Uniți pentru „Unirea"!

Distribuie pe:

Întâlnirea de luni, 11 iulie, de la Instituția Prefectului - Județul Mureș a rezolvat doar din punct de vedere locativ problema Colegiului Național „Unirea", în sensul că va fi respectat contractul de închiriere a spațiului pe următorii 20 de ani. Președinta Consiliului Reprezentativ al Părinților, doamna Delia Peter, afirmă că părinții sunt în continuare nemulțumiți și revoltați pentru că există riscul să se repete „cazul Bolyai". „În situația în care se continuă abuzurile și ilegalitățile, nu excludem pericolul ca, în timp, secția română a Colegiului să fie «înghițită» de o școală ce a fost înființată și funcționează ilegal, sprijinită din bani publici".

Ieri, 12 iulie, reprezentanții părinților au depus o solicitare scrisă către Instituția Prefectului, Primăria Târgu-Mureș și ISJ Mureș, hotărâți să nu se mai lase amăgiți de soluții provizorii la o problemă ce trenează de ani de zile. „Dincolo de aspectul locativ, ne interesează situația, pe termen lung, a copiilor noștri, deoarece, din experiențele anterioare, anticipăm că, și de această dată, vom primi, în termenul legal de 30 de zile, aceleași răspunsuri generale și evazive la solicitările noastre. În esență, cerem retragerea autorizației provizorii de funcționare pentru o școală ilegal înființată (Liceul Teologic Romano-Catolic - n. n.), întrucât copiii noștri nu sunt o monedă de schimb pentru înțelegeri și jocuri politice. Ne-am deplasat la sediul ISJ pentru o discuție transparentă și lămuritoare cu domnul inspector general care, în loc să mai fugă de răspundere și de părinți, printre mașini, mai bine să-și asume o discuție deschisă cu aceștia. Ni s-a sugerat să ne păstrăm calmul și să avem răbdare, să nu mai facem valuri. Cât despre prezența forțelor de ordine la discuția de la sediul ISJ Mureș, ne întrebăm dacă a fost vorba de intimidarea sau de… protejarea noastră. Pentru noi, părinții, e important să ne creștem copiii în liniște, iar Colegiul Național «Unirea» este cea mai puternică împlinire și motivație pentru a continua lupta, chiar dacă unii încearcă să ne intimideze sau să facă promisiuni fără acoperire și cu caracter general. Solicităm ca organele competente să se autosesizeze în legătură cu nerespectarea prevederilor legale privind înființarea unei școli private, pe bani publici, cu chirie plătită tot din bani publici; solicităm retragerea autorizației provizorii de funcționare pentru această instituție de învățământ, iar legea să se respecte de toată lumea. Avem nevoie de garanția scrisă că părinții și copiii vor continua în aceeași locație și în aceeași formulă. Unii părinți au mai trăit experiența dezbinării în 2004, când, tot pe înțelegeri politice, elevii români au fost obligați să plece de la Liceul «Bolyai» după desființarea secției române. Toată această criză nu trebuie să-i descurajeze pe părinții și copiii care doresc să se înscrie în această școală, deținătoare a rețetei de succes școlar, etalon al învățământului pe plan național. Considerăm că nu este o rușine să ne punem în valoare tradițiile și ia românească pentru a apăra o cauză justă și pentru a cere respectarea legii în România," a conchis președinta Consiliului Reprezentativ al Părinților de la Colegiul Național „Unirea".

 

Lasă un comentariu