Constantin Romanu-Vivu, revoluţionar şi martir

Distribuie pe:

Printre conducătorii fruntaşi ai Revoluţiei paşoptiste din Transilvania se află eroul şi martirul Constantin Romanu-Vivu, alături de alţi patrioţi militând pentru eliberarea naţională şi socială a românilor. Născut în satul Pinticu, judeţul Bistriţa-Năsăud, în anul 1821, orfan de timpuriu de ambii părinţi, a fost crescut de unchiul său, preotul satului, Ştefan Moldovan, aici urmând primele clasei şcolare. Şi-a continuat studiile la Blaj, unde îi devine tutore un alt unchi, profesorul de limba germană Grigore Moldovan. După un an de studii la Seminarul Greco-Catolic de aici, împreună cu alţi 11 colegi părăseşte seminarul, ca urmare a protestului său şi al altor colegi împotriva excluderii din această instituţie a istoricului Simion Bărnuţiu, academicianul, juristul, unul dintre liderii principali ai Revoluţiei de la 1848-1849, decizia de excludere aparţinând episcopului Ioan Lemeni.

Constantin Romanu-Vivu părăseşte Blajul şi se întoarce, după un an, dar represiunile aceluiaşi episcop îl împiedică să îşi continue studiile. Abandonează cursurile în vederea unei cariere confesionale şi, din cauză că sunt ameninţate şi rudele sale, preotul Ştefan Moldovan, care l-a crescut este pedepsit disciplinar, iar o altă rudă, Grigore Moldovan, este obligat să renunţe la haina preoţească şi să se mute la Braşov. Ambii protestaseră pentru excluderea lui Simion Bărnuţiu, dominarea Transilvaniei de către austrieci şi ungari, cultivând conflicte de ordin religios care să conducă la dezbinarea românilor.

În anul 1847, Constantin Romanu-Vivu se stabileşte la Bucureşti, unde devine profesor la pensionul Schwertz. Nicolae Bălcescu îl primeşte în comitetul gazetarilor şi, fiind la curent cu evenimentele din Transilvania, în anul 1848 se întoarce aici, pentru a participa la Marea Adunare de la Blaj din 15 mai, unde este ales în Comitetul Naţional Român cu sediul la Sibiu, avându-l ca preşedinte pe Andrei Şaguna. Este ales în Comitet şi unchiul său, preotul Ştefan Moldovan. Constantin Romanu-Vivu va coordona, alături de colegii săi, acţiunile revoluţionare ale românilor ardeleni. La începerea Revoluţiei trece din nou munţii şi, în Ţara Românească, se pune în slujba Revoluţiei.

Comisar de propagandă în judeţul Teleorman, menţine legătura cu revoluţionarii ardeleni. La data de 6 septembrie 1848 a primit misiunea de a purta Drapelul Naţional în fruntea revoluţionarilor munteni care se îndreptau spre Câmpia Filaretului, pentru a arde regulamentul organic şi condicile boiereşti. Peste doar câteva zile însă, Revoluţia din Ţara Românească ia sfârşit, din cauza intervenţiei trupelor turceşti.

Constantin Romanu-Vivu se întoarce în Ardeal, unde, împreună cu colegii Consiliului Naţional Român, organizează 15 legiuni înarmate pentru înlăturarea administraţiei ungare, apărându-se de efectele deciziei Dietei Maghiare din Cluj de unire a Ardealului cu Ungaria, împotriva dorinţei românilor şi a saşilor. La 6 octombrie 1848 este numit prefect al Legiunii a XII-a Mureşului de Sus, cu sediul la Reghin. Prefectura, condusă de Constantin Romanu-Vivu, cuprindea 104 sate, pornind de la Târgu-Mureş, Reghin, Teaca, până la Topliţa, Valea Gurghiului, recrutându-se de aici revoluţionarii Legiunii a XII-a. Au fost organizate tribunale şi chemaţi sub drapel 3.000 de combatanţi, de instruirea cărora se ocupa locotenentul Axente Bogza. Tabăra legionarilor s-a aflat pe parcursul lunii octombrie, în mod succesiv, la Mihalţ, Cecălaca şi Aţintiş. La sfârşitul aceleiaşi luni, legiunea a operat pe teritoriul dintre Târgu-Mureş şi Târnăveni. La 30 octombrie, legionarii atacă trupa contelui Lazar, pe care o distrug aproape complet. La 5 noiembrie, întărită cu detaşamentele de luptă conduse de tribunii Bianu şi Nicolae Pop, Legiunea a XII-a Mureş surprinde şi distruge, de data aceasta în întregime, brigada secuiască a contelui Lazar.

