Originar din Topliţa - Traian Duşa este o personalitate de seamă a gândirii şi culturii mureşene, dar şi a ţării noastre. În cea mai mare parte a timpului s-a consacrat profesiei de dascăl, în peste 40 de ani a fost preşedinte al Comitetului de Cultură şi Artă din oraşul de pe Mureş, autor a peste 700 de pânze, portrete, peisaje, naturi statice, icoane, flori, compoziţii etc. A deshis două expoziţii personale: la Topliţa şi Borsec. Este deţinătorul celei mai mari colecţii de creaţii originale ale elevilor de la Liceul de Artă din Tg.-Mureş, realizate după operele literare studiate în liceu. Autor a sute de expuneri şi conferinţe publice pe teme de artă, morală, ştiinţă, pedagogie estetică teoretică şi aplicată, filosofie, literatură română şi universală.
Pentru Traian Duşa ca scriitor este definitoriu romanul „Ţăran cu cravată" lucrare ce a apărut în trei volume: „Devenirea", „Proprietatea", şi „Roadele". Aceste cărţi destul de voluminoase se prezintă ca nişte „cronici ale realităţii vieţii autorului"cu bune şi cu rele, aşa cum e viaţa.
Romanul-eseu „Ţăran cu cravată" poate fi considerat o „Cronică de familie" sau „Un raport de activitate în faţa morţii", dar cea mai bună şi precisă explicaţie o dă însuşi autorul în „Dedicaţia"cărţii pe care voi încerca s-o reproduc:
„Generaţiei mele de intelectuali, care «am schimbat sapa-n condei şi brazda-n călimară» după cel de-Al Doilea Război Mondial, ca un îndemn de a ne păstra drepţi în faţa celor care vor să şteargă din istoria acestei ţări realizările a aproape o jumătate de secol la care noi ne simţim părtaşi.
Generaţiei mele care cu dârzenie şi dragoste de ţară şi neam am lăsat urme, de care putem fi mândri, în condiţii mult mai grele decât a creat şi lăsat generaţia interbelică. Ea a trăit şi s-a afirmat într-o Românie învingătoare, reîntregită după o aspiraţie milenară, pe când noi am trăit şi trăim, cei care mai suntem, într-o Românie învinsă, rămasă ciuntită după Al Doilea Război Mondial. Ea trăia într-o ţară cu variate posibilităţi de afirmare şi exprimare, noi, generaţia noastră, am trăit ani buni, într-o ţară ocupată de o armată străină, spoliată prin despăgubiri de război, achitate pe nedrept, învinsă de două ori, şi cu o ideologie unică.
Generaţiilor care vin, pentru a-şi da seama că noi, ţăranii cu cravată, am trăit şi am muncit, cu osârdie multă, ca să lăsăm semne trainice în cultura României, chiar dacă acum unii dintre noi am ajuns să facem ceea ce ştiam atunci când am pornit pe drumul devenirii noastre, cu mai bine de o jumătate de veac în urmă."
Acestea fiind spuse, scriitorul Traian Duşa se simte mai aproape de Ion Neculce din mai multe privinţe, şi anume: vârsta la care a scris şi prin îndemnul pe care el l-a adresat cititorului şi anume „cine va vre' să le creadă, bine va fi, iar cine nu le va crede, iarăşi bine va fi, cine cum îi va fi voia, aşa va face."
Această carte a fost scrisă şi pentru cei 7-8 milioane de „ţărani cu cravată" deveniţi proprietari agricoli după 1990, şi care lasă nelucrat pământul ţării, carte în care s-a vrut a se arăta, cum sunt puţine cazuri, că pe autor „cravata" l-a îndemnat să are, să semene, să îngrijească culturile, să culeagă roadele pământului moştenit din moşi-strămoşi în Topliţa Română.
Cartea este scrisă de un autor care relatează fapte autentice, întâmplări veridice, autorul recreează o epocă (pe care mulţi dintre noi o recunoaştem), un mod de a fi, avându-se-n centrul atenţiei însuşi autorul ca persoană ancorată-n realităţile cotidiene, familiale, sociale, economice, politice şi de orice fel din existenţa umană. Spiritul realist şi optimismul omului simplu din popor îl caracterizează pe autor în construcţia frazelor, în relatarea întâmplărilor din şcoală sau din sala profesorală.
