ZIUA NAŢIONALĂ A CANADEI, SĂRBĂTORITĂ ROMÂNEŞTE, LA WINDSOR!

Ca ţară multinaţională, Canada şi-a creat o tradiţie a respectului pentru fiecare comunitate etnică ce locuieşte pe teritoriul ei. Membrii Societăţii „Graiul Românesc", activă în oraşul canadian Windsor din 1929, şi trezită la o nouă viaţă în ultimii ani, au organizat un cenaclu literar destinat să marcheze în stil românesc Ziua Naţională a Canadei. Am citit anunţul semnat de preşedinta Emilia Matei, anunţ trimis electronic de organizatorii evenimentului membrilor societăţii: „Vă este dor de opera marilor poeţi ai neamului nostru? Vă invităm la o întâlnire de suflet cu opera lui George Coşbuc şi Ioan Alexandru. Invitat special: D-na Anca Sîrghie, profesor la Universitatea «Alma Mater» din Sibiu, Doctor în Filologie, scriitor. Domnia Sa îşi va lansa aici, la noi, recenta carte „Radu Stanca - Evocări şi interpretări în evantai." Anul trecut, tot la noi, în Windsor, Canada, D-na Sîrghie şi-a lansat cartea „Lucian Blaga şi ultima lui muză", carte care, anul acesta a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, la filiala Sibiu. Vă aşteptăm cu drag să participaţi la acest eveniment, un eveniment de suflet cum nu se întâmplă să avem des. Ataşat aveţi toate informaţiile necesare."

Aşa cum a anunţat preşedinta societăţii, Emilia Matei, care a fost şi moderatoarea acestui eveniment literar, scriitoarea Anca Sîrghie, autoare a peste 30 cărţi şi 400 de articole apărute în presă, a sosit la Windsor cu recentul volum „Radu Stanca. Evocări şi interpretări în evantai", Editura Technomedia, Sibiu, 2016. Lansarea cărţii a fost susţinută de profesoara Doina Popa, care a refăcut întregul traiect al exegezei stanciene, de la teza de doctorat, cu tema „Radu Stanca-studiu monografic", susţinută de Anca Sîrghie la Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca, în 1981, când un referat fusese scris de filosoful Constantin Noica, ajungând la ediţia din 1996 a cărţii „Radu Stanca şi obsesia Thaliei". Ipostazele omului de teatru". Au urmat, în 2012, volumul „Dăltuiri", şi în 2015, „Radu Stanca. Profil spiritual", ambele ediţii fiind îngrijite excelent de Anca Sîrghie, în colaborare cu Marin Diaconu. „Iremediabil îndrăgostită de Radu Stanca", după expresia lui Mihai Posada, primul recenzent al noii cărţi, autoarea a pus în valoare sub titlul „Evocări", un capitol important al cercetării de istorie literară a scriitorului „Horei Domniţelor", respectiv cele 39 texte cu mărturisirile inedite, în bună parte, ale unor actori, regizori, rude, prieteni, colegi, cu toţii personalităţi care, prin amintirile lor, pot completa, la început de secol XXI, exegeza acestui genial scriitor român, dispărut la 42 de ani, în plin elan creator. La fel de importante sunt, după opinia profesoarei Doina Popa, şi eseurile din ultimii ani ale autoarei, prezentate la sesiuni ştiinţifice academice şi incluse aici în capitolul „Interpretări". Raţiunea pentru care Anca Sîrghie a conceput în noul volum şi un grupaj de „Reportaje" este reconstituirea traiectulului evenimentelor dedicate lui Radu Stanca în ţară şi în străinătate în ultimii ani. Informaţia documentară se completează în „Anexele" şi „Notele" din finalul volumului. Aşadar, o carte pe cât de frumoasă, captivantă la lectură, pe atât de binevenită ca instrument de cercetare literară.

Conferinţa anunţată prin afişul manifestării „De la George Coşbuc la Ioan Alexandru" a dat universitarei sosite de la Sibiu posibilitatea să vorbească despre câteva momente prea puţin cunoscute din biografiile celor doi poeţi transilvani. Publicul prezent la acest eveniment, format în mare majoritate din membrii societăţii, a urmărit cu interes modul cum conferenţiara a pus în relaţie momente ale vieţii cu realizări artistice, argumentarea făcându-se cu citate concludente pentru înţelegerea valorii naţionale şi universale a unor asemenea scriitori români. „Sunt suflet din sufletul neamului meu/ Şi-i cânt bucuria şi-amarul" sunt cuvintele inegalabile desprinse din crezul de patriot al lui George Coşbuc, care în „Decebal către popor", „Noi vrem pământ", „O scrisoare de la Muselim Selo", „Noapte de vară", „Moartea lui Fulger" şi în nemuritoare idile şi balade, a imortalizat felul de a fi al neamului nostru.

Anca Sîrghie a atras atenţia asupra faptului că poetul năsăudean nu poate rămâne etichetat numai ca „poet al ţărănimii"şi ca autorul primei monografii lirice a satului transilvan, ci va trebui apreciat şi ca traducător de forţă al unor texte fundamentale din literatura universală, precum epopeile „Eneida" de Virgiliu sau „Odiseea" de Homer. Tot pe linia savantei maniere de abordare a literaturii autentice, se cere reţinut faptul că George Coşbuc a învăţat limba italiană spre a pătrunde cu adevărat un text ca „Divina Comedia" de Dante Alighieri.