La 15 decembrie, prefectul Romanu-Vivu ajunge la centrul de comandă al Legiunii a XII-a de la Reghin, de unde porneşte cu trupele sale spre Gurghiu, spre a dezarma secuii aflaţi în localitate, secui colonizaţi de austrieci fiind luptători aprigi care puteau păzi graniţele creionate de imperiu. Între 19 şi 23 decembrie, Romanu-Vivu a condus acţiuni de dezarmare a miliţiilor ungureşti în localităţi de pe Mureşul Superior, Deda, Ceuaşu, Cuiejd şi Pănet, ajungând foarte aproape de Târgu-Mureş. În seara zilei de 24 decembrie se află la porţile oraşului care i se deschid de către maghiari fără a opune rezistenţă.

Legiunea nu se va putea menţine în oraş şi se va retrage, datorită înaintării generalului insurgent Iosif Bem cu forţe militare superioare numeric. După retragere, prefectul Constantin Romanu-Vivu se află la Reghin, de unde porneşte, în ianuarie 1849, spre Topliţa. La 20 ianuarie poposea în cătunul Gudea, comuna Stânceni. Aici a fost capturat de o trupă de secui. Au căzut prizonieri, alături de prefect, şi viceprefectul Ştefan Moldovan, unchiul său, şi tribunii Ioan Maior şi Ioan Naste. Au fost puşi în lanţuri şi trimişi la Târgu-Mureş, unde au fost judecaţi de un tribunal unguresc. Tribunalul nu a dat nicio sentinţă în cazul lor, ci a dispus să fie trimişi la tribunalul din Debreţin-Ungaria.

La începutul lunii februarie 1849, prefectul Constantin Romanu-Vivu şi viceprefectul Ştefan Moldovan au fost urcaţi într-un car tras de vaci, spre a fi duşi spre Debreţin. Abia ieşiţi din Târgu-Mureş, în comuna Sângeorgiu de Mureş, au fost atacaţi de civilii unguri şi ucişi în bătaie, în hotarul localităţii, în locul numit Căpâlna. Cadavrele lor au fost aruncate într-un şanţ şi lăsate să zacă mai multe zile. Cetăţenii comunei au luat trupurile celor doi şi i-au înmormântat. Nu se cunoaşte, din nefericire, unde este înmormântat prefectul Constantin Romanu-Vivu şi suprefectul său - Ştefan Moldovan.

Celui ucis la 28 de ani, cu ţeasta zdrobită de pietre şi cu trupul schingiuit, hăcuit cu cuţitele şi bâtele ucigaşilor la margine de drum, i s-a ridicat un monument, lui şi unchiului său. Monumentul, ridicat în anul 1936, a fost distrus, în 1940, de trupele de ocupaţie maghiare. În anul 2001, în satul natal al revoluţionarului Constantin Romanu-Vivu a fost ridicat un alt monument închinat celor doi eroi-martiri şi altor eroi din Pinticu.

Faptele petrecute în Transilvania nu trebuie uitate de târgumureşeni, iar memoria tânărului, dar curajosului revoluţionar, nu poate fi acoperită de praful uitării.

Lasă un comentariu