Suntem, și cam de multă vreme, într-un continuu declin existențial. Din componentele acestui sistem aflat în cădere liberă, schimbările climaterice par a fi cele mai vocale, dar natura și-a modificat cadența și pentru alte coordonate de bază ale sale. Pe lângă faptul că atunci când trebuie să fie iarnă nu este iarnă, iar când e vară e prea vară, aflăm că stăm prost și cu stocurile de resurse, pe care le-am prădat și continuăm să facem acest lucru fără noimă. Aflăm astfel că la nivel global, încă din anii 1970, omenirea consumă din resursele alocate viitorului, iar avansul acestei nebunii este atât de mare încât din luna august 2016, am început să consumăm din resursele anului viitor și nu departe va fi vremea când, pentru a exista, va trebui să căutăm resurse pe alte planete. În ultimii ani planeta Pământ, ai cărei locuitori suntem, ne-a trimis suficiente semnale îngrijorătoare despre soarta ei critică, dar și cu referire la perspectiva noastră, dându-ne de înțeles că ea nu este o masă inertă asupra căreia se pot face tot felul de experimente, ci un organism viu al cosmosului, cu un grad limitat de suportabilitate. Vorbindu-ne în limbajul său specific, deducem ca un reproș din partea acesteia, nepăsarea în care ne scăldăm față de natură și care va avea repercusiuni grave asupra destinului nostru comun. Supărarea ei cea mare pare a fi legată de atitudinea mereu ostilă a omului care, deși cu puteri limitate, de pigmeu, nu încetează să o sfideze și să o desconsidere, să o brutalizeze, folosind în acest scop toate mijloacele și căile puse la dispoziție de noile cuceriri ale științei și tehnologiei obținute, la urma-urmei, tot datorită facilităților oferite de către ea. Năstrușnica idee pentru care s-au cheltuit miliarde de euro și la care au lucrat minți luminate ale planetei pentru reproducerea la scară terestră a nașterii Universului sau preconizata „călătorie" spre centrul Pământului prin forarea unei găuri reale spre straturile necunoscute și magma incandescentă ale acestuia, constituie experimente extrem de hazardante și care ar putea duce omenirea în situații limită, catastrofale. De ce ne sunt nouă necesare asemenea năstrușnicii riscante și costisitoare din moment ce mai avem atâtea și atâtea probleme de rezolvat privind păstrarea acurateței, sănătății și echilibrul mediului? Oare istorica întâmplare de la Fukushima, din Japonia, cu urmări imprevizibile pentru prezentul și viitorul Planetei, survenită în urma unei zdravene „zvârcoliri" a scoarței terestre nu ne este suficientă pentru a ne convinge că nu-i de glumit cu forțele dezlănțuite ale naturii?
Cu toate că dispunem de posibilități infinite în raport cu înaintașii noștri, cei de azi, suntem puși în fața unei situații de o gravitate nemaiîntâlnită. Nicicând în lunga sa existență Pământul nu s-a confruntat cu o populație atât de mare și de densă, pe care să fie nevoit să o hrănească și să o adăpostească, să-i ofere condiții decente de trai și, pe deasupra, să-i satisfacă toate extravaganțele. Pentru cei peste 7,3 miliarde de locuitori, cât numără astăzi planeta noastră, înseamnă tot atâtea trebuințe de hrană și îmbrăcăminte, probabil 2-3 miliarde de locuințe pentru adăpostire, de la cele mai sărace la cele mai somptuoase și confortabile, la care s-ar adăuga 3-4 miliarde de locuri de muncă (uzine, fabrici, șantiere utilități etc.), milioane și milioane de instituții de educație și de asistență medicală (școli și spitale), nenumărate spații de tratament, odihnă și agrement, și nu în cele din urmă, locuri de veci în cimitire. Așadar, prin explozia demografică pe care omenirea a provocat-o în urmă cu 66 de ani (în 1950 populația globului era de numai 2,5 miliarde de locuitori, adică de trei ori mai mică decât în prezent), Pământul, ca planetă se trezește, fără a fi întrebat și fără a i se proba gradul de suportabilitate, cu o suprasarcină extremă și în continuă creștere.
