Ce-i politica…?!

Distribuie pe:

În ziua înnobilării cu titlul de „octogenar", întrebat „Ce-i politica şi politicianul?", cunoscutul academician Eugen Simion răspundea astfel, confesându-i-se unui jurnalist: „Cică politica este atunci când vorbeşti mult şi nu faci nimic. Dar politicianul înseamnă, înainte de orice, vorbărie. Ca să-l prosteşti pe cel de lângă tine, trebuie să vorbeşti! Dacă numărul nativilor este mai mare, vorbăria (goală!) se cheamă discurs politic. Alteori se numeşte comunicat sau mesaj, însăilare de minciuni şi platitudini…".

Fireşte, aprecierea reputatului „om de litere", despre „Ce-i politica şi politicianul", poate fi sau nu acceptată, dar ea exprimă - dincolo de „simpatiile" noastre politice (dacă le avem!) - un mare adevăr. În România ultimilor 26 de ani, s-a vorbit mult şi s-a făcut puţin. Chiar foarte puţin. Deşi, în răstimpul amintit - scurt pentru istorie, dar lung pentru o viaţă de om - am avut vreo 10 guverne, 3 (acum, al patrulea!) preşedinţi. Başca, o puzderie de parlamentari, de alţi politicieni, care, în toate companiile electorale (dar, apoi, şi în emisiunile televizate, în presa scrisă şi audio!), ne-au vorbit, de… dimineaţa şi până seara, despre ce vor face ei, dacă le vom da votul! Şi noi, alegătorii, creduli, le-am „dat" votul, iar cei care s-au succedat la putere nu au făcut aproape nimic pentru alegători. Nici preşedinţii, nici politicienii, nici, mai ales, guvernele „emanate". Un singur lucru n-au uitat, însă, să facă: îmbogăţirea lor şi a clientelei politice. Ba, încă ceva: s-a trecut de la tovarăşe la domn, de la girofarul lui Ceauşescu la girofarurile (şi bodyguarzii) noilor îmbogăţiţi!

Or, cu un asemenea „mod" de a face politică, în cei 26 de ani de aşa-zisă „democraţie", s-au produs toate „relele" din România. Şi sunt atâtea, încât, dacă le-am enumera, ne-ar trebui mai multe pagini de ziar. Vom spune doar că, în această perioadă, marile active (unităţi economice de prim-rang) au ajuns - în urma unor privatizări, care n-au ţinut, deloc, seama de interesele românilor! - în mâinile străinilor. Ceea ce l-a făcut pe Nicu Covaci, liderul Phoenix, să declare - dezgustat de politicienii români - că „Românii trăiesc într-o ţară care nu le mai aparţine!" Fapt este că, drept consecinţă, mii şi mii de români au rămas pe drumuri, iar, în numeroase cazuri, societăţile privatizate şi-au schimbat obiectul, iniţial, de activitate. Drept care, o infimă minoritate (cei care şi-au arogat dreptul de a vinde) s-a îmbogăţit, iar mulţi (foarte mulţi) români au rămas… pe drumuri. Iar alţii şi-au luat lumea-n cap, azi, trăind şi muncind prin alte ţări, circa 3,5 milioane de români! Şi cum asta n-a fost suficient, de la o vreme, se petrece un alt fenomen la fel de păgubos: exportul priceperii profesionale, al creierelor, al personalului de înaltă calificare. O comoară, numită know-how, care, după ce că se formează în timp şi cu costuri mari, ea nu este păstrată în ţară, deşi economia românească ar avea nevoie de ea ca de… aer!

