Falsurile lui Neagu Djuvara (II)

• Iancu de Hunedoara. N. D. afirmă că românul Iancu ar fi fost înfrânt în bătăliile de la Varna (1444), Kosovo (1448) şi Belgrad (1456). Este, parţial, fals! „Istoricul" uită că înfrângerea şi moartea lui Mezit-Beg la bătălia de la Dâmboviţa (ceea ce a determinat pacea de la Szeged, din 1444, prin care sultanul Murad II a acceptat condiţii foarte grele pe termen de 10 ani), precum şi eşecul sultanului la Belgrad - cetatea aceasta a fost cucerită, de către armata lui Soliman Magnificul, abia în 1521;

• Dimitrie Cantemir. Marele nostru cărturar este considerat, de către N.D., drept un „politician nerealist ". Este fals! N. D. nu ţine cont de contribuţia lui Cantemir la cultura românească (să ne amintim că, la Petersburg, a scris celebrul său „Hronic"), precum şi de influenţa pe care a avut-o în mişcarea politică naţională din Transilvania. Din această cauză academicianul D. Prodan, recunoscându-i meritele în combaterea asupririi naţionale, spunea despre cărturar că este „cea mai puternică personalitate politică a poporului român din secolul al XVIII-lea";

• Originea slavă. În ciuda faptului că am avut o literatură slavonă abia în secolul XV şi din primele decenii ale veacului al XVI-lea, N. D. susţine că „originea slavă a noii boierimi (...) a putut circula timp de veacuri o literatură numai în limba slavonă"! Este fals! „Istoricul" omite să ia în calcul concluziile formulate de unele personalităţi, precum P. P. Panaitescu („izvoarele istoriei contemporane în secolele XIV şi XV amintesc foarte clar despre populaţia de limbă romanică din Ţările Române"), Ş. Papacostea („Valahii... vorbesc de la origini o limbă populară, care este latina ", D. Cantemir, I. Neculce, P. Velicicovski, G. Uric etc.

 

Lasă un comentariu