CANICULA NU MOLEŞEŞTE ACŢIUNILE ANTIROMÂNEŞTI DIN TRANSILVANIA!

Distribuie pe:

Articolul de faţă reprezintă o luare de poziţie a autorului său, în dublă calitate: cea de membru al Societăţii Cultural - Patriotice „Avram Iancu" şi cea de profesor de limba şi literatura română, faţă de două manifestări maghiare recente, care tind să tensioneze din nou relaţiile interetnice din Ardeal.

* În satul de moţi Ianculeşti, care aparţine administrativ de municipiul Carei, a devenit o tradiţie organizarea Festivalului „Zilele Iancului", în a doua duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Până acum s-au desfăşurat şaisprezece ediţii, iar cea de-a XVII-a ar fi urmat să aibă loc în data de 21 august 2016. Însă, în şedinţa ordinară din 13 iulie a.c., Consiliul Local Municipal Carei, dominat mai nou de reprezentanţii UDMR, a refuzat să ia măcar în discuţie trecerea pe ordinea de zi a organizării acestei manifestări culturale româneşti, prin care se aduce un omagiu uneia din personalităţile emblematice ale Ardealului! Amintim faptul că, anterior, acelaşi for decizional local a refuzat amplasarea în acest municipiu a bustului lui Mihai Eminescu şi a fixat anumite perimetre (evident, nu în zona centrală a localităţii) în care pot fi amplasate monumente consacrate oamenilor de seamă ai neamului românesc! BĂNUIM CĂ PAPUŞARUL CSIBI BARNA, CEL CARE L-A SPÂNZURAT SIMBOLIC PE AVRAM IANCU LA MIERCUREA-CIUC, ESTE MÂNDRU CĂ ARE ASTFEL DE CONFRAŢI DE NĂDEJDE LA CEALALTĂ MARGINE A TRANSILVANIEI ! (Sursa: www.buletindecarei.ro)

* Istoria are un obicei prost: tinde să se repete, în aspectele esenţiale. Uneori la distanţă de secole, alteori doar de o generaţie, ba chiar la una de un singur deceniu. Spre a ilustra ultima situaţie, ne vom referi la două momente din evoluţia recentă a învăţământului targumureşean, care demonstrează un mod cel puţin ciudat de a înţelege multiculturalismul din partea politicienilor maghiari şi de a propaga buna învoire între oameni şi dragostea faţă de semeni din partea reprezentanţilor Bisericilor „istorice" din Transilvania. În anul 2002, în urma protocolului PSD-UDMR, a intervenit segregarea etnică a elevilor de la Liceul „Bolyai Farkas" şi de la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu-Ilarian" , secţia română şi cea maghiară intrând într-un proces de desfiinţare treptată. Epurarea etnică s-a definitivat în 2006. Şi, iată, în anul al 16-lea al mileniului III, tendinţe antieuropene şi demne de lumea medievală se manifestă iarăşi, miza fiind însăşi existenţa Colegiului Naţional „Unirea", o instituţie cu un deosebitprestigiu judeţean şi naţional. Situaţia, în linii generale, este cunoscută cititorilor din articolele apărute chiar în cotidianul „Cuvântul liber" şi nu insistăm asupra acesteia. REMARCĂM DOAR FAPTUL CĂ, DE FIECARE DATĂ, PE DE O PARTE, SCOPUL ACESTOR ACŢIUNI A FOST CULTIVAREA NEÎNCREDERII ÎNTRE ELEVII ŞI PROFESORII APARŢINÂND CELOR DOUĂ ETNII, IAR - PE DE ALTA - FAPTUL CĂ REACŢIlLE AUTORITĂŢILOR ROMÂNE, CARE RĂSPUND DE DESTINUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI TARGUMUREŞEAN (PRIMĂRIE, INSPECTORAT ŞCOLAR) AU FOST EXTREM DE PALIDE SAU NULE. Spuneam că istoria este repetabilă; totuşi, ea nu se repetă identic. Acum un deceniu şi jumătate nu se punea problema clădirilor în care funcţionau instituţiile şcolare, deoarece documentele privitoare la proprietatea asupra acestora sunt incontestabile, ci doar fusese urmărită purificarea etnică la Liceul „Bolyai Farkas" prin îndepărtarea claselor de la secţia română. Clădirea Colegiului „Unirea" a fost retrocedată într-un mod dubios către Status-ul Romano-Catolic, care - în calitate de proprietar - înţelege să scoată în stradă clase româneşti ale colegiului, şi să găzduiască Liceul Romano-Catolic, format, de asemenea, „cu cântec", mai ales prin preluarea claselor de limbă maghiară de la învăţământul primar şi cel gimnazial ale colegiului. Apoi, promotorii actualei acţiuni antiromâneşti au tras oarece învăţătură din cea anterioară: în 2002, separarea şcolilor a fost declanşată la începutul lunii aprilie şi a generat un val de proteste (manifestaţii ale liceenilor, semnarea unui protest de către 4.000 de elevi targumureşeni, solidarizarea corpurilor profesorale din celelalte licee cu colegii lor de la Liceul „Bolyai Farkas) şi o mediatizare extrem de puternică (televiziune, radio, presa scrisă). Acum, însă, această acţiune anticulturală, imorală şi contestabilă din punct de vedere legal a fost infăptuită „la spartul târgului", în ultimele zile ale lunii iunie şi la începutul lunii iulie, atunci când majoritatea elevilor erau deja în vacanţă, cei din clasele terminale erau în „focul" examenelor, iar părinţii se gândeau cum să-şi planifice concediile... PREVEDEM, ÎNSĂ, O TOAMNĂ „FIERBINTE" LA TÂRGU-MUREŞ, CHIAR DACĂ METEOROLOGII VOR ANUNŢA, LA ÎNCEPUTUL LUI SEPTEMBRIE, TEMPERATURI MULT MAI SCĂZUTE DECÂT MEDIA MULTIANUALĂ ! (Surse: www.agerpres.ro; www.cuvantul-liber.ro; www.napocanews.ro; www.mures.citynews.ro; www.diasporatv.eu etc.) 

Lasă un comentariu