„TURCUL PLĂTEȘTE"…?!?

În a doua zi a acestei luni, mai precis pe 2 iulie, ca în fiecare an, l-am prohodit, în bisericile noastre ortodoxe, dar și în suflete, pe Ștefan cel Mare și Sfânt, domnitorul Moldovei (1457 - 1504), „Athleta Christi" - „Luptător pentru Christos", cum l-a numit Papa Sixt al VI-lea, în 1475, după Bătălia de la Podul Înalt (Vaslui,10 ianuarie) împotriva oștilor otomane, cea mai importantă dintre cele 47 de bătălii purtate în cei tot atâția ani de domnie ai săi. 47 de bătălii, din care a pierdut doar una, și aceea mai degrabă o „remiză". Deși raportul de forțe era inegal, oastea turcească fiind de trei ori mai mare (120.000 de oșteni), din scrierile cronicarului polon Jan D³ugosz aflăm că „foarte puțini turci și-au putut găsi mântuirea prin fugă, căci chiar și aceia care au fugit și au ajuns până la Dunăre au fost uciși acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuți, sau au fost înecați de valuri." „De asemenea, o cronică ardeleană contemporană menționa că «Ștefan... s-a împotrivit bărbătește turcilor, în mijlocul țării sale, ca un bun părinte al Patriei și al Neamului său, fiind gata să moară pentru ai săi, și având, timp de trei zile și trei nopți, cele mai grele lupte cu ei; ajutându-l și mila dumnezeiască, a biruit și a dat pe turci cu totul pieirii».

Revenit la Suceava, Ștefan își anunța victoria principilor creștini, arătând că: «Am mers împotriva dușmanilor Creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare, și pe toți i-am trecut prin ascuțișul sabiei noastre». El îndemna, totodată, la continuarea luptei, turcii fiind slăbiți în urma dezastrului de la Vaslui, domnul Moldovei temându-se de reacția sultanului, care nu putea lăsa nerăzbunată o asemenea înfrângere. Replica a constat într-o nouă campanie, în 1476, soldată cu înfrângerea lui Ștefan la Războieni" - „remiza" despre care vorbeam.

În fine, conform informațiilor pe care le avem, confruntarea a avut loc din cauza întreruperii plății tributului de către Ștefan (în 1473 tributul era plătit încă din vremea lui Petru Aron), cât și a încercărilor domnului Moldovei de a scoate Țara Românească de sub influența Porții, prin înlăturarea lui Radu cel Frumos. În același timp, otomanii doreau să-și extindă influența la Marea Neagră, dobândind Chilia și Cetatea Albă (acum, la ucraineni).

„Ștefan s-a simțit încurajat în acțiunile sale de constituirea unei coaliții antiotomane (1472), avându-i ca membri pe șahul statului turcmen din Asia Centrală, Uzun Hassan, pe regele Ungariei -(n.r. - românul) Matei Corvin, și Veneția". În aceste condiții, sultanul Mehmed II ordonă beglerbey-ului Rumeliei, Süleyman Hadâmbul (Eunucul), să pedepsească Moldova. „Spre sfârșitul anului 1474, oastea turcească, alcătuită din trupele din Rumelia (c. 30.000 de oameni), trupe de ieniceri și un contingent din Țara Românească (c. 17.000), pătrunde în Moldova. Sursele moldovenești arată că oastea invadatoare număra în total circa 120.000 de oșteni, cifră considerată exagerată. La rândul său, Ștefan dispunea de circa 40.000 de luptători, între care se aflau 5.000 de secui, 1.800 de unguri și 2.000 de poloni. O parte însemnată a oastei inamice a fost nimicită (c. 40.000, după unele surse), fiind capturate 100 de steaguri și toată artileria. Resturile au fost urmărite timp de trei zile, lăsând alte victime."

Interesant, nu?

