* Ediția de anul acesta a Universității de Vară și a Taberei Studențești de la Băile Tușnad, care a fost ani în șir teatrul unor declarații belicoase la adresa României, desfășurată sub sloganul „Am fost, suntem și vom fi acasă în Europa", s-a derulat într-un relativ anonimat mediatic. Aceasta, până sâmbătă, 23 iulie a.c., când Lászlo Tökes, europarlamentar din partea FIDESZ, dar cetățean român cunoscut pentru declarațiile denigratoare la adresa statului român, care i-au adus pierderea rapidă a aurei de erou al Revoluției din decembrie 1989, dar și retragerea, prin decret, a Ordinului Național „Steaua României" de către președintele Klaus Johannis, în data de 4 martie 2016, ordin conferit cu multă larghețe de fostul președinte Traian Băsescu în 2009, a ținut o conferință în comun cu premierul Viktor Orbán, mereu prezent la această manifestare, întru „tulburarea apelor" bunei conviețuiri interetnice din Ardeal.
Lászlo Tökes a reluat uzata placă a discriminării minorităților și, în special, a maghiarilor, în România, deși - la nivel european - standardele existente în tara noastră, în această privință, sunt recunoscute și apreciate. Lászlo Tökes a afirmat că „Înainte de a ne acuza cineva de iredentism, trebuie să spunem că nu e o problemă de frontieră, nu vrem teritorii, ci drepturi comunitare [...]". Este necesar, oare, să-i reamintim faptul că Uniunea Europeană nu recunoaște drepturi colective/comunitare pentru minorități, ci doar drepturi individuale pentru componenții acestora? Însă, în prea adânca-i înțelepciune politică, europarlamentarul FIDESZ a vorbit și de autonomie, dar și de instituirea unui protectorat al Ungariei după modelul austriac, aplicat în Tirolul de Sud: „În acest fel, România și Ungaria ar putea să ajungă la o înțelegere, în mod european, în privința autodeterminării maghiarilor din Ținutul Secuiesc, Transilvania, România." Lászlo Tökes nu a făcut decât să reitereze o teză expusă de dumnealui, în iulie 2013, în același cadru și în tandem cu același premier Viktor Orbán.
Mai întâi, este nevoie de o clarificare de ordin semantic. Pentru a o face, am apelat la dicționar, iar DEX-ul ne luminează în privința termenului protectorat: „Formă de dependență politică a unui stat față de altul în virtutea unei convenții conform căreia statul protector conduce politica externă a statului protejat, acesta păstrându-și autonomia internă; conducere exercitată de statul protector. * Teritoriu sau țară caracterizate printr-o astfel de formă de dependență. - Din fr. protectorat." Cum și în alte dicționare diferențele sunt doar de formulare, ajungem la concluzia că termenul este folosit impropriu, am spune ca nuca-n perete, de Lászlo Tökes. Interesul dumnealui nu vizează politica externă a României, ci o ingerință absolut de neacceptat a Ungariei în politica internă a României, atâta vreme cât țara noastră este un stat suveran și independent. Mai direct spus, Lászlo Tökes ar dori o monitorizare a României de către Ungaria cât privește raporturile sale cu minoritarii maghiari nu numai din așa-zisul Ținut Secuiesc, ci din întreaga țară. Atunci reprezentanții acestei etnii, ori de câte ori li se va părea că le sunt lezate privilegiile (căci drepturi au cu asupra de măsură!), s-ar duce cu jalba în proțap taman la Budapesta. Care Budapestă ar trage zdravăn de urechi Bucureștiul, amintindu-i că nu mai controlează, de facto, anumite părți ale teritoriului țării, în baza respectivei înțelegeri, deși în Constituție este înscrisă și indivizibilitatea țării, și că trebuie să aibă raporturi speciale cu o parte din cetățenii ei, fie și în detrimentul majorității românești.
