ROMÂNIA, DIN NOU, „DRUMEŢ ÎN CALEA LUPILOR"

Distribuie pe:

Voi începe abrupt, fără introducere, acest editorial, fiindcă timpul nu ne iartă şi ororile se succed cu o repeziciune demnă de cauze mai bune. Prea mici pentru un război atât de mare, nu ne rămâne altceva decât să rămânem demni, calmi şi lucizi, încercând, cu mintea, ceea ce niciodată nu va reuşi forţa ucigaşă. Să ne analizăm, deci, şansele şi perspectivele!

Moscheea de la Bucureşti ar fi primul pas pe agenda expansionistului şi megalomanului preşedinte turc. Aflăm, din surse sigure, că urmează Budapesta. Da, Budapesta! Voi reveni imediat asupra subiectului.

„Erdogan îşi plantează minaretele în tot Occidentul. Până în SUA şi Cuba lui Castro" - titrează jurnaliştii de la Alternative News, argumentând, documentat, că un proiect asemănător a fost discutat în capitala ţării vecine, cu Ludovic Orban, premierul ungar dovedindu-se favorabil proiectului (finanţat în totalitate de administraţia turcă!), având, de fapt, relaţii privilegiate cu preşedintele Erdogan, cu precădere în domeniul economic. Desigur, prioritar ar fi proiectul „Turkish Stream" - impresionanta conductă urmând a transporta gazele naturale din Rusia, pe sub Marea Neagră (!!!), în Turcia, şi de aici, către Europa, prin state „apropiate" (sufleteşte???) Moscovei. Din câtă geografie îmi amintesc eu, unele dintre acestea nu au ieşire la Marea Neagră, dar, în situaţia în care Erdogan ar ajunge calif al Statului Islamic, împlinindu-şi visul de a restaura Imperiul Otoman, orice ar fi posibil. Globalizarea, de! Dar sub Semilună! Vai de mama noastră!

Conform unui film de prezentare realizat de fundaţia „Türkye Dyianet", moscheea ungurească, amplasată în „buricul" Budapestei, copie a celebrei Moschei Albastre din Istanbul, ar urma să aibă patru minarete (cu două mai puţin decât „sora mai mare"!), un hotel şi un restaurant (desigur, cu specific musulman).

Întrebat, în luna mai a acestui an, cum vede toată povestea asta, mult admiratul (până acum!) „apărător al Creştinătăţii europene", premierul Ludovic Orban a avut o reacţie ce ar putea părea cel puţin ciudată naivilor care îşi imaginează că în politică ar exista altceva decât interese. „Sunt mulţi studenţi străini care îşi plătesc facultatea aici.- a declarat el. - Totuşi, nu au un loc unde să-şi practice credinţa. Aceşti studenţi plătesc taxe mari şi există unele oraşe din Ungaria unde universităţile locale trăiesc mai degrabă datorită banilor din taxele acestor studenţi. Probabil că lucrurile se află doar în faza discuţiilor preliminare. Dată fiind însă precipitarea evenimentelor, s-ar putea să asistăm la numeroase modificări de agendă.

În concluzie, iubirea e o treabă foarte mare, aşa că nu ar trebui să ne mire prietenia „fulgerătoare" între cele trei administraţii, pe care nici cea mai debordantă fantezie nu şi-ar fi putut-o imagina până acum. De pildă, faptul că - potrivit postului tv Haberturk, citat de site-ul agenţiei Tass - administraţia Recep Tayyip Erdogan i-a mulţumit, luni, preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru „susţinerea necondiţionată" din timpul tentativei de lovitură de stat. Să vezi şi să nu crezi! Se pare că Erdogan ar fi primit informaţii… de la Moscova, cu privire la iminenţa producerii puciului, cu doar câteva ore înainte de declanşare. Agenţia iraniană „Fars News Agency" (FNA), care citează surse diplomatice de la Ankara, susţine că avertizările se bazau pe analiza datelor obţinute de forţele ruse din regiune, în urma interceptării unor „mesaje militare secrete şi transmisiuni radio codate. Din acestea reieşea că armata turcă se pregăteşte de iniţierea unei lovituri de stat, mai multe elicoptere fiind pregătite să acroşeze hotelul unde se afla Erdogan, cu scopul de a-l lua prizonier sau/şi de a-l elimina. Informaţiile au fost confirmate de unitatea armatei ruse dislocată la Khmeimim, în provincia Lattakia, din nordul Siriei, „echipată cu un sistem electronic şi de interceptare a convorbirilor capabil să adune informaţii extrem de sensibile".

