Despre copiii geniali ai Transilvaniei, pe care Dumnezeu i-a luat în corul îngerilor vorbim rar, necunoscându-le sau uitându-le, prea repede, dimineaţa vieţii. Vorbim de dimineaţa vieţii lor, amintindu-ne de Malherbe, cel care spunea: „Erau din lumea în care cele mai frumoase lucruri au cel mai trist destin şi, trandafiri, au trăit ceea ce trăiesc trandafirii - spaţiul unei dimineţi."
De ce cuprind ideea în spaţiul rubricii?
Citind în numărul pe iunie/2016 al revistei „Apostrof" eseul lui Nicolae Mareş despre începuturile diplomatice ale lui Lucian Blaga, ce au coincis cu participarea ataşatului de presă pe lângă Legaţiunea română din Varşovia la serbările din noiembrie 1926 în amintirea lui Chopin, aflăm că doi prea-tineri pianişti români au studiat la Paris cu ilustrul Chopin: bucovineanul Karol Miculi şi transilvăneanul din Sebeş, Carl Filtsch. Cum abia s-a încheiat, la Sibiu, ediţia a XXI-a a Festivalului internaţional de interpretare pianistică şi compoziţie „Carl Filtsch", festival la care, nu o dată, am fost ca realizator de emisiuni culturale la Radio România Târgu-Mureş (Ce carte de onoare avea Radioul când transmitea Festivalul Filtsch de la Sibiu în comentariile muzicologului Letiţia Brădeanu, şi ce gol este când Radioul întrerupe şirul faptelor! Dar cui îi mai pasă de cel ce se mistuie luminând?!), rememorăm, în câteva date, biografia tragică a pianistului-copil Carl Filtsch. S-a născut în 1830, la Sebeş-Alba, în familia preotului evanghelic Joseph Filtsch, sub îndrumarea căruia, la vârsta de trei ani, Carl intra în lumea muzicii. A debutat în public la 11 ani, la Wiener Musikverein, aclamat fiind, apoi, în sălile de bal ale împăratului Ferdinand I al Austriei, sau la Londra şi Paris, unde Chopin îl va cuprinde în cea mai surprinzătoare şi tandră apreciere critică: „Dumnezeule, ce copil!" Va studia cu Chopin şi Liszt, fiind numit în presa vremii „personalitate notabilă a muzicii romantice a secolului al XIX-lea".
Cele 25 de compoziţii ale lui Carl Filtsch, descoperite în mai multe ţări europene destul de târziu, după 1960, formează un corpus relevant pentru geniul celui răpus de boală la 15 ani şi înmormântat în Veneţia, perpetuându-i inefabilul şi candoarea în manifestări muzicale de anvergură, cum este Festivalul sibian, dar şi un Festival Filtsch care are loc la Sebeş-Alba. Îi străbat opera muzicală, între care compoziţia Romanţă în mi minor, acordurile fiorului divin făcându-ne să reflectăm la câtă intensitate poate aduce viaţa măsurată doar în clipe şi cum tocmai clipele, cele 15, devin înveşniciri. Carl Filtsch este, aşadar, pe afişele muzicale ale zilei, dându-le suavitatea Romanţei în mi minor şi, poate, dându-ne nouă gândul de a-i aduna pe copiii geniali ai Transilvaniei într-o antologie, spre dreaptă cunoaştere, apreciere şi înţelegere a dimineţii vieţilor lor.
