La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul și marele Prooroc Ilie, înger întrupat în carne care a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Proorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și, deci, era preot. Se spune că, la nașterea sa, tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu, care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie. Lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunseseră la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe prooroci și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închina idolilor Baal și Astarte.
Peștera Profetului
Sfântul și Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct, purtând o aprigă luptă pentru dreapta credință a poporului, care, prin exemplul mai-marilor săi, era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secetă groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.
Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel, a părăsiți ținutul lui Israel și s-a dus la râul Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicată apoi mănăstirea Hozeva, care mai există și astăzi, unde a trăit și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). A băut din apa cascadei, iar Domnul i-a trimis corbi - păsări pe care evreii le considerau impure, și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea îi puse înainte de toate, datorate ospitalității, și îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale: la cuvântul Proorocului, covata sa cu făină și urciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu că ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urcă la etaj, acolo unde locuia el, și după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit, chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel Învierea morților.
Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer, fiind considerat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la față (cf. Matei 17). Sfârșitul lui Ilie este prezentat ca o minune ce s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe care Ilie l-a slujit cu multă autoritate. Se spune că, simțind el că zilele pe pământ îi sunt numărate, și-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost personalitatea lui, încât Domnul i-a făcut această favoare, de a se muta din viața aceasta pământească la viața cerească fără a trece prin poarta morții. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălțat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălțat la cer pe o căruță de foc trasă de cai.
În tradiția populară, Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credință și curaj demne de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat și erou al credinței. Fiii Bisericii Ortodoxe Române au o evlavie profundă pentru acest sfânt făcător de minuni. Există tradiții populare în toate zonele geografice ale Românei, unitatea fiind cinstea deosebită care i se cuvine Profetului Ilie. Oamenii cred că, atunci când se întâmplă fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie, de fapt, traversează cerul, cu căruța lui de foc, pentru a ne ocroti. El este mereu în slujba Binelui. Dreptatea și autoritatea precumpănesc, în raport cu alte virtuți ale sfinților Noului Testament. Fiind unul dintre Profeții evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaște sub numele de Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.
Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă sărbătorește suirea la cer a Sfântului și Marelui Prooroc Ilie Tesviteanul. Statisticile existente la nivel național arată că, din totalul celor aproximativ 22 milioane de români, peste 120.000 de persoane (circa 0,55%) poartă numele Sfântului Ilie.
Multe biserici, de la orașe sau de la sate, au hramul Sf. Ilie.
Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor".
Sfântul Ilie este ocrotitorul Forțelor Aeriene Române.
Obiceiuri de Sânt Ilie
Sânt-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sânt-Ilie), la data 20 iulie, considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. Sânt-Ilie, ca și Sân-George, și Sânedru, este o divinitate populară care a preluat numele și data celebrării de la un sfânt creștin - Sfântul Prooroc Ilie. În Panteonul românesc, Sânt-Ilie este o divinitate a Soarelui și a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă și cu Gebeleizis, din mitologia geto-dacă.
Ca divinitate solară și meteorologică, Sânt-Ilie provoacă tunete, trăznete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să bată grindină.
Ca divinitate populară a Soarelui și a Focului, Sânt-Ilie este atestat prin numeroase tradiții, mai ales în mediile păstorești.
În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă (cânepiști), se dezbrăcau și, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau și se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sânt-Ilie, visau cânepa verde, era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri și frumoși, iar dacă visau cânepa uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.
În dimineața acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămări. Tot acum se culegeau și plantele întrebuințate la vrăji și farmece.
Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfințit, după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenușa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice.
Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie, și nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindină, obicei păstrat și astăzi. În această zi, merele (fructele lui Sânt-Ilie) se duc la biserică, pentru a fi sfințite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
De Sfântul Ilie, românii își aminteau și de sufletele morților, în special de sufletele copiilor morți. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se consideră că morții se veselesc.
Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sărbători calendaristice, cuprinde și practici de pomenire a morților. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morților (Moșii de Sânt-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.
Se credea, și se mai crede și astăzi, că, dacă tună de Sânt-Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.
Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operație numită „retezatul stupilor". Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbați curați trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele și vecinii invitați la acest moment festiv, gustau din mierea nouă și se cinsteau cu țuică îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belșugul apicultorilor și de a apăra stupii de furtul manei, și se transforma într-o adevărată petrecere cu cântec și joc. Era nevoie de multă atenție, ca la această masă să nu fie prezenți cei care știau să facă farmece și vrăji, căci mierea furată în astfel de zile mari „e mai cu putere la farmecele și vrăjile lor".
Sânt-Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soțiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală. În vechime, se obișnuia ca în această zi să se organizeze întâlniri ale comunităților sătești de pe ambii versanți ai Carpaților (numite nedei), se organizau târguri de Sânt-Ilie, iarmaroace și bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre. În cadrul acestor manifestări, ce durau mai multe zile, și erau considerate a fi bune prilejuri de cunoaștere pentru tineri, atmosfera era însuflețită de muzică și se făcea comerț cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte și produse agricole.
De Sfântul Ilie, nu se lucrează, de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină); îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii - se retează stupii, se duc faguri și mere la biserică, spre binecuvântare, și se împart de pomană; se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocoș tăiat deasupra lor; se duc berbecii la berbecar; dacă tună vor fi merele și alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile; se ține „Târgul de fete de pe Muntele Găina" din județul Alba.
Surse: http://www.muzeulastra.ro
(http://www.crestinortodox.ro)
