La Hodac: Festivalul internațional de folclor „Pe Gurghiu, în jos și-n sus"

Distribuie pe:

Principala caracteristică împărtășită de lumile non-moderne (altminteri foarte diferite între ele) este faptul că toate cred într-o rânduială (oricum ar fi numită aceasta și în orice ar consta ea), împărtășesc cu toții această credință și fac doar cele rânduite, adică ce și cum decurge din această rânduială originară și normativă. Rânduiala este astfel contextul suprem, general și generic, al „obiceiurilor". Dar, lumea modernă nu mai stă sub semnul rânduielii, ci sub acela al rațiunii și legii, drept pentru care ea substituie obiceiului tradiția, căreia îi conferă un rol spectacular. Pentru ca acest proces să aibă loc, este nevoie de oameni inimoși precum primarul Hodacului, Ioan Fărcaș, persoane dispuse să se treacă pe sine pe un loc secund, pentru a scoate în evidență caracteristicile tradiției din comunitatea pe care o păstoresc. Festivalul internațional de folclor „Pe Gurghiu, în jos și-n sus", desfășurat sâmbătă și duminică, la Hodac, a reunit ansambluri de dansuri din Bulgaria (Asociația Vlahilor), Macedonia, (Ansamblul Cvetovi) Republica Moldova, (Ansamblul Speranța și Lăzărelul), Serbia (ansamblul Dolovo și Doina, Uzdin) și România (Moștenitorii Hodacului, grupa mică și mare, Ansamblul Glăjărie, Ansamblul Toaca Văii Gurghiului, grupul Luminițe dobrogene - Constanța, Ansamblul Bilcuța - Suceava, Plaiuri Someșene - Maramureș, Tradiții arădene - Arad, Ansamblul Ibășteana - Ibănești, Dor de pe câmpie - Bistrița, ansamblul Dor solovăstrean). O adevărată explozie de culoare salutată, cu prilejul Paradei portului popular, de invitați de marcă precum senatorul Alexandru Petru Frătean, deputatul Vasile Ghiorghe Gliga, prefectul de Mureș Lucian Goga, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, Alexandru Câmpeanu, dr. Ion Claudiu Puiac, președintele PMP Mureș. Sâmbătă, la prânz, a avut loc deschiderea oficială a festivalului unde am remarcat cuvântul președintelui PMP Mureș, dr. Puiac care a făcut o frumoasă comparație între obiceiuri și tradiții, văzute prin prisma identității culturale și etnice. Până seara târziu, o mulțime de hodăceni s-au delectat atât cu frumusețea dansului popular cât și cu armonia specifică melosului balcanic. O notă aparte merită Ansamblul Cvetovi, din Macedonia, care s-a impus prin fascinanta impresie creată de bogatele straie populare. N-am putut să nu remarcăm ingeniozitatea și farmecul micilor hodăceni (Ansamblul Moștenitorii Hodacului - grupa mică) și superbele dansuri cântate ale constănțencelor de la „Luminițe dobrogene". Un punct distinct l-au constituit recitalurile artiștilor consacrați (Leontina Pop, Adriana Niculici, Violeta Man). Prima ediție a festivalului internațional de folclor „Pe Gurghiu, în jos și-n sus" , încheiată duminică seara, a fost un succes deosebit marcând reușita eforturilor depuse de organizatori: Asociația culturală „Friends forever", Asociația culturală „Moștenitorii Hodacului", primăria Hodac și Consiliul Județean Mureș. O notă aparte se cuvine primarului nou ales al Hodacului, Ioan Fărcaș care, prin prezență discretă și bun-simț, a avut grijă ca toți participanții (artiști - deloc puțini și invitați) să se bucure de o ședere plăcută pe plaiurile hodăcene. În ciuda unor stângăcii inerente începuturilor, manifestarea a dovedit că își merită locul printre tradiționalele festivaluri organizate la noi în județ, drept pentru care îi urăm din inimă la cât mai mute ediții!

Lasă un comentariu