Pentru toate aceste nevoi se cer resurse, iar Pământului nu i se poate pretinde mai mult decât poate oferi. Ceea ce trebuie să înțelegem este că și posibilitățile lui sunt limitate, iar refacerea propriilor rezerve, în parte epuizate, aparține de domeniul infinitului. Este adevărat că tot ceea ce există pe Pământ aici rămâne. Conform principiului conservării materiei, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă. Tocmai de această transformare este vinovat omul, care, în decursul ultimelor secole de fulminantă dezvoltare, și-a cam bătut joc de resursele Pământului, transformându-le în scrum și munți de steril, în halde de gunoaie și resturi, hăcuindu-le în toate felurile, exploatându-le până la epuizare, creând în același timp dezechilibre enorme în natură, atât prin fragilizarea scoarței terestre (exploatări miniere, de cărbune, gaze și petrol), poluarea atmosferei, cât și prin construirea a foarte multe tuneluri, edificii, orașe de piatră, clădiri faraonice. Toate acestea modifică gravitatea și centrul de greutate natural al Pământului. La ora actuală, situația planetei Pământ este similară cu cea a unei construcții înalte, trecute prin mâna mai multor proprietari și șubrezită de atâtea intervenții la structura ei de rezistență.
Așadar, Pământul, ca planetă, care după cum ați putut vedea, în spațiul cosmic seamănă mai mult cu un cartof ce se deplasează în neant, n-a mai fost supus nicicând unei asemenea agresiuni ca în zilele noastre. Faptul ne face să admitem că vechile și obișnuitele sale manifestări seismice sau de altă natură, pot deveni mai dure, dar pot apărea și fenomene noi pe care nu le cunoaștem, tocmai datorită schimbărilor pe care le-am provocat cu dezvoltarea noastră militară, industrială și agricolă.
Deocamdată, planeta noastră nu reacționează la excesul de sarcină pe care omul i l-a pus în cârcă decât aluziv. Încălzirea globală și topirea ghețarilor, inundațiile de proporții, incendiile devastatoare, cutremurele și taifunurile tot mai puternice, par a fi semnale de alarmă pe care ni le transmite tot mai des ca o atenționare la mai multă rațiune și cumpătare în tot ceea ce ar trebui să facem de aici încolo.
Din păcate, omul, prin firea lui, nu e dispus să țină cont de aceste avertizări, și cu încăpăținarea-i cunoscută, saltă înainte pentru a-și îmbunătăți și mai mult standardul și confortul, ajunse deja la cele mai înalte niveluri, nefiind nicicând dispus să asculte glasul Pământului. Mesajul care s-ar desprinde ar fi să reflectăm asupra unei noi căi de dezvoltare și înaintare, precum și asupra unei noi relații între om și Pământ. O nouă orientare este posibilă doar dacă omul se va hotărî să abandoneze calea absolută a interesului pentru profit în tot ceea ce întreprinde, în favoarea grijii pentru echilibrul ecosistemului și sănătatea Pământului. Ca urmare, până ce nu este prea târziu, se cere intervenit pentru oprirea exploziei demografice nu prin „eutanasierea" a miliarde de oameni, cum le trece unora prin cap, ci prin obligativitatea reducerii numărului de copii în familie după fostul model chinezesc. De asemenea, este extrem de importantă păstrarea unui raport rezonabil între rase. Populațiile din țările din sud-estul Asiei, cele din Africa, islamicii și țiganii, care au început să emigreze în Europa, sunt puternici factori de dezechilibru demografic, cu consecințe dezastruoase asupra europenilor și nord-americanilor pe termen mediu și lung.
Suntem de părere că omenirea a ajuns la apogeul dezvoltării sale și orice pas făcut înainte înseamnă unul coborâtor. Dispunem de absolut tot ce este necesar unei vieți confortabile (locuințe cu amenajări corespunzătoare, radio, TV, telefoane mobile etc.), de mijloace de transport la scară, (autoturisme personale), de posibilități de comunicare, internet și de mișcare, de pe un continent pe altul, ultramoderne (avioane de mare viteză). Lumea a devenit astfel mică cu posibilități de deplasare în orice parte a globului. În consecință, ritmul prospectării necunoscutului ar trebui redus, instalându-se o concepție nouă, referitoare la folosirea cuceririlor dobândite. Ceea ce ar mai trebui făcut este ca de aceste facilități să beneficieze toți locuitorii planetei, de unde și nevoia unei noi politici mondiale pentru ajutorarea țărilor sărace și cu nivel scăzut de dezvoltare și eliminarea decalajelor. Și, nu în ultimul rând, schimbarea atitudinii generale față mama noastră hrănitoare care este planeta Pământ, căreia suntem obligați să-i acordăm tot respectul, ocrotind-o, pentru că sănătatea ei înseamnă sănătatea noastră.
Să nu uităm că noi nu suntem stăpânii planetei, ci mai degrabă chiriașii sau în cel mai bun caz, fiii ei, cu toate consecințele ce decurg din această relație. Așadar, oameni buni, nu uitați, trăiți pe planeta Pământ! Ocrotiți-o!
