Știați că legea românească nu se aplică și la Bichiș? Dacă cineva se întreabă unde este această localitate răspunsul este unul verificabil pe harta României, nu la frontieră, ci aproape de inima ei, în județul Mureș, la 15 km de orașul Luduș și are în componență satele: Gâmbuț, sat de români, Ozd, sat de maghiari, Nandra, sat de români și Bichiș, sat de maghiari... cu câțiva români.
Întrebarea de la început nu este deloc retorică și ar trebui să dezlipească de pe scaun pe cei ce trebuie să verifice în ce mod s-a ajuns ca într-o comună din România să se întâmple lucruri care sfidează nu numai legile noastre ci și bunul-simț. O relatare telegrafică a întâmplărilor se cuvine pentru contextul evenimentelor. În urmă cu 4 ani, după investirea noului primar al comunei, după ce acesta și consilierii au depus jurământul de credință s-a trecut la punctul final - cheful cu mici și bere. Nimic nou, nimic nefiresc, pentru că așa este obiceiul, ca învingătorii să sărbătorească. Un amănunt se cuvine precizat: noul primar era maghiar, iar precedentul era român, într-o comună majoritar maghiară. UDMR-ul se putea mândri că avea și majoritate în Consiliul Local, dar nu știm dacă și-a dat și binecuvântarea ca sărbătoarea să se transforme într-o răzbunare cinică. Mai precis, s-a decis ca grătarele și mititeii să fie făcute cu lemnul statuii Sfântului Apostol Andrei, de aproape 3 metrii înălțime, din lemn de stejar, aflată în curtea primăriei Bichiș. Aceasta a fost smulsă din amplasament, cu lanțuri și funii, și târâtă după o mașină de teren prin toată comuna, în aplauzele susținătorilor, într-un spectacol ilar, până la locul unde trebuia hăcuită. Prima drujbă s-a încăpățânat să pornească, la fel și următoarele două, așa că s-a decis ca să fie dată ca lemn de foc pentru un țigan de etnie rromă din Nandra. Ritualul profanării s-a reluat cu legarea statuii după mașină, la fel ca-n practicile barbare, când condamnații sau învinșii erau târâți în urma cailor sau a carelor de luptă. Gest este incalificabil, indiferent ce motive s-ar invoca. Tindem să credem că, imediat după ședință, nu erau beți chiar toți, și că cineva mai avea un dram de minte ca să oprească un asemenea sacrilegiu, că polițistul sau preotul se puteau opune unei grozăvii fără seamăn. Erau de față cei aleși să conducă destinele comunei pentru viitorii patru ani. Indiferență, indolență sau complicitate? Într-o țară civilizată toți ar fi băgați la pușcărie...
Justiția divină a fost singura în măsură să oprească această atrocitate incalificabilă, această batjocorire a unui simbol al creștinătății și al încreștinării românilor, o profanare fără precedent a unei opere de artă. Dacă nu au reușit decât să o mutileze, târând-o prin praf și pietre au crezut că toporul unui țigan o va da gata, că va fi, în cele din urmă, făcută surcele, că va dispare de pe fața pământului ultima urmă de românism. Nu a fost să fie după gândurile lor criminale și sălbatice, pentru că Dumnezeu a vegheat ca statuia să fie salvată. După ce trupul statuii a fost depus, ca un nesperat cadou în urma alegerilor, în curtea țiganului din Nandra, acesta s-a apucat să o mutileze cu toporul. După câteva lovituri, vizibile și astăzi pe trupul statuii, toporul sare din coadă și lovește pe unul dintre copiii care asistau la sacrilegiu. Speriat, omul renunță și anunță Poliția din Luduș.
Aceasta este povestea, pe scurt, a profanării statuii de la Bichiș. Statuia a fost ridicată de poliția Luduș și vreme îndelungată a stat în „arest" la Luduș, ca apoi să poposească, prin grija unui mare patriot român, preot Ilie Bucur, la mănăstirea de la Sărmaș. De atunci, Sfântul Apostol Andrei veghează asupra orașului și a binefăcătorilor lui, așteptând ca și dreptatea și legea să-și spună cuvântul.
Din nefericire, legea românească a fost oarbă și mută, iar vinovații au rămas nepedepsiți și ca totul să fie „de noaptea minții", de culmea cinismului, în locul statuii Sfântului Apostol Andrei, se va ridica bustul unui criminal. S-a aprobat în ședința Consiliului Local și soclul este deja ridicat. Din surse demne de încredere am aflat că va fi bustul celui care, la 1848, după Marea adunare populară de la Blaj, a împușcat 29 de români din satul Gâmbuț, doar pentru motivul că aceștia au fost acolo. Au fost aliniați, femei, bărbați și copii, pe locul numit „La păr", și împușcați, apoi hăcuiți cu baionetele, ca exemplu pentru toți cei care vor mai îndrăzni să se mai ridice vreodată, împotriva stăpânirii ungurești.
La numărul neștiut de atrocități se mai adaugă încă una, de-a dreptul incredibilă. Oare poporul acesta e blestemat să sufere câteva veșnicii? Nimeni nu poate opri bătaia de joc a nemeșilor ajunși să facă legea? Partidele politice își dau mâna și-și scuză metodele și mijloacele pentru a spolia această țărișoară de bogățiile ei dar chiar nu mai are niciun conducător român demnitate și onoare? E posibil să închizi ochii când se ridică statui și butsturi criminalilor? Wass Albert nu e un exemplu singular.
Cum Dumnezeu pot să rămână insensibili la multele afronturi aduse demnității naționale? Cazul călugărițelor românce de la Odorheiul Secuiesc a fost și este unul strigător la cer, dar parcă ne conduc un grup imbecil de neromâni.
Cât de multă otravă și venin trebuie să mai îndurăm ca să ajungem la liman!?
