Dan Alexa, noul antrenor al celor de la ASA Târgu-Mureș. Surdu revine în Liga 1!

Distribuie pe:

Oficialii celor de la ASA Târgu-Mureș nu au stat multă vreme fără antrenor, după plecarea lui Dario Bonetti. Conducerea clubului a ajuns destul de repede la un acord cu Dan Alexa, rămas liber de contract după toată tevatura de la Rapid. Deși mutarea nu s-a oficializat încă, Dan Alexa este noul antrenor al echipei. Cei din conducere au evitat până acum să facă anunțul, dar au fost dați de gol chiar de către un jucător pe care tocmai l-au legitimat. Rămas liber de contract, după două sezoane la Milsami Orhei (Republica Moldova), Romeo Surdu (32 de ani) a semnat un contract cu ASA. Fostul atacant al Stelei a spus și cine l-a convins să semneze cu gruparea de pe Mureș. „Am semnat pe un an cu ASA Târgu-Mureș. Cei de acolo au insistat, iar Dan Alexa m-a dorit foarte mult! ", a spus Surdu, care a confirmat astfel și numele noului antrenor al echipei. În vârstă de 36 de ani, Dan Alexa a mai antrenat în carieră Poli Timișoara și Rapid. După 3 etape scurse din actualul sezon, ASA e penultima, cu -6 puncte (echipa a fost depunctată din cauza unor datori neachitate la termenul limită).

Lasă un comentariu