Stilul prozodic perfect al versurilor create de George Coşbuc ar trebui să devină obiect de studiu pentru toţi tinerii care vor să scrie astăzi poezii, pentru că autorul „Nunţii Zamfirei" este un clasic al literaturii române, el şlefuind cu migala unui bijutier fiecare vers plămădit. Din păcate, George Coşbuc este unul dintre poeţii care nu mai figurează în manualele şcolare actuale, deşi bogăţia mesajului transmis prin opera sa, ce fixează o vârstă reprezentativă a civilizaţiei noastre rurale, cu componentele sale sociale, etice, spirituale şi estetice, ar trebui să fie un necesar model pentru tinerele generaţii, cu poeţii şi cititorii lor.

Pornind de la amintirile propriei studenţii la Cluj-Napoca,în continuare, Anca Sîrghie a vorbit românilor canadieni despre un poet contemporan nestudiat în şcoală, şi cu atât mai interesant, Ioan Alexandru, colegul ei de an. Conferenţiara a demonstrat ce drum a urmat Alexandru, de la perioada debutului, produs la Cluj, unde el citea poezii în cenaclurile importante ale oraşului de pe Someş, până la afirmarea plenară în mediul bucureştean, ca poet imnolog inegalat până acum în literatura română, autor al „Imnelor Transilvaniei", al „Imnelor Putnei, Maramureşului, Munteniei"şi altele. După absolvirea facultăţii, el învăţa limba ebraică, greaca veche, la care l-a ajutat, prin anii 1968-1970, teologul student Dumitru Ichim, ajuns apoi poet şi preot la Kitchener, Canada.

Ca orator universitar la Facultatea de Litere din Bucureşti, Ioan Alexandru captiva atenţia studenţilor cu temele biblice ale prezentărilor sale literare, într-o perioadă a ateismului socialist agresiv. Dan C. Mihăilescu îşi amintea, în eseul pe care i l-a dedicat în 2015, sub titlul „Ce-mi veţi face, dacă vă iubesc?", că profesorul său, Ioan Alexandru, „era un havuz de credinţă, cultură şi înţelepciune. „Ani de-a rândul l-am urmat cu «Biblia»-n desagă, în tot felul de cămăruţe de prin mansarda Filologiei bucureştene, unde ne citea ce a tradus din «Cântarea cântărilor» ori scotea, pe tăcute, un album de autoportrete Rembrandt şi, cale de două ceasuri, în tăcerea noastră înmărmurită, ne făcea istoria Luminii, a Chipului, a mâinii care binecuvântă…" Învăţase şi limba germană, ca apoi, sprijinit de filosoful Heidegger, să obţină o Bursă Humboldt, cu care va colinda mai multe oraşe din Germania, interesându-se de filozofie şi de istoria artelor. După căderea regimului comunist în România, Ioan Alexandru a devenit senator şi lui i se datoreşte crucea care şi acum stă montată la Parlamentul României. Cu Ulvine, soţia lui din studenţie, a avut 5 copii, de care a fost foarte mândru până la moartea care a survenit în anul 2000, la numai 59 de ani. Petre Ţuţea îşi amintea de el cu afecţiune, pentru că „a îndrăznit nelimitat…Doi laici au vorbit religios universitar: Nae Ionescu şi Ioan Alexandru."

Conferinţa s-a încheiat cu concluzia că „Ioan Alexandru a lăsat viitorimii literelor române o zestre de gând şi simţire vibrantă, singulară în esenţa ei, dacă socotim fie şi numai dimensiunea imnografică a universului său liric. Sunt convinsă că generaţiile prezentului şi cele ce vin vor intra cu mare folos în orizontul ei."

Momentul cel mai animat al reuniunii literare de la „Graiul Românesc" a fost, fără îndoială, recitalul interactiv al participanţilor. După ce gustaseră din dulciurile servite la localul „Brewin'Bros Coffee Shop" din Windsor, Darius Popescu şi Dan Olariu, Ştefan Popescu, Cristina Stamate, Mihaela Popescu şi Daniela Anghel şi-au ales versurile preferate din poeziile lui George Coşbuc şi Ioan Alexandru. Întreaga asistenţă a cântat melodii pe versurile „La oglindă" şi „Numai una", de G. Coşbuc, şi „Lumină lină", melodia compusă de Tudor Gheorghe pe textul lui Ioan Alexandru.

S-a creat instantaneu atmosfera acelui „acasă", care poate lipsi enorm celor mai mulţi români stabiliţi în străinătate. Deşi ne aflam la mare depărtare de ţară, am simţit cu toţii că un eveniment important cum era, la 1 iulie, Ziua Naţională a Canadei, se poate sărbători la Windsor într-un stil autentic românesc.

FOTO: De la stânga: Doina Popa, Daniela Anghel, Anca Sîrghie, Cornelia Anghel, Emilia Matei

Lasă un comentariu