Tot ca nuca-n perete se potrivește comparația între situația Tirolului de Sud, aflat la granița de sud-est și, respectiv, nord-est, dintre Austria și Italia și cea a așa-zisului Ținut Secuiesc sau a Transilvaniei, în ansamblu. Desigur, problematica este mult mai amplă, însă dorim să evidențiem câteva aspecte care fac incompatibilă orice analogie între statutul celor două zone.
a) din punct de vedere geografic, demografic și lingvistic, regiunea Trentino-Alto Adige este situată într-o zonă muntoasă a Alpilor; la nordul și la nord-estul ei se găsește frontiera cu Austria, la nord-vest cea cu Elveția, în vest ea se învecinează cu regiunea Lombardia, în sud și est cu regiunea Veneto. Este, așadar, o zonă strategică importantă. Regiunea este împărțită în două provincii, aproximativ egale ca suprafață și număr de locuitori. Sudul, eminamente italofon, își are reședința la Trento, iar Provincia Autonomă Tirolul de Sud (germ. Südtirol), din jumătatea nordică și care ne interesează aici, la Bolzano. Provincia are o suprafață de 7.400 km pătrați și, după ultimul recensământ, o populație de 510.016 locuitori. Adică, puțin mai mult decât dimensiunile și populația unui județ de-al nostru. Din punct de vedere etnic și lingvistic, două treimi din locuitori (69%) s-au declarat germani, mai mult de un sfert italieni (27%), iar 4% (15.000 de persoane) ladini (ladina este un dialect al retoromanei, deci un dialect romanic). Datorită așezării geografice (înconjurată pe trei laturi de mare și având în nord „granița" naturală a Alpilor), Italia nu s-a confruntat cu probleme de ordin etnic, cei vreo 300.000 de germani din nord constituind, doar o vreme, în secolul trecut, exceptia.
b) din punct de vedere istoric, Tirolul de Sud a construit o provincie ereditară a Casei de Habsburg. La sfârșitul Primului Război Mondial, „colosul cu picioare de lut", Imperiul Austro-Ungar s-a dezmembrat, iar în urma Tratatului de Pace de la Saint-Germain-en-Laye, din 1919, Italia, în calitate de învingătoare în razboi, a primit drept „cadou" această regiune cu o importanță strategică excepțională: practic se întregea frontiera nordică a Italiei, fixată pe crestele Alpilor, ca pavăză înspre Europa Centrală. Teritoriul tirolez nu a fost răpit, însă, Austriei, din simplul motiv că Imperiul Austro-Ungar fusese un conglomerat administrativ care nu prea ținea cont de criteriul etnic, iar din care s-au constituit cu dificultate statele naționale postbelice, inclusiv Austria contemporană. Pe atunci, în Tirolul de Sud majoritatea zdrobitoare o constituiau nemții, iar ladinii și italienii, împreună, formau doar 7% din populație. În timpul regimului fascist al lui Benito Mussolini (1922-1943) a fost dusă o politică de italienizare a Tirolului de Sud, nu prin deznaționalizare, ci prin stabilirea de italieni din alte regiuni, care, în timp, a dus la configurația etnico-lingvistică actuală, pe care am prezentat-o. În aceste condiții, nu e de mirare că, după al Doilea Război Mondial, izbucnesc animozități cu caracter etnic, cauzate, în principal, de reprezentarea în aparatul administrativ local; ele vor fi dezamorsate tocmai prin protectoratul austriac din 1946, care va determina acordarea pentru zonă a unei autonomii de către statul italian, în 1948, autonomie lărgită în 1971. În 1992, Italia și Austria vor anunța ONU că chestiunea tiroleză este definitiv soluționată. Evident, odată cu aceasta s-a încheiat și protectoratul austriac asupra provinciei tiroleze.
c) din punct de vedere economic, actualmente Tirolul de Sud are un PIB cu 30% mai ridicat decât media națională a Italiei și de două ori mai mare decât cel din Sicilia (!). Acolo pământul reprezintă într-adevăr o avere, iar, în jurul orașului Bolzano, el se vinde cu un milion de euro/ha. Turismul este o sursă esențială de venit: există 214.000 de locuri în spațiile hoteliere (un loc la doi locuitori!), iar producția de mere este o emblemă a Tirolului de Sud, acesta furnizând 12% din producția de mere a UE. Atenție se dă și aspectului ecologic, 56% din consumul energetic fiind asigurat din resurse regenerabile, nivel care ar trebui să crească până la 75%, în 2020.
d) în administrație este aplicat principiul „pe cote", adică funcționarii publici sunt aleși în mod proporțional, conform raportului etnic din fiecare localitate unde activează; în plan cultural se urmărește păstrarea identității fiecărei etnii; în domeniul învățământului există un sistem paralel, părinții putând opta pentru filiera italiană sau cea germană. Elevii devin bilingvi sau chiar trilingvi, prin învățarea limbii celeilalte/celorlalte comunități, însă stăpânirea limbii oficiale a țării este obligatorie.
