Incredibil, dar adevărat! AVION REȚINUT LA SOL, DIN CAUZA PILOȚILOR BEȚI

Distribuie pe:

Comandantul și copilotul unui avion care urma să zboare de la Glasgow (Scoția - Marea Britanie) spre Toronto (Canada) au fost opriți să decoleze după ce alți membri ai echipajului au semnalat că aceștia se comportau ciudat - relatează agenția de presă BBC News online, citată de Mediafax.

Testele efectuate de autoritățile aeroportuare au relevat că aceștia ar fi consumat alcool, astfel că au fost plasați în arest preventiv. Cei doi piloți sunt cetățeni canadieni și se numesc Jean-Francois Perreault, în vârstă de 39 de ani, și Imran Zafar Syed, de 37 de ani.

Incidentul a avut loc marți (19 iulie 2016), iar zborul a fost amânat. La bordul avionului companiei Air Transat care urma să decoleze spre Canada se aflau 345 de pasageri și nouă membri ai echipajului.

Compania Air Transat a prezentat scuze pasagerilor afectați de incident, oferindu-le compensații de câte 200 de dolari canadieni (140 de euro).

Lasă un comentariu