Trăiau odată într-un sat nişte oameni care erau mereu nemulţumiţi ba de una, ba de alta. Se certau întruna şi dădeau vina unul pe altul pentru orice necaz care li se întâmpla. Degeaba le dădea sfaturi bune o bătrână vestită pentru înţelepciunea sa. Sătenii mai mult se războiau între ei în timp ce relele se tot adunau în casele lor.
Într-o seară, aceştia au văzut-o pe bătrână în mijlocul drumului din faţa casei, aplecată să caute ceva. Au întrebat-o ce face acolo. Bătrâna le-a spus că şi-a pierdut acul. Atunci, săritori, toţi s-au pus în genunchi şi au început să caute de zor. După o vreme, unul dintre ei i-a spus:
- Se lasă seara, în curând nu vom mai vedea deloc, poţi să ne spui mai clar unde ţi-ai pierdut acul?
- L-am pierdut în casă, răspunse bătrâna.
- Eşti smintită, îi răspunse omul. Ai pierdut acul în casă şi vrei să-l găseşti afară?
Liniştită, bătrâna îi răspunde:
- Îl caut afară pentru că aici este lumină. În casă este întuneric.
Cineva intervine:
- Totuşi, gândeşte-te, chiar dacă ai lumină afară, cum poţi găsi acul afară dacă nu l-ai pierdut aici? Cel mai bun lucru ar fi să ducem o lampă în casă şi să căutăm acul acolo unde l-ai pierdut.
Bătrâna începu a râde:
- Cât de inteligenţi sunteţi atunci când este vorba de lucruri simple. Când veţi folosi această inteligenţă pentru a înţelege ce se întâmplă cu vieţile voastre? V-am văzut mereu căutând în exterior explicaţii pentru necazurile voastre când, sunt sigură, din propria experienţă, că ar trebui să căutaţi în casele voastre rădăcinile nefericirii voastre. De ce căutaţi pacea în lucrurile exterioare? Acolo aţi pierdut-o oare?
Dă-mi, Doamne şi mie pacea Ta! Să cugete fiecare la această rugăciune!
