La o aniversare

Motto: „Numai un nebun ar alege războiul mai degrabă decât pacea, pentru că în pace fiii își îngroapă tații, iar în război, tații își îngroapă fiii." (Herodot)

În urmă cu 60 de ani, mai exact în ziua de 27 iulie 1956, România devenea stat membru al UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, conform denumirii originale din engleză, United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization), fondată la 16 noiembrie 1945 - „agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite al cărei principal obiectiv stipulat în actul constitutiv este acela de a dezvolta solidaritatea morală și intelectuală a omenirii, drept mijloc de consolidare a păcii mondiale". Conform Cartei ONU, dezideratul presupunând colaborarea între națiuni în educație, știință, cultură, și comunicații, pentru a se reuși stabilirea unui respect față de justiție universal, pentru corectitudinea justiției și pentru drepturile și fundamentele omului liber, indiferent de rasă, limbă sau religie.

UNESCO are 195 de state membre și 9 state asociate. Își are sediul în Paris, dar are și 73 de suboficii active în diverse țări ale lumii.

Constituția adoptată în Conferința de la Londra din noiembrie 1945, și aplicată începând cu 4 noiembrie 1946, a fost adoptată de cele 20 de state fondatoare (Regatul Unit, Noua Zeelandă, Arabia Saudită, Africa de Sud, Australia, India, Mexic, Franța, Republica Dominicană, Turcia, Egipt, Norvegia, Canada, China, Danemarca, SUA, Cehoslovacia, Brazilia, Liban și Grecia).

Una dintre misiunile UNESCO este cea de a menține o listă de locuri din patrimoniul mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, a căror conservare și salvare sunt importante pentru comunitatea mondială.

Cum spuneam, România a devenit membru al UNESCO în urmă cu șase decenii, la 27 iulie1956, moment important în afirmarea sa pe eșichierul planetar, întrucât „i se recunoștea participarea la efortul de evoluție în sferele educației, științei și culturii în cadrul comunității internaționale".

„Aderarea la UNESCO a fost succedată de înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, parte din arhitectura constituțională a organizației ce acționează pentru a asigura legătura între organele guvernamentale și non-guvernamentale în materie de educație, știință, cultură, comunicare, pe de o parte, și activitatea organizației UNESCO, pe de altă parte.

Deschizătorul de drumuri a fost marele critic și istoric literar, poet și filosof, Tudor Vianu, prin preluarea, în 1957, a funcției de Secretar General al CNR UNESCO. În 1958, odată cu înființarea Delegației Permanente a României pe lângă UNESCO, la Paris, Tudor Vianu a fost numit ambasador.

Printre personalitățile de renume care au servit în calitate de membri ai Comitetului Executiv al UNESCO se numără Athanase Joja (1964-1966), Andrei Oțetea (1966-1968), Valentin Lipatti (1976-1980), Dan Hăulică (1991-1995).

În septembrie 1972, la București, se înființa UNESCO - CEPES Centre Européen pourl 'Enseignement Supérieur, având ca principal scop promovarea cooperării între statele membre UNESCO din Europa, America de Nord și Israel.

Un alt eveniment important ce a marcat relația României cu UNESCO a avut loc pe 21 noiembrie 2012, când, la sediul central de la Paris, s-a semnat un acord bilateral între Guvernul României și UNESCO, privind înființarea, la Măgurele, a Institutului de Cercetări Fundamentale în domeniul Fizicii - primul centru UNESCO în științe de bază din Europa de Est, având un rol însemnat în afirmarea României ca factor de echilibru în zonă în domeniul științei și educației, cu efecte benefice asupra integrării europene a statelor din regiune.

România este membru activ în ceea ce privește rețeaua de catedre universitare UNESCO, stabilite în domenii-cheie și înființate ca urmare a lansării la nivel mondial a programului UNITWIN, în 1992. Principalul obiectiv al catedrelor este acela de a promova cooperarea inter-universitară la nivel internațional, cu scopul de a spori capacitățile instituționale, prin colaborări și schimburi de bune practici.