… Este doar un exemplu (din atâtea altele) de modul în care nu ar fi trebuit să se facă politică! Sesizând, însă, nemulţumirea cvasigenerală a românilor faţă de politicienii autohtoni, neamţul Iohannis (cu „apucături" dâmboviţene) - fost primar al Sibiului - ce credeţi că a făcut? Păi, ceva care să meargă la… inima românilor: se angajase, în campania electorală de la „prezidenţiale" că (atenţie!) va face „Un alt fel de politică." Rezultatul: lumea l-a votat cu un procent de 70%, românii acordându-i, ulterior - alegerii ca preşedinte - luni la rând, un scor incredibil în topul încrederii! Ei, şi? Lunile au trecut… în zbor, iar acum, la peste un an de la instalarea sa la Cotroceni, Iohannis - între timp, susţinut şi de un Guvern de tehnocraţi! - nu prea ne-a arătat, prin nimic, că ar promova „Un alt fel de politică" decât cea anterioară! Ba, dimpotrivă, mulţi români îi reproşează actualului preşedinte că există o prăpastie între preocupările sale (vizite în străinătate, pe bandă rulantă, luxul exagerat etc.) şi viaţa de fiecare zi a românilor. Ce nu agreează însă mulţi români şi încearcă să „mârâie" pe la… colţ de stradă? Este (şi) cerinţa (o veche meteahnă a românului, preluată şi de neamţul Iohannis!) de a-i urma cu sfinţenie pe ştabii partidului (ne referim doar la PNL!) în schimbările de alianţe şi de poziţii. Într-un comentariu din EvZ, Ion Cristoiu aducea un argument indubitabil: „Rămâi cu gura căscată, scria Cristoiu - văzând cum lideri PNL, până mai ieri, clăbucind de acuzaţii la adresa liderilor PDL, stau acum umăr la umăr în beştelirea liderilor PSD, cu care până mai ieri erau umăr la umăr împotriva liderilor PDL." „Or, acest mod de a face politică - concluziona el - a dus la scârba faţă de politică a oamenilor cinstiţi, a tinerilor îndeosebi, scârba concretizată în formulări gen „Politica e o curvă, Bodelul politic. Adică, o minciună!".

În grandomania lui, Iohannis, poate, încă, nu-şi dă seama că, pentru un om simplu (românul de rând), revoluţia, tranziţia, bătălia pentru Putere, prăbuşirea comunismului - „Un alt fel de politică" - sunt importante doar prin prisma efectelor asupra vieţii sale de fiecare zi. Restul? Minciuni, poveşti! Ce încredere mai poţi avea într-un „Alt fel de politică", câtă vreme, după ce Iohannis s-a „bătut" pentru a-l desemna pe MRU drept candidat la şefia SIE - de a-i impune PNL să-l voteze în Parlament - ulterior să-i ceară demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu?! Încă o dovadă că „Un alt fel de politică" a fost o strălucită păcăleală. Cât despre liderii PNL, încă o observaţie - întrebare: Cum au putut ei să se „bată" pentru ca MRU să ajungă la şefia SIE, după ce, în urmă cu trei ani, aceiaşi lideri PNL îl acuzau pe MRU de trădare a interesului naţional, în favoarea unor grupuri de interese străine? Nu i-au minţit, astfel, pe români liderii PNL, la îndemnul lui Iohannis?

Păi, asta o fi… „Un alt fel de politică?! Este, în realitate, cam ce declara reputatul acad. Eugen Simion: „O însăilare de minciuni şi platitudini…" La rândul său, un alt apreciat „om de litere", acad. Augustin Buzura, declara - cu prilejul lansării primului volum al romanului „Feţele tăcerii" - următoarele: „Mă apucă groaza când văd în urnă turma de troglodiţi care ne decid viitorul", adăugând: „Ca să nu mai vorbesc că, de dragul unor voturi, au mai rămas, deocamdată, nevândute doar Imnul ţării şi Ziua Naţională." Concluzia lui Buzura? „Din păcate, oamenii n-au învăţat să spună «nu», şi-au delegat responsabilitatea şi libertatea unor impostori. Simbolic, condamnatul la spânzurătoare băştinaş nu se întreabă de ce i s-a dat o asemenea sentinţă, ci dacă trebuie să aducă funia şi săpunul de acasă."

Aşadar, ce-i politica? Să judece şi prezumtivii cititori!

Lasă un comentariu