Evocarea mea este dinamică; acum scriu, acum dau telefoane pentru informare. Am sunat la Dumbrăveni, pentru a afla la ce revistă este redactor-şef Sânziana Pop. Consternare: îmi răspunde fiica lui Radu, unicul copil, venită urgent din Noua-Zeelandă. Îmi spune că ieri, 14.05.16, l-a internat într-un spital din Sibiu, iar mama ei se află cu nepoţica-i în Italia. O altă pleoapă umezită.
Toţi ne aflăm, ne apropiem de ultimele bătăi de aripă în viaţa lumească. Pentru Radu, pedagog înnăscut, poet pe un diapazon fin al lirismului, să ne rugăm. Ştiu că deasupra patului de spital se află, în duh, prietenul lui cel mai bun, Bebe.
Săritoare ca întotdeauna la facerea revistei noastre, Doina Dogariu (Marcu) ne bucură cu jurnalul ei detaliat de călătorie în SUA. Optimismul nedisimulat şi pofta ei de viaţă vie, cum o ştim, străbate viguros, aşa cum transpare în poemul TIMPUL. Apoi, să ştii că „timp" nu există. El este şi apare ca o stare psihologică, ca maya (iluzie), lăsată de Dumnezeu ca stimul. Dacă suntem din sămânţa Lui, copiii Lui, atunci avem nemurirea şi infinitul în urmă şi-n faţă. N-ar trebui să trăim în trecut şi nici în viitor. Trecutul este mort, iar viitorul - nesigur. Ce ne mai rămâne de trăit? Doar prezentul continuu, acel „Aici şi acum" al misticilor din orient şi al Sfinţilor Părinţi. Trăind în „trecutul" şi în „viitorul nesigur", tindem spre veştejire, spre angoasă; vom fi mai mult morţi decât vii. Să fim veseli, aşadar, cum bine spui în poemul tău, TIMPUL.
La neînţelegerea înveşnicirii noastre dumnezeieşti apare FRICA - religie a sclavului, de care vorbeam odată. Din cauza fricii nu spunem adevărul, nu-l rostim de teama morţii, de-altfel inexistente. Să nu ne mai fie frică de stăpânii-anticrişti-mondiali, să le strigăm ADEVĂRUL „de pe acoperişul caselor". Călăii mondiali ai tuturor războaielor provocate, tot de ei, împreună cu toţi trădătorii de neam şi ţară, vor să ne împartă Patria în regiuni, să ne separe în tabere egoiste de luptă (fratricidă) întru distrugerea înveşnicitei noastre naţiuni cu rădăcini în ogorul sufletesc al satelor. Odată tăiate rădăcinile, moare copacul numit NAŢIUNE şi PATRIE.
În sângele meu curge strigătul lui Walt Whitman - poetul cântăreţ al democraţiei - în avertizarea: „Walt Whitman vă previne", strigă:
„Către State, sau către oricare dintre ele, sau către orişice oraş din State / Rezistaţi cât mai mult, supuneţi-vă cât mai puţin; / Cine acceptă supunerea fără să întrebe, va fi cu desăvârşire robit. / Odată cu desăvârşire robită, nicio Naţiune, Stat sau oraş de pe pământ, / Nu-şi mai redobândeşte, în veci, libertatea."
Eugen Roşca ne scrie, de pe cocoaşele cămilelor, un reportaj pe urmele faraonilor - solari-yangi ai Egiptului, înfrânţi în trufia lor, de cele „10 pedepse" date de Dumnezeu prin toiagul lui Moise. Ăştia, încă nu s-au cuminţit. S-au proliferat, s-au globalizat întru izbucnirea focului şi nenorocirilor Apocalipsei în plină desfăşurare şi pentru care majoritatea oamenilor dorm sau au ochii închişi. Ei sunt anticriştii cotidieni, ei - bogaţii lumii materiale purtând nume ca: Rothschild, Rockefeller, Sörös, ONU, NATO, CIA, MOSAD, BILLDENBERG, CLUBURILE de la ROMA, ROTARY, LIONS, CFR (Consiliul de Relaţii cu Străinătatea), COMISIA TRILATERALĂ etc.
Eugen, dacă tot te identifici cu profesorul, pedagogul şi cercetaşul, aşa cum ne-ai dovedit anul trecut, îţi propun să-ţi procuri una din cărţile lui Radu Cinamar: „Misterul din Egipt" - o continuare la cartea sa, „Viitor cu cap de mort" (ed. DAKSHA).
În fine, dirigintele nostru şi psiho-pedagogul, Eugen Noveanu, nu cred că va participa nici în anul acesta la întâlnire, din motivul binecunoscut, înfăţişat nouă prin epistola-i: „Scrisoare în amurg", pe care o redăm cu addenda.