O recunoaștere inedită din partea UNESCO în ceea ce privește contribuția României a venit în 1992, când Corul Madrigal a fost declarat, la Paris, Bun al patrimoniului cultural universal UNESCO, Directorul General UNESCO, Federico Mayor, oferindu-i regretatului dirijor Marin Constantin titlul de Ambassadeur de bonne volonté de l'UNESCO. România este, totodată, membru activ și în cadrul Federației Europene a Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO (FEACCU), organizație internațională, înființată în anul 2001, organism ce însumează aproximativ 4.000 de entități ale societății civile UNESCO de pe întregul mapamond. La finele anului 2012, în București, a avut loc cel de-al treilea Congres al Federației, cu tema Diversitatea culturală - bogăția Europei, eveniment ce a reunit reprezentanți din 27 de țări. Cu această ocazie, România a obținut, prin vot, pentru prima dată, președinția acestei organizații.

Una dintre misiunile UNESCO este cea de a menține o listă de locuri din patrimoniul mondial. Aceste locuri sunt importante din punct de vedere natural sau istoric, a căror conservare și salvare sunt importante pentru comunitatea mondială.

Printre obiectivele prezente pe lista patrimoniului mondial UNESCO se numără: Bisericile din Moldova (1993), Mănăstirea Hurezi (1993), Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Cetățile Dacice din Munții Orăștie (1999), Centrul istoric Sighișoara (1999), Biserici de lemn din Maramureș (1999). Delta Dunării a găsit, de asemenea, recunoaștere în patrimoniul natural mondial UNESCO datorită faptului că este cea mai întinsă și bine păstrată deltă din Europa, asigurând habitatul a 300 de specii de păsări și 45 de specii de pești.

În plus față de acestea, și nu mai puțin importante, de-a lungul timpului au fost propuse și alte obiective, ca: mănăstirile din Neamț, bisericile bizantine și post-bizantine din Curtea de Argeș, ansamblul monumentelor Brâncuși din Târgu Jiu, biserica Trei Ierarhi din Iași, orașul istoric Alba Iulia, centrul istoric din Sibiu, Masivul Retezat, Pietrosul Rodnei.

România este prezentă și pe lista patrimoniului imaterial al umanității UNESCO cu elemente esențiale ale culturii române precum Dansul Călușului (2008), Doina (2009), Ceramica Horezu și meșteșugul olarilor (2012), Obiceiul colindatului de ceată bărbătească din perioada Crăciunului, împreună cu Republica Moldova (2013), Jocul Fecioresc din localitatea Ticușul Nou (2015). Pe lista geoparcurilor este înscrisă «Țara Hațegului».

În prezent, CNR UNESCO monitorizează demersurile în vederea includerii pe listă a Parcului Natural «Porțile de Fier» în lista rezervațiilor biosferei UNESCO, și, de asemenea, a Peisajului cultural minier Roșia Montană."

O serie de evenimente dedicate celei de-a 60-a aniversări de la aderarea României la UNESCO au demarat deja din primăvara acestui an și continuă să se desfășoare: simpozioane, dezbateri, conferințe, lansări de carte, expoziții tematice etc. Un schimb de experiență și bune practici „România - UNESCO: 60 de ani" va avea loc în chiar ziua aniversară: 27 iulie 2016. În luna noiembrie a acestui an va fi editat volumul omagial „Idealurile UNESCO în România: 60 de ani".

Placheta și insigna omagială „ROMÂNIA - UNESCO: 60 de ani" vor fi decernate instituțiilor și personalităților române și străine cu contribuții importante la promovarea obiectivelor și idealurilor UNESCO. În luna septembrie va avea loc Adunarea festivă dedicată aniversării a 60 de ani de la semnarea Actului Constitutiv de aderare a României la UNESCO.

Cum spuneam, conform Cartei Națiunilor Unite, scopul organizației este de a contribui la pacea și securitatea lumii prin colaborarea între națiuni în educație, știință, cultură, și comunicații, pentru a se reuși stabilirea unui respect față de justiție universal, pentru corectitudinea justiției și pentru drepturile și fundamentele omului liber, indiferent de rasă, limbă sau religie.

Să fie pace, deci! Dă, Doamne!

 

 

 

Lasă un comentariu