În semn de recunoștință pentru această superbă victorie antiotomană, Papa Sixtus i-a dăruit domnitorului Moldovei o sabie impresionantă, care, în zilele noastre, se află între artefactele prețioase ale Muzeuluidin Topcapî (Turcia). Se pare că arma ar fi ajuns la Istanbul în secolul al XVI-lea, în urma jefuirii tezaurului moldovenesc de către turci. „Acest eveniment s-a întâmplat după 1538, când Petru Rareș a fost alungat de campaniile de represalii ale lui Soliman Magnificul. Domnul adus de turci, Ștefan Lăcustă, i-a lăsat pe otomani să jefuiască tezaurul, luând cu ei și spada voievodală. De atunci, spada lui Ștefan cel Mare a stat în palatul sultanului. Deși au fost deschise tratative cu autoritățile turcești, pentru aducerea spadei în România, inclusiv existând varianta unui schimb de artefacte, arma a rămas la Istanbul. În muzeele românești există doar copii ale celebrei arme." 

„În muzeul Topkapî din Istanbul, fostul mare palat al sultanilor otomani, în sala dedicată armelor, lângă o sabie japoneză, se află o spadă moldovenească. Simplă și cu lama «muncită», atrage atenția prin dimensiuni, dar mai ales prin heraldica mânerului.   Mai precis, pe discul mânerului apar stema Moldovei, capul de bour și inscripția în slavonă «Io, Ștefan Voievod, domn al Țării Moldovei». Este clar, așa cum au atestat specialiștii în armament, sabia de luptă a voievodului moldovean. (…) O altă variantă, acceptată ca fiind cea mai credibilă, este cea a făuririi spadei în atelierele italienești, genoveze, la comanda lui Ștefan cel Mare. Practic, voievodul a dorit o spadă făcută de cei mai buni armurieri ai Europei, și a dat o comandă specială. Istoricii se bazează pe corespondența purtată de voievod cu genovezii, descoperită de Nicolae Iorga. (…)  Pe de altă parte, istoricul Ștefan Gorovei, un specialist al epocii ștefaniene, spune că sabia este, cel mai probabil, un semn al puterii, și că nu a fost făcută de genovezi, și nici primită cadou de la Papă, ci moștenită din tată-n fiu, încă din vremea întemeierii Moldovei. Mai precis, istoricul spune că sabia ar fi aparținut lui Dragoș Vodă, transmisă la încoronare, tuturor domnitorilor Moldovei."

Până la urmă, e mai puțin important dacă sabia din Muzeul de la Topcapî, realizată din prețiosul metal de Toledo, pe care turcii refuză și acum să ne-o înapoieze, este chiar cea dăruită de domnitorului de Papa Sixtus, ori o altă armă folosită de viteaz pe câmpul de bătălie.

„Voievodul Ștefan cel Mare a fost unul dintre cei mai războinici principi din Estul Europei, în secolul al XV-lea. Era recunoscută vitejia sa pe câmpul de luptă, fiind atestat faptul că intra în luptă personal alături de garda domnească și semăna teroare, încurajându-și armata. De altfel, asta arată și vechile cronici: «La lucru de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vâra, ca, văzându-l ai săi, să nu îndărăpteneze, și pentru aceia rar războiu de nu biruia», preciza Grigore Ureche, în «Letopisețul Țării Moldovei». Chiar și Bonfinius, cronicarul ungur al regelui Matei Corvin, preciza: «Era însuflețit pentru lucruri frumoase și mândre, pe lângă acestea, era activ și strașnic la război»".

O tempora, o mores! Unde ești, tu, Ștefan, Doamne?

Nici măcar turcii nu mai sunt ca altădată. Egomaniacul Erdogan, care și-a instrumentat un puci pentru a elimina concurența ostilă, dar și ca să-și motiveze ticăloșiile în tandem cu Isis, dă acum din colț în colț, acuzând susținerea americană a opozanților pe care se pregătește să-i suprime, inclusiv riscându-și negocierile de aderare la UE prin reintroducerea pedepsei cu moartea (abolită în 2004). Ori la bal, ori la spital!

