Verificări… la sânge!

Distribuie pe:

O amplă acțiune de control a unităților de transfuzii din spitalele publice și private din întreaga țară este în desfășurare în aceste zile, după ce Ministerul Sănătății a descoperit că 108 spitale publice și 34 private funcționează fără unități de transfuzii autorizate de Direcțiile de Sănătate Publică (DSP). Conducerea ministerului apreciază că situația în care aceste unități au fost ignorate ani la rând nu este acceptabilă și a decis o serie de măsuri de urgență.

„În perioada 2-12 august, departamentele de supraveghere din DSP-uri vor verifica toate unitățile de transfuzii neautorizate. Vor fi investigate motivele pentru care aceste unități de transfuzii nu au autorizație. DSP- urile vor stabili planuri de conformare în vederea autorizării cu termen de maximum trei luni. În această perioadă, unitățile neautorizate se vor supune unui plan de tranziție care va stabili cum se vor desfășura transfuziile până la îndeplinirea normelor în vigoare. De exemplu, vor fi luate în considerare asigurarea serviciilor de către un alt spital cu UTS autorizată sau de către CTS județean, redirecționarea pacienților cu intervenții chirurgicale care nu reprezintă urgențe către alte unități sanitare sau alte măsuri", se arată într-un comunicat dat publicității de Ministerul Sănătății. Totodată, la nivelul ministerului, este în curs de finalizare și va fi publicat în cel mai scurt timp un plan național de reducere a riscurilor cauzate de transfuziile sanguine.

Potrivit unor surse din cadrul conducerii Direcției de Sănătate Publică Mureș, în județul nostru nu există puncte de transfuzii neautorizate, însă, potrivit Ordinului Ministerului, sunt verificate, până la 12 august toate unitățile sanitare publice și private din județ.

Lasă un comentariu