Facilităţi pentru copiii personalului didactic

Distribuie pe:

La 17 iulie a intrat în vigoare legea prin care copiii personalului didactic şi didactic auxiliar sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate în cămine şi internate.

De aceleaşi facilităţi beneficiază şi copiii personalului didactic şi didactic auxiliar, pensionat din sistemul de învăţământ, precum şi copiii orfani de unul sau ambii părinţi care au activat în sistemul de învăţământ.

Noile reglementări sunt cuprinse în Legea nr. 140/2016 pentru modificarea art. 277 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi a fost recent promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit iniţiatorilor actului normativ, aceste prevederi sunt menite a preîntâmpina, într-o oarecare măsură, abandonul şcolar din învăţământul superior, care este destul de ridicat.

Vulturul s-a întors pe stemă

Au fost adoptate şi sunt în vigoare noile reglementări privind stema ţării şi sigiliul statului, însemne pe care autorităţile publice au obligaţia să le înlocuiască cu noile modele, până la 31 decembrie 2018. Monedele şi bancnotele emise de Banca Naţională a României înainte de 31 decembrie 2018 vor continua să circule şi după această dată, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stemă nouă.

Modificările survin în urma adoptării, de către Parlamentul României, a Legii nr. 146/2016, care prevede, cu referire la stema şi sigiliul statului, că „scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan".

90.000 de români vor locuri de muncă în străinătate

Compania Tjobs, care oferă consultanţă şi soluţii pentru persoanele care îşi caută locuri de muncă în străinătate, semnalează faptul că, numai în ultimele trei luni ale acestui an, 90.000 de români au făcut cereri pentru a pleca să muncească în străinătate, o treime dintre aceştia fiind tineri cu vârste între 25 şi 35 de ani. Potrivit reprezentanţilor companiei, tinerii de peste 25 de ani care vor să plece din ţară sunt absolvenţi de studii superioare, însă profilurile facultăţilor pe care le termină nu le asigură locuri de muncă, sau, în orice, caz, nu suficiente, deşi România are cea mai mare creştere economică din Europa (4,3% în primul trimestru al anului), iar companiile internaţionale caută personal. Din estimările avansate de Ziarul Financiar, în contul zecilor de mii de cetăţeni care optează pentru locuri de muncă în străinătate, România pierde, anual, un miliard de euro.

Amenzi usturătoare pentru nereguli în construcţii

Firmele de construcţii şi persoanele fizice care modifică sau demolează o construcţie fără autorizare sau fără un proiect verificat de specialişti atestaţi vor plăti o amendă cuprinsă între 20.000 de lei şi 40.000 de lei - dublă comparativ cu nivelul actual. Proiectul a fost votat de Parlament şi va intra în vigoare în următoarele 30 de zile. Dreptul inspectorilor de a aplica aceste amenzi se prescrie în 5 ani de la data recepţiei lucrării. Potrivit legestart.ro, şi Guvernul pregăteşte majorarea cuantumului amenzilor aplicate în construcţii pentru încălcarea diferitelor reguli, cu până la de 50 de ori, atât pentru constructori, cât şi pentru directori din primării, prin schimbarea regulilor aplicate în ultimii 25 de ani.

Parlamentul ne vrea… pe bicicletă!

Un proiect legislativ aflat în dezbatere publică pe site-ul Senatului propune ca societăţile comerciale, regiile autonome şi companiile naţionale, instituţiile din sectorul bugetar, alte persoane juridice şi fizice care angajează personal în baza unui contract individual de muncă, să acorde persoanelor angajate tichete valorice pentru achiziţionarea unei biciclete, inclusiv a unei biciclete electrice sau a unui echipament de ciclism ori servicii de întreţinere. Potrivit iniţiatorilor, angajatorul ar acoperi o parte din costurile de transport ale angajaţilor care parcurg cu bicicleta traseul dintre domiciliul lor şi locul de muncă sau care folosesc bicicleta pentru deplasările în interes de serviciu, valoarea indemnizaţiei fiind calculată pe baza numărului de kilometri parcurşi.

Lasă un comentariu