Deși trăim vremuri în care orice e posibil, nimeni nu poate afirma cu certitudine că Fethullah Gulen, oponentul principal al lui Erdogan, s-ar afla în spatele pseudoloviturii de stat. Este greu de imaginat că o acțiune de o asemenea amploare ar putea fi organizată de la distanță, mai ales de „vinovatul de serviciu", principalul suspect - predicatorul islamist autoexilat, de mai mulți ani, în statul american Pennsylvania. „Cel mai probabil a fost o acțiune inițiată de generali ai armatei turce, frustrați de alunecarea spre un islamism din ce în ce mai militant al lui Erdogan, care au decis să acționeze din exterior, dar nu au ținut cont, se pare, de sprijinul popular de care se bucură Erdogan - consideră jurnalista Denisa Miron. Se pare că nici Erdogan care a înțeles mesajul, în primă instanță și, în loc să procedeze la o amnistie pentru cei angrenați în tentativa de lovitură de stat, a anunțat arestări masive și epurări în toate eșaloanele Puterii. Asta a complicat lucrurile și nu este exclus ca, în curând, să urmeze o nouă tentativă de răsturnare a sa, care, de această dată, să meargă până la capăt."

Foarte posibil, dar cred că zărim doar „vârful aisbergului".

Erdogan are o minte diabolică și minte cu dezinvoltură, fapt confirmat și recent, de ambasadorul SUA în Turcia, John Bass. Conform Agenției Reuters, acesta a declarat, luni, că relatările din mass-media și comentariile unor oficiali care sugerează că Statele Unite ar fi sprijinit tentativa de lovitură de stat împotriva președintelui Recep Tayyip Erdogan sunt „categoric neadevărate", considerând că astfel de speculații dăunează relațiilor din cadrul alianței Nord-Atlantice.

Dacă interesează pe cineva părerea mea… Cu tot regretul pentru miile de morți și răniți, pentru martiriul ce se prefigurează, la nivelul Armatei turce, eu cred toată povestea asta este o „făcătură" cinică, orchestrată de mintea bolnavă a celui care, manipulat de mai-marii lumii, s-a dorit calif și distrugător al Creștinătății, înconjurându-se de criminali, un dictator care nu știe să piardă și care, aflat în cădere liberă, pe ultima sută de metri, disperat, își scufundă propriul popor în teroare, sânge și haos.

Cea mai recentă dovadă reiese și din mărturisirea, în mod evident sub presiune și chiar tortură, fostului șef al Forțelor armate turce, conform CNN Turk, cum că „a acționat cu intenția de a orchestra lovitura de stat și căderea regimului Erdogan". Doar că generalul Akin Ozturk, care apare în fotografiile publicate de presa guvernamentală cu răni pe cap și pe corp, negase anterior orice implicare în lovitura de stat eșuată, afirmând că a acționat să o oprească! Cel puțin 103 generali și amirali turci, o treime din numărul total al generalilor din armata turcă, au fost arestați în cadrul anchetei asupra loviturii de stat eșuate în Turcia, relatează AFP, citând agenția de presă Anadolu. Potrivit presei turce, aceștia sunt ofițeri superiori care provin din Armata Aerului, Terestră și Marină, din toată țara, sunt suspectați că ar fi participat la puciul eșuat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, soldat cu cel puțin 290 morți, conform unui bilanț oficial. Pe de altă parte, ministrul de Interne a demis 30 de guvernatori de provincii, o treime din numărul total al acestora. Au mai fost demiși și 43 de inspectori civili. În total, 9.000 de angajați ai Ministerului de Interne au fost eliberați din funcții.

Doamne ferește de mai rău!

(Surse: adev.ro/nsmx4v, REALITATEA.NET)

Lasă un comentariu