Dl. Valentin Marica surprinde în postfaţă realizarea artistică şi veridicitatea lucrării: „Personajul ştie totul despre timp (începând cu Al Doilea Război Mondial până astăzi), loc (Valea Topliţei ca axis mundi) şi om (părinţi, fraţi, rude, faimoşi ai clipei etc.) a se şti că „Eul" este o Generaţie şi că aceasta nu-i oricine şi de oriunde: „Ţăran cu cravată "este un destin, personajul a pierdut locul, cel al naşterii, mai întâi, dar nu s-a pierdut pe sine. Personajul lui Traian Duşa este învestit cu darul amintirii, nu o amintire searbădă, dimpotrivă, una ce argumentează comportamentul uman şi cultural al celui care întrepătrunde, calm şi dureros, arhiva istorică cu evocarea, topografia, etnologia, religia cu reflecţia revelatoare, ...memoria adevereşte puterea fiinţei umane de a se exprima în împăienjenişul de încercări la care a supus-o nenorocul istoriei."
E o carte adevărată, despre o lume adevărată, despre România de după Al Doilea Război Mondial până-n zilele noastre: cartea a „înregistrat"întâmplările ca un seismograf foarte sensibil, le-a „stocat" şi apoi le-a redat prin ochii personajului principal pentru ca cei ce vor veni după noi să ştie cum s-a lucrat în comunism şi apoi în anii de după aşa-zisa „revoluţie"din anul 1989.
Acum de ce „ţăran cu cravată"?
Ce este amintirea de fapt?
E o incursiune în memorie, e memoria unui OM în care-i putem întrezări şi pe ceilalţi oameni, putem vedea un sat, o regiune, o ţară. Amintirea autentică reprezintă o rază de soare într-o amiază de fericire. E ceea ce ne aducem aminte, întâmplări care ne-au marcat emoţional, au însemnat ceva pentru noi în devenirea noastră spirituală, socială sau economică.
Acea sintagmă „ţăran cu cravată" ne-ar duce cu gândul la o concepţie, un îndemn, o cunoaştere „multilateral dezvoltată" a lucrării pământului (şi nu numai) o legătură a ţăranului cu lumea dinaintea lui, cu datinile şi obiceiurile moştenite din moşi-strămoşi. Acea cravată a fost pentru Traian Duşa o lumină şi o umbră în acelaşi timp, ştiut fiind că umbra nu poate exista fără lumină. Autorul nu va cădea în umbra amintirilor pentru că a reuşit să le facă vii. Se ştie că-ntr-o luptă câştigă cel mai tare iar celălalt cade-n umbră, dar nu întotdeauna câştigă cel cu dreptatea-n mână, de aceea cel „drept" va fi recunoscut în timp, timpul şi oamenii nu-l vor uita, astfel va fi preţuit la adevărata lui valoare. În această ordine de idei cărţile scriitorului Traian Duşa vor fi din ce în ce mai valoroase odată cu trecerea timpului, ele fiind o copie fidelă a timpului trăit de autor.
Atributele fundamentale ale trilogiei sunt: „autenticitatea" pe cere-o recunoaşte însuşi autorul adăugând că nu a înflorit întâmplările prezentate, „realismul şi obiectivitatea"prezentării şi, nu în ultimul rând, „sinceritatea şi francheţea" relatării amintirilor.
Scriitorul nu se teme de umbra uitării „de ea se tem cei mulţi şi slabi" fiind convins că „prin cărţile şi faptele mele aparţin timpului". Sunt şi eu convinsă de acest lucru afimând că strădaniile dlui Traian Duşa într-ale scrisului vor învinge timpul, nu va fi uitat de familia sa, dar nici de neamul românesc din care face parte.
Trăind într-o regiune cu populaţie majoritar de etnie maghiară, scriitorul povesteşte unele întâmplări ce s-au petrecut la şcoală sau în oraşul Tg.-Mureş imediat după „revoluţie" timp în care o parte din maghiarii din România au uitat convieţuirea corectă, democratică şi armonioasă pe care au avut-o până atunci şi au încercat să destabilizeze această armonie prin separatism, ură de rasă, mişcări de stradă contra românilor etc. Astfel ei au spus că acel Cofariu călcat în picioare şi lovit în public la Tg.-Mureş ar fi maghiar şi nu român cum era de fapt. A trecut mult timp ca să-i convingem pe cei din afara graniţelor de adevăr. Aceste întâmplări şi multe altele fac lectura plăcută şi antrenantă.
Fiind un om al vremii sale, autorul şi-a înţeles rostul în lume, şi-a fixat un ideal de viaţă cu trudă şi muncă pe care l-a urmat fiind credincios „Triumfului aşteptării" în tot şi-n toate că „Nebiruit e omul ce luptă cu credinţă/ El ştie că pe lume nimic zadarnic nu-i/Că dincolo de truda şi jertfa clipei lui/ Speranţa sfântă ţese a lumii biruinţă." (Al. Vlahuţă)
