Dascăli mureşeni - FLORINEL IOAN ŞUTEU

Distribuie pe:

S-a născut la data de 14 aprilie 1954, în comuna Mociu, judeţul Cluj. Clasele primare le face la Şcoala Generală din Sângeorgiu de Mureş, apoi îşi continuă studiile la Liceul ,,Bolyai Farkas" din Târgu-Mureş până în anul 1976. A absolvit Institutul Pedagogic din Târgu-Mureş în anul 1980, obţinând diploma de profesor de educaţie fizică şi sport.

Din anul 1990 este profesor în comuna Sângeorgiu de Mureş. În anii 1991 şi 1992 este director al Căminului Cultural Sângeorgiu de Mureş. Ca director, se preocupă de adaptarea activităţilor cultural-artistice la cerinţele noii etape istorice. Promovează iniţiativa tinerilor care au dorit să se afirme pe scena căminului cultural. Organizează şi coordonează programele culturale ale elevilor de la Şcoala Generală din comună, la care participă un număr mare de părinţi şi copii. Din anul 1998 revine la şcoala din Sângeorgiu de Mureş, unde ocupă şi funcţia de director adjunct până în anul 2006. De la această dată ocupă postul de profesor de sport, preocupându-se în special de echipele de handbal fete şi băieţi, cu rezultate deosebite la nivel municipal, judeţean şi naţional.

Din septembrie 2009 se transferă la Şcoala Gimnazială din comuna Sâncraiu de Mureş. Din anul 2013 este responsabil al cercului pedagogic al profesorilor de educaţie fizică şi sport din zona municipiului Târgu-Mureş. Din anul 2015 este director al Şcolii Gimnaziale din Sâncraiu de Mureş.

Lasă un comentariu