1. „DUMNEZEU SE ARATĂ MINŢII SAU PUTERII NOASTRE DE SESIZARE DUHOVNICEASCĂ A PREZENŢEI LUI numai când aceasta este adunată înlăuntrul inimii, adică în intimitatea ultimă a fiinţei umane, care are totodată un caracter emoţional, o capacitate şi o pornire iubitoare. Arătarea aceasta a lui Dumnezeu e o supremă lumină, e evidenţa supremei realităţi, care e totodată suportul propriei noastre existenţe. Mintea ia atunci forma nehotărnicită a lui Dumnezeu şi capătă lumina evidenţei proprii asemenea celei a evidenţei lui Dumnezeu. Pentru aceasta MINTEA TREBUIE SĂ FIE CURĂŢITĂ DE PĂCATE, ADICĂ DE TOT CE O ÎNCHIDE FAŢĂ DE DUMNEZEU ŞI DE ZIDIREA LUI UNIVERSALĂ, într-un gând limitat, de care s-a alipit în mod pătimaş".
Cuviosul NICHIFOR DIN SINGURĂTATE
„FILOCALIA" vol. VII, pag. 14
***
2. „Cuviosul Nichifor din Singurătate spunea despre dumnezeiescul Pavel din Latro că el petrecea în munţi şi în pustiuri, trăind la un loc cu fiarele sălbatice ca şi cu nişte vecini şi prieteni. Iar uneori cobora în Lavră (mănăstire) şi cerceta pe fraţii săi să nu slăbească cu sufletul, nici să se lenevească de la faptele ostenitoare ale faptelor bune; ci întru toată luarea-aminte şi dreapta socoteală să se ţină după Evanghelie şi să lupte cu curaj împotriva duhurilor răutăţii. Ce-i învăţa pe aceştia? PĂZIREA MINŢII! STĂRUINŢA DE A FI ATENTI LA SINE, ŞI DE A-ŞI ADUNA MINTEA ÎN SINE, CA S-O POATĂ ÎNĂLŢA LA DUMNEZEU".
Ibidem, pag. 16
***
3. Un frate întrebă pe ava Agaton: „Spune-mi ava: Ce e mai mare, osteneala trupească sau păzirea minţii?" Şi a zis: „Asemenea este omul, unui pom. Deci osteneala sunt frunzele, iar păzirea celor din lăuntru este rodul. Drept aceea, fiindcă, după Scriptură, „tot pomul care nu face rod bun se taie şi se aruncă în foc", e vădit că toată sârguinţa noastră are în vedere rodul, adică PĂZIREA MINŢII. Dar e nevoie şi de acoperământul şi de podoaba frunzelor, care sunt OSTENEALA TRUPEASCĂ".
Ibidem, pag. 18
P.S. Să nu uităm cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „PRIVEGHEAŢI ŞI VĂ RUGAŢI, CĂ NU ŞTIŢI NICI ZIUA, NICI CEASUL..." şi „CERUL ŞI PĂMÂNTUL VOR TRECE, DAR CUVINTELE MELE NU VOR TRECE".
„COMORI FILOCALICE" vol II
