Stagiului naţional de pregătire în Karate Kyokushin la Târgu-Mureş

Distribuie pe:

În perioada 28-31 iulie, Târgu-Mureş va fi gazda Stagiului naţional de pregătire în Karate Kyokushin organizat de către clubul mureşean A.C.S. Kyofighters (Sempai Cornel Şandor 1 DAN) şi Federaţia Română de Karate Kokushin cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului. Stagiul de pregătire va reuni pe terenul de antrenament al Stadionului ,,Trans-sil" Târgu-Mureş numeroase cluburi din ţară şi mai mult de 150 de practicanţi ai stilului Kyokushin.

Deşi, stagiul este dedicat cu precădere practicanţilor de Kyokushin, cei care doresc să ia parte la antrenamente, să cunoască tainele antrenementelor de karate sau doresc doar să se familiarizeze cu artele marţiale sunt aşteptaţi joi (28 iulie), între orele 18-20, vineri (29 iulie) şi sâmbătă (30 iulie), între orele 9-11 şi 17-19. Duminică (31 iulie) vor avea loc examenele de centură, începând cu ora 9.00, de la centurile mici până la centura neagră, fiind probabil unul dintre cele mai spectaculoase momente ale acestui stagiu. Examenul pentru prima centură neagră, de exemplu, presupune un test de tehnică, test de forţă-rezistenţă, nu doar fizică, ci şi psihică, şi un test de 30 de lupte, examenul fiind din ce în ce mai solicitant pe măsură ce karateka avansează în grad.

Invitatul de anul acesta este japonezul Shihan Keiji Sampei 7 DAN care le va destăinui câteva dintre „secretele" Kyokushin-ului practicanţilor acestui stil. De asemenea, cei care vor participa vor avea ocazia să îi întâlnească pe campionii europeni, cei care fac stimă României prin premiile pe care le obţin la nivel internaţional, precum Sensei Marius Ilaş 3 DAN, multiplu campion european, Sensei Viviana Chirilă 3 DAN, medaliată şi ea la nivel european, cât şi alţi membri ai lotul naţional de Karate Kyokushin. Avem deosebita plăcere de a-i avea în oraşul nostru şi pe preşedintele Federaţiei, Sensei Anca Wallmen 4 DAN, multiplă campioană europeană, Sensei Haris Wallmen 3 DAN, antrenor al lotul naţional de kumite şi Shihan Petruţ Grigore 5 DAN antrenor al lotului naţional de kata.

Lasă un comentariu