Stimată doamnă Sânziana Pop
Uneori, în clipe de linişte (destul de puţine, din păcate), citesc revista dvs. şi încerc să discern nenumăratele mesaje „de suflet" pe care le poartă de fiecare dată în paginile ei. Poate de aceea, ca dascăl de geografie „de-o viaţă", cu atâţia ani „de apostolat", închinaţi modelării de suflete mai puţin viciate decât ale celor adulţi, îndrăznesc să vă sugerez instituirea, undeva, între atâtea rubrici, şi a unui „colţ al educatorului". Şi chiar daca veţi zâmbi „a neîncredere", eu tot rămân încredinţat că o asemenea rubrică, oricum ar fi ea intitulată, ar reuşi să mai îndrepte câte ceva, pe acest tărâm devenit parcă tot mai arid, odată cu trecerea anilor. Încerc să vin în sprijinul celor afirmate mai sus, trimiţându-vă câteva „rânduri", poate sugestive şi de folos.
Premiul special
Zi frumoasă de vară. E sărbătoare azi în curtea Liceului Teoretic din Dumbrăveni, cu ocazia premierii celor mai merituoşi elevi ai claselor a VIII-a. Parcă şi Soarele, veşnic călător, s-a oprit pentru o clipă spre a-i admira în exuberanţa şi nevinovăţia lor adolescentină. Azi poartă „strai sărbătoresc" de domnişoare, cu tocuri înalte, sau de cavaleri în costume sobre, cu cravată sau papion, dar cu aceeaşi curiozitate în privirile aţintite spre masa cu cărţi şi coroniţe din frunze de stejar.
Oare... Momentul festiv începe cu punctualitate şi se desfăşoară după binecunoscutul ceremonial: cuvânt „de deschidere" al direcţiunii, invitarea de către diriginţi a „celor mai buni dintre cei buni", spre a le încununa frunţile cu verdele simbolic al învingătorilor, schimb de flori contra premii, aplauze, lacrimi de bucurie în tabăra părinţilor, emoţii, emoţii...
La sfârşit, sunt premiaţi şi cei cu rezultate bune la faza judeţeană a concursului de geografie, elevii aplaudă... A mai rămas, totuşi, pe masă un premiu, ce o fi cu el?
„Dragi elevi şi onorată asistenţă", îşi începe cuvântul unul dintre profesorii liceului, „înainte de a dărui acest ultim premiu, aş vrea să vă istorisesc o întâmplare «banală», ca atâtea altele petrecute în şcoala noastră, dar atât de plină de tâlc. Mi s-a întâmplat ca, la un final de oră, în zilele trecute, să întreb aşa, din pură curiozitate în „clasa de frunte" a VIII-a A: «Cine credeţi că va fi premianta clasei între atâţia premianţi?». «Andreea, Andreea», au răsunat glasurile zglobii la unison, întărindu-mi convingerea deja făcută. Îmbujorată şi cu privirea în podea, s-a ridicat Andreea, îngăimând: «Nu-i adevărat, domnule profesor, sunt atâţia colegi şi colege mai buni...». Floare rară, floare rară, ca Floarea de Colţ - modestia! De aceea sunt mesagerul corpului profesoral al Liceului, care a hotărât să instituie, înce pând din acest an, „Premiul Modestiei" în şcoala noastră, pe care astăzi îl oferim, cu drag, Andreei S."
...Moment de tăcere pe platoul curţii. Se aud parcă bătăile atâtor inimi. Paşi şovăitori şi lacrimi şiroind pe faţa de copil, în timp ce strânge la piept „premiul special", în aplauzele care izbucnesc de pretutindeni.
Frumoasă-i uneori profesiunea de dascăl!
Priveşte lung profesorul la trandafirul alb dăruit de Andreea, alb ca sufletul ei, asemuindu-l cu albul Florii de Colţ, pe care, de atâtea ori l-a admirat în liniştea maiestuoasă a crestei Pietrei Craiului. Floare rară, floare rară, modestia...