În urma acestei expuneri obiective a stărilor de lucruri din Tirolul de Sud și a situației minorității germanofone de acolo se impun câteva diferențieri față de situația maghiarilor din așa-zisul Ținut Secuiesc și din Ardeal, în ansamblu, la care ar trebui să mediteze domnul Lászlo Tökes și toți cei care ar dori copierea acestui model de rea-lizare a unei conviețuiri interetnice:
1) Tirolul de Sud a intrat în componența Italiei printr-un accident istoric, acum o sută de ani. Transilvania și așa-zisul Ținut Secuiesc sunt componente vitale ale spațiului românesc, ca evoluție istorică, ca spațiu și amplasament geografic, în care problemele conviețuirii nu pot fi arbitrate de vreo țară vecină;
2) Înainte de a Unirea de la 1 Decembrie 1918, Principatul Transilvaniei nu a depins în niciun fel de Ungaria; dualismul austro-ungar de după 1867 până în în 1918 și teroarea horthystă cumplită din anii 1940-1944 au demonstrat ce poate reprezenta un „protectorat" maghiar; deznaționalizarea brutală și crimele atroce sunt consemnate de documentele istorice și nu insistăm aici asupra lor; au făcut așa ceva italienii în Tirolul de Sud?
3) Date fiind dimensiunile, amplasarea zonei și numărul locuitorilor, chestiunea tiroleză a rămas secundară pentru statul italian, iar Austria nu a încurajat vreun secesionism teritoral al acestui teritoriu; pentru România, pretențiile concertate de autonomie ale politicienilor maghiari din țară și din străinătate reprezintă un veritabil pericol cât privește însăși integritatea teritorială;
4) Au încercat membrii comunității germane din Tirolul de Sud deznaționalizarea italienilor și a ladinilor, au procedat ei la epurări etnice, la alungarea intelectualilor și la intimidarea populației de alte etnii, așa cum s-a întâmplat în Ardeal și în așa-zisul Ținut Secuiesc în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, și mai recent, după lovitura de stat din anul 1989?
5) Interlingvismul și multicul-turalismul sunt încurajate, ba sunt chiar impuse în Tirolul de Sud, pe când în instituțiile de învățământ din „Ținutul Secuiesc" funcționează segregarea elevilor și a studenților pe criterii etnice și sabotarea școlilor românești. Nu este și aceasta o diferență semnificativă de concepție, care atrage, încă o dată, atenția că o preconizată „autodeterminare" a zonei ar constitui un pas decisiv întru neantizarea elementului românesc din curbura Carpaților?
6) Au afișat sau afișează tirolezii simbolurile altor state (drapel, imn etc.), au ei nostalgia integrării în vreo „Austrie mare"? Mea culpa, n-am auzit de așa ceva; la noi, la toate manifestările „culturale" și „educative" ungurești nostalgia unui stat represiv, care s-a născut din slăbiciunea Imperiului Habsburgic și a durat o jumătate de secol, revine obsesiv, dovadă că liderii politici maghiari sunt axați înspre un trecut mort cât privește Europa contemporană și înspre acesta dirijează noua generație;
7) Dacă Tirolul de Sud e o regiune extrem de prosperă și, probabil, locuitorii sunt nemulțumiți deoarece contribuția lor la venitul național este mare comparativ cu ceea ce li se returnează de la centru, județele Harghita și Covasna concurează la capitolul sărăcie cu județele din Oltenia, deși UDMR-ul s-a găsit mereu la conducerea statului în ultimul sfert de secol. Putem chiar bănui că ele au fost menținute intenționat într-o stare de înapoiere, pentru a alimenta nemulțumiri, canalizate înspre tensionarea conviețuirii interetnice... O autonomie, o „autodeterminare" este destinată din start colapsului, pentru că, în lipsa fondurilor „pompate" de la București, prin contribuția întregii țări, aceste județe „secuiești" n-ar fi viabile nici acum, decum separate într-o enclavă!
Am exprimat aceste opinii după o cumpănită meditație și judecată și în calitate de cunoscător de o viață a parcursului și a problemelor zonei. Orice replică onestă la acest articol ar fi binevenită, ar însemna un început de dialog interetnic.
(Surse: www.hotnews.ro; www.wikipedia.ro; www.historia.ro; www.monitorulcj.ro; www.stiri pesurse.ro; www.revista22.ro)
