Există și așa ceva! „Familii de politicieni"

Distribuie pe:

După 25-26 de ani de democrație, trăim o tristă realitate. Mulți (foarte mulți) din politicienii de azi (miniștri, parlamentari etc.) se află (ori prin ministere s-au aflat), în anul de grație 2016, în al patrulea, al cincilea, poate chiar al șaselea mandat. S-au creat chiar „familii" de politicieni. Sunt personaje care au intrat în politică în 1990, cocoțate pe valul nemulțumirilor dinainte de 1989, au dat din coate, au pozat în victime ale regimului, au făcut compromisuri și acolo au rămas. Până când, unii (gen Hrebenciuc ș.a.) au fost „săltați" de către procurorii DNA, ai DIICOT pentru matrapazlâcurile comise de-a lungul anilor. Aceștia - tupeiști de profesie - consideră că li se cuvine totul, că au inventat ei… apa caldă, că „prostimea" trebuie să voteze fără să pună întrebări.

Noi punem, totuși, una: cum au reușit aceștia (majoritatea, putred de bogați) să se mențină, ani la rând, la Putere, în Parlament, în guvernele care s-au succedat? Simplu. De vreo 25 de ani, de la prefect până la șeful Gărzii Financiare sau al Poliției, toți au fost numiți pe criterii politice. Schimbarea guvernelor însemna automat un val de destituiri în lanț. Mai întâi a fost pesedizarea, apoi cederizarea, din nou pesedizarea, ulterior, pedelizarea, iar acum - după USD-rizarea -, în premieră, tehnocratizarea. Și n-ar fi exclus ca, la orizont, să se pregătească PNL-izarea! Cot la cot cu aceștia au mai fost udemeriștii, care, prin ani, profitând de iresponsabilitatea unor lideri români (îndrăgostiți de Putere, nu de țară!) și-au „implantat" oameni - uneori, chiar și în opoziție fiind - în aproape toate structurile Puterii. Nu a fost, ca să dăm un exemplu, Gyõrgy Frunda consilierul („sfătuitorul") fostului premier Victor Ponta?

Acesta a fost (este) contextul sub care, în cei 25-26 de ani, s-au dat tunuri de zeci de miliarde de euro (ori de dolari), au fost devalizate bănci, au fost vândute la prețuri de nimic „bijuteriile" României (Romtelecom, Sidex Galați, Romcim, Petrom și multe altele). Tot ce a contat a fost comisionul, plasarea, fără nerușinare, a miniștrilor, a oamenilor „de casă" în consiliile de administrație, în comisiile de privatizare, ca europarlamentari în cam tot ce aducea profit (bani nemunciți) din țara devalizată. Nimeni nu a putut demonstra nimic, până când (abia acum) Justiția a intrat „pe fir" și dezvăluie - deși, încă, insuficient! - marile matrapazlâcuri din anii postdecembriști.

Spunem, încă, insuficient, deoarece până acum - prin numirea șefilor Parchetelor - politicienii s-au vrut a fi (unii și sunt, încă!) persoane sacre, intangibile pentru brațul timorat (și uneori, controlat!) al Justiției. Așa au ajuns ei să acumuleze zeci de milioane de euro, să schimbe „cutiile de chibrituri" - cum se numeau apartamentele de stat - cu palate sfidătoare. Daciile, cu mașini de ultimul tip. În numele funcțiilor și privilegiilor, confundă intenționat soluțiile cu demagogia, responsabilitatea cu scandalurile politice și lupta anticorupție cu propriile interese.

Să nu uităm, deci: aceștia (și reprezentanții lor) ne vor cere, în 2016, și voturile de la parlamentare. Să deschidem bine ochii, înainte de a vota, întrucât toți cei care ne-au mințit cu nerușinare, în ultimii 26 de ani, o vor face și în viitor. Pentru că „responsabilitatea" înseamnă tupeu, inconștiență, parvenitism, incompetență… atât și nimic mai mult. Ce crize economice? Care crize, câtă vreme ei dispun de bani, în euro… cu lopata!

Pe de altă parte, nu putem omite un lucru: singurul bun esențial pe care l-am câștigat după decembrie 1989, democrația, nu mai are nicio valoare, atât timp cât între vot, platforme electorale și program de guvernare nu mai există nicio legătură, votezi pe cine vrei și guvernează cine și, mai ales, cum „trebuie". Adică așa cum vrea imperialismul prin intermediul vătafului său: FMI. Care, nu o dată, ne „servește" nouă, românilor de rând, rețeta F(oa)M(e)I!

Trist, dar adevărat…

Lasă un comentariu