Voilá, de vezi!

„Rusia a exprimat susţinere necondiţionată pentru noi. Vreau să îi mulţumesc preşedintelui Vladimir Putin şi altor oficiali ruşi", a declarat Mevlut Cavusoglu, ministrul de Externe al Turciei. O întâlnire a celor doi preşedinţi se preconizează a avea loc în curând şi, conform şefului diplomaţiei ruse, „se va concentra pe eliminarea barierelor economice şi pe alte măsuri de restabilire a relaţiilor bilaterale". Concret, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, va efectua o vizită în Rusia pe data de 9 august, a anunţat, ieri, Mehmet Simsek, adjunctul premierului turc, citat de site-ul cotidianului „Le Figaro".

Într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, profesorul, scriitorul, traducătorul şi orientalistul Christian Tămaş, cercetător în domeniul ştiinţelor umaniste la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, semnalează posibilele efecte ale instabilităţii social-politice din Turcia asupra României şi Europei. În opinia domniei sale, „Relaţiile României cu Turcia vor depinde de evoluţia relaţiilor viitoare ale Uniunii Europene şi ale NATO cu această ţară. Noi, ca membri ai Uniunii şi ai organizaţiei transatlantice, ne vom conforma.(...) Ceea ce ne-ar putea afecta în mod foarte serios ar fi eventuala izbucnire a unor conflicte sângeroase de anvergură în Turcia, fapt care ar putea genera valuri de migraţie şi deplasarea fizică a Statului Islamic spre graniţele noastre".

Din păcate, nu sunt singurele pericole. Totdeauna se poate şi mai rău! Un singur exemplu: „Guvernul islamist al Turciei îşi intensifică războiul împotriva creştinismului, prin trecerea în proprietatea statului a tuturor bisericilor creştine dintr-un oraş al ţării. Statul a preluat controlul a şase biserici creştine din oraşul sudic Diyarbakir, în una dintre ultimele sale mişcări împotriva libertăţii de exprimare şi autodeterminării religioase, consideră «Express». Bisericile sunt de rit catolic, protestant şi ortodox, dintre care una are o vechime de 1.700 de ani. Acestea au devenit acum proprietatea Guvernului, într-o ţară în care 98 la sută din populaţie este musulmană. Guvernul susţine că mişcarea a fost făcută pentru că autorităţile intenţionează să reconstruiască şi să reabiliteze centrul istoric al oraşului, distrus parţial de conflictul, început de mai bine de 10 luni, între militanţii kurzi din PKK şi forţele guvernamentale." Evident, kurzii, kurzii, kurzii… Coşmarul lui Erdogan şi „vinovatul de serviciu", kurzii - poporul demn şi curajos, mereu minţit şi folosit de mai-marii lumii, care îşi cere ţara furată înapoi. 30 de milioane de oameni, răspândiţi pe întreg mapamondul, care nu vor renunţa niciodată la idealul unui Kurdistan independent. Dar acesta este un alt subiect, asupra căruia voi insista în viitor.

Aşadar, se pare că, nu peste mult timp, Illuminati („pokemonii" care ne strică somnul de ani buni) se vor retrage în culise, fiindcă ne apropiem de finalul piesei, şi, aşa cum se poartă în Teatrul Lumii, actorii principali trebuie să iasă la scenă deschisă pentru a fi aclamaţi, sau huiduiţi, după caz, sub reflectoare. Desigur, jocurile încă nu sunt făcute, dar pe firmamentul internaţional se conturează (deocamdată!) din ce în ce mai pregnant şi, mai ales, dramatic, alte glasuri, din alte (?) încăperi: Putin-Erdogan-Orban! Ordinea este, desigur aleatorie, în funcţie de poziţia geografică şi condiţia psiho-fizică ale receptorului.

În ceea ce ne priveşte, noi … „cum am fost aşa rămânem"! Adică, precum spunea, pe drept cuvânt, istoricul Nicolae Iorga: „Drumeţ în calea lupilor". Dar nu doar atât. România este, înainte de toate şi orice, „Grădina Maicii Domnului"! Să nu uităm! Acesta este esenţialul. Şi să ne dezmeticim, până nu va fi prea târziu!

Lasă un comentariu