Anarhia generalizată din armata rusă
Activitatea Biroului de informaţii al Corpului 4 armată era tot mai complexă, spre mulţumirea generalul Grigorescu. Acesta a fost de acord cu încadrarea unui agent de siguranţă, având misiunea de a organiza activitatea de spionaj în spatele frontului inamic. Tot cu acordul său a venit, pe un post de interpret, Aurel P. Bănuţ, vechiul prieten al lui Octavian Tăslăuanu de la Budapesta. El a fost întemeietorul revistei Luceafărul, apărută în 1902. A fost o surpriză totală pentru Tăslăuanu. S-au îmbrăţişat, cu ochii plini de lacrimile bucuriei unei reîntâlniri neaşteptate:
- Să trăieşti, măi Aurică! Cum ai ajuns aici?
- Am ajuns cum am putut. Însă când am aflat că eşti la Oneşti şi cu ce te ocupi aici, nu am mai avut stare. Am ieştit la raport nu ştiu de câte ori şi am cerut să fiu lăsat să vin aici, ca interpret. Domnul general Grigorescu a ştiut, fiindcă am venit cu acordul său, însă a tăcut, ca să-ţi facă o surpriză. A urmat o săptămână de amintiri legate de anii începutului de secol, de la Budapesta şi din Ardeal.
- Măi, Tavi, recunosc că dacă nu ai fi venit tu în redacţie, nu s-ar fi ales nimic din Luceafărul. Ar fi devenit probabil o foaie ilustrată a lui Birăuţ, care avea o tipografie şi un ziar poporal la Budapesta.
- Da, măi, Aurică, probabil că aşa s-ar fi întâmplat. Am dus ani destui greul redacţiei, rămas singur, fiindcă Goga, poet fiind, mai mult nu era decât era. Dar eram tineri, am trecut peste toate, chiar dacă au fost ani de amară sărăcie, zile în şir hrănindu-ne cu câte un pahar de lapte acru de la o lăptărie din vecini, cu o fată drăguţă, căreia Goga îi făcea ochi dulci ca să ne dea pe datorie. Apoi au cugetat la situaţia lor de acum, care începea să-i chinuie. Aveau şi motive destule care să-i îngrijoreze serios.
- Nebunii ăştia de ruşi, cu ,,republica" lor, pot să-şi ia oricând tălpăşiţa şi să ne lase singuri, zise Bănuţ. Atunci, armata austro-ungară ne poate înconjura şi prinde. Pe noi, ardelenii, ne duc de-a dreptul la spânzurătoare. Ce ne facem? Nici nu avem unde fugi. Pe de altă parte, dacă nu se va înfăptui România Mare, adică visul nostru pentru care luptăm, atunci de ce am mai trăi…
- De ce te sperii, interveni Tăslăuanu, avem arme, cartuşe destule, aşa că vii nu pun mâna ungurii pe noi! Vom lupta sau vom muri, aşa cum ne va fi scris...
Au început însă veştile rele venite de la trupele ruse. La biroul de informaţii al corpului au început să se adune informaţii privitoare la refuzul unor unităţi ruseşti de a mai lupta. Voiau pace. La puţin timp chiar Tăslăuanu s-a convins de această stare ce mergea spre haos. O gloată de ruşi, cu muzica în frunte, avea două drapele. Pe unul scria ,,Trăiască Republica Democrată !", iar pe celălalt ,,Trăiască proletariatul !"
,,E începutul anarhiei ", gândi el. De la locotenentul Mardarie, ofiţerul de legătură al Corpului 4 armată pe lângă Corpul 40 al armatei ruse, Tăslăuanu a aflat că lozinca ,,libertate, egalitate, fraternitate" se aude tot mai des rostită de ruşi, iar armata lor merge tot mai mult spre o stare generală de indisciplină, de insubordonare a soldaţilor faţă de ofiţeri. La Târgu Ocna soldaţii ruşi au arestat un general şi i-au rupt galoanele. Pe urmă au sărbătorit victoria revoluţiei! Tot de la agenţii săi, Tăslăuanu a aflat că ,,revoluţionarii" ruşi aveau de gând să facă revoluţie şi în Moldova, să răstoarne de pe tron pe regele Ferdinand şi să instaureze republica. ,,N-ar fi deloc exclus, mai ales că întreaga familie regală e pe front, în mijlocul soldaţilor. Răul se întinde repede, ca o pecingine. Pentru că puhoiul anarhiei din armata rusă nu văd cine l-ar mai putea opri. Iar armata noastră rămâne doar o frunză bătută de vântul urgiei. Îmi îngheaţă sângele în vine când mă gândesc la toate acestea", nota Tăslăuanu.
Într-una din zile, în biroul lui a apărut un necunoscut civil.
- Avocatul Murafa, din Basarabia, s-a recomandat el. Apoi a continuat fără ca Tăslăuanu să aibă timp să spună ceva: Sunt unul dintre fruntaşii basarabeni, apropiat al domnului Hallipa. Suţin cu tărie necesitatea imperioasă a unităţii neamului românesc. Pentru aceasta trebuie să fim puternici, să avem armată, motiv pentru care am acţionat energic la organizarea regimentelor de basarabeni. Numai cu sprijinul lor vom putea proclama autonomia Basarabiei. Aceasta este doar prima fază a luptei noastre. Sunt convins că alături de Basarabia vor veni apoi celelalte provincii româneşti: Moldova şi Muntenia, ba chiar şi Transilvania, pentru ca împreună să formăm o federaţie...
- Condusă, din câte înţeleg, de Basarabia...
- Da, chiar aşa, condusă de Basarabia.
- Domnule, dumneata eşti sănătos la cap? Murafa a holbat ochii.
- Cum îţi permiţi, domnule?, se răsti el, ridicându-se.
- Îmi permit, fiindcă numai un ţicnit poate spune astfel de neghiobii. Dumneata nu pricepi că România este un regat, avându-l pe tron pe regele Ferdinand? Sau ai uitat că Basarabia este parte a acestui pământ al regatului României, răpită de ruşi în 1812. Ea se va reîntorce acasă şi va fi parte a acestei ţări care se numeşte România. Niciodată nu va exista, deci, o federaţie în frunte cu Basarabia. Murafa l-a privit lung, oarecum mirat de ceea ce a auzit, a deschis uşa şi a plecat, fără să mai scoată vreun cuvânt.
(Va urma)
