Falsurile lui Neagu Djuvara (I)

Distribuie pe:

„Suntem într-o perioadă în care prognozele internaționale consideră că România ar putea dispărea ca națiune în următoarele decenii" (revista Q magazine, nr.132, 25 mai - 3 iunie 2012 )

Ca să înțelegem de ce România este ținta unui premeditat program de distrugere și exterminare, care i-a făcut pe mulți să plece, iar pe cei rămași în țară să fie conduși de niște guvernanți prin care ni s-a făcut mai mult rău decât printr-un eventual război, este necesar să înțelegem că Mafia masonică, în intenția de a conduce lumea de la un unic centru de comandă, nu face rabat de la niciun mijloc de a dezmembra țări și de a le impune o nouă ideologie prin distrugerea identității lor naționale. Pentru a distruge însă un popor, este neapărat nevoie să îi ucizi sufletul național, să îi ștergei memoria, să îi spui că vrei să îi faci o reformă școlară cu orele de Istorie reduse la jumătate și, nu în ultimul rând, să îi subminezi autoritatea Statului aplicându-i o regionalizare care să îl îngenuncheze în fața „fondurilor" drămuite de puternicii „parașutați" de la Bruxelles. Și, cum toate acestea trebuiau să poarte un nume, ne-am pomenit la conducerea Executivului cu prim-ministrul semimaghiar Cioloș (cioloș, în limba maghiară, înseamnă înșelător)! Dar redefinirea aceasta planetară, nu numai în România, ar fi însă imposibil de realizat dacă nu ar exista trădarea unor „cozi de topor" pentru care nu contează, în configurația noii identități planetare, că ni se fură pământul de sub picioare, suntem depopulați, și ni se confecționează o istorie falsă, antiromânească, de neam condamnat de cineva la moarte (auziți ce confidență specială i se făcea, în 1985, la Stuttgart, lui I. Talpeș: „Veți suporta (românii - n.a.) o situație pe care n-o veți putea evita, pentru că sunteți singuri și veți fi tot mai singuri. Mi-e greu să spun cum se va ajunge, dar categoric nu va mai fi România aceasta, inclusiv teritorial ")! Logistica pusă de ei în joc nu contează! Nici forța umană! Nimic! Și așa a început treptat „mutilarea" Istoriei românilor, cu sprijinul „prestigioasei" edituri Humanitas, prin intermediul unor pseudo-istorici ale căror cărți mistificatoare au umplut librăriile patriei. Printre aceștia se află și Neagu Djuvara (N.D.), despre care academicianul D. Zamfirescu spune că a fost „selectat și promovat" pentru misiunea de a ne „servi" o istorie tendențioasă, deformată, eronată cronologic, trunchiată etc. De aceea, vă propun să urmăriți cu atenție modul cum „istoricul" N.D. face din uriașii Istoriei noastre niște pitici și ne minimalizează însemnătatea de-a lungul timpului:

• Biserica Ortodoxă Română. Rolului determinant al Bisericii, în istoria culturii și civilizației românești, N.D. îi acordă un spațiu (tipografic) doar cu 10 rânduri mai mare decât pentru țigani;

• Mihai Viteazul. Domnitorul primei uniri vremelnice a românilor, din cele 3 provincii, este prezentat de N.D. ca fiind asasinat în cortul generalului Basta unde fusese chemat. Este fals! Mihai Viteazul a fost ucis în cortul său, la care veniseră valonii trimiși de Basta;

• Mircea cel Bătrân. „Istoricul" N.D. consideră că bătălia lui Mircea cu Baiazid a avut loc la 10 octombrie 1394. Este fals! Data reală, de 17 mai 1395, fusese anterior stabilită de B.P. Hașdeu. Iar Mircea nu a fost înfrânt, cum crede N.D., ci victorios (de aceea s-au și tras clopotele la catedrala Notre Dame, iar Curtea regală a Franței, în frunte cu monarhul, a participat la un Te Deum de mulțumire către Dumnezeu pentru victoria creștinilor). De aceea, cel mai mare cronicar otoman de sub Soliman Magnificul, Ibn Kemal, spunea despre românul care a stopat primul atac otoman asupra Occidentului: „Era (Mircea - n.a.) cel mai vestit dintre principii țărilor ghiaurilor în vremea sa". Nesocotind însă această vitejie recunoscută, a lui Mircea, N.D. susține și faptul că de pe vremea lui „Mircea cel Bătrân... a fost silită Țara Românească să se supună turcului " (invocând expediția lui Mehmed I, din 1417, care l-ar fi obligat să plătească tribut). Dar și aceasta este fals! Cronicarii sârbi și izvoarele apusene scot la iveală faptul că „Țara Românească a început să plătească tribut turcilor după decesul lui Mircea cel Bătrân, când avea să fie supusă turcului" (în 1420).

Lasă un comentariu