te-ai lepăda sau ne-am muta cu toții într-o altă țară, fiindcă în România se fură. Este, din păcate, o viziune centralistă, neeuropeană, neintegraționistă, care nu ține cont de faptul că, în Europa și România integrată, un om nu este un universitar deplin fără să fi trecut prin cele trei cicluri de învățământ superior.

În ce privește literatura, cultura, artele, în general, mai ales că invitatul nostru este și critic literar, am dori să facem constatarea că și modernismul în literatură este tot rezultatul globalizării. Ontologi, epistemologi, istorici, fie că este vorba despre americani, francezi, italieni, români, explică postmodernismul prin procesul de globalizare. Literatura de astăzi ar dori să fie totalizantă, textualistă, intertextualistă, autoreflexivă, pretinde a fi de toate, aspiră spre poemul sau opera unică, cu ignorarea esenței și finalității ei estetice. Frustrați în așteptările lor, foarte mulți cititori disperă, se îndepărtează de literatură. Critici literari, profesori, programele și manualele școlare au încercat să explice postmodernismul pe înțelesul tuturor, dar nu au reușit, fiindcă nici ei nu-l înțeleg încă pe deplin. Numeroșii elevi prezenți la conferință au avut toate motivele să se bucure că postmodernismul, deși se studiază în clasa a XII-a, a fost scos din programa de bacalaureat. Postmodernismul este încă un fenomen în constituire, în faze de îndopare, și putem doar să ni-l închipuim ca pe o pasăre Phoenix, care se va hrăni din cenușa vrejurilor sale neliterare. Mulți scriitori de astăzi, poeți și prozatori, scriu ca să nu-i înțeleagă nimeni, crezând că, în felul acesta, vor fi considerați scriitori postmoderniști, exact ca un celebru personaj dintr-o comedie de Moliére, care fiindcă vorbea în proză, a descoperit că este scriitor.

(Articol apărut în ziarul „Crișana" din Oradea, la 16 iunie 2016)

Lasă un comentariu