A început noul sezon în Liga I!

Distribuie pe:

Noul sezon al primei divizii la fotbal a debutat vineri, 22 iulie, cu o partida între FC Voluntari şi Viitorul, câştigată, cu 1-0, de către echipa lui Hagi. A urmat apoi un meci decis pe final, la Severin, acolo unde Pandurii s-a impus în faţa lui CSU Craiova, în derby-ul Olteniei. Sâmbătă, mai întâi, nou-promovata Gaz Metan s-a impus cu 2-1 în faţa echipei ASA Tg.-Mureş, după care Dinamo s-a distrat cu campioana Astra, câştigând cu 4-1, chiar la Giurgiu. În final, duminică seara, CFR Cluj a câştigat cu 2-0 în faţa Concordiei Chiajna, după două goluri marcate în interval de trei minute. Meciul Stelei cu CSMS Iaşi, programat iniţial luni seara, a fost reprogramat pentru 31 august, pentru că Steaua joacă marţi seara meciul cu Sparta Praga, din turul 3 preliminar Champions League. De asemenea, şi partida în care urma să fie implicată FC Botoşani a fost amânată, întrucât moldovenii nu şi-au cunoscut încă adversara, Rapid sau ACS Poli.

Lasă un comentariu