Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie" Toplița, în preocupările publicistice ale lui Vasile Netea

Distribuie pe:

Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie" de la Toplița continuă o sfântă tradiție a spiritualității românești ce s-a manifestat permanent pe aceste meleaguri. Gândul unei așezări monahale în localitatea natală, în chiar grădina casei părintești, l-a preocupat pe Î.P.S. Miron Cristea încă de pe vremea când era episcop de Caransebeș. Printre hârtiile rămase de la el, Î.P.S. Antonie a descoperit o cerere adresată Î.P.S. Arhiepiscop și Mitropolit Ioan Mețianu din Sibiu. Pe baza aprobării mitropolitului, acțiunea de ridicare a mănăstirii a început, dar, din cauza unor evenimente neprevăzute, s-a finalizat de-abia în 1927. Dintr-o scrisoare a Patriarhului Miron către P.S. Nicolae, episcopul Vadului, Feleacului și Clujului în 1928, aflăm o sumedenie de informații în legătură cu construirea acestei mănăstiri. Astfel, biserica veche de lemn, a cărei vechime și valoare arhitectonică sunt incontestabile, fusese adusă în Toplița din Meșterhaza încă din 1910, și apoi s-a recurs la împodobirea ei cu toate cele necesare. A fost construită o casă nouă cu patru odăi și bucătărie pentru călugări, apoi o clopotniță nouă la stradă, a fost împodobită întreaga grădină cu stâlpi de stejar și uluci gudronați. Î.P.S.S. Miron Cristea mărturisește cu emoție că în cripta făcută sub tinda femeilor și-a îngropat pe părinții săi, pentru a le asigura o „veșnică pomenire" în cadrul slujbelor ce se vor oficia în mănăstire.

O zi importantă în istoria acestei mănăstiri ardelene este fără îndoială ziua de 21 octombrie 1928, în care a fost sfințită această mănăstire, când însuși ctitorul a rostit o cuvântare memorabilă în care evocă faptele de eroism și curaj ale poporului român de-a lungul timpului și scoate în evidență figurile mari ale istoriei noastre românești.

Iată cum caracterizează cărturarul Vasile Netea această vatră de spiritualitate a Văii Mureșului Superior: „O mănăstire din nord. Ctitorie în satul natal, Toplița Română, a întâiului Patriarh al României, dr. Miron Elie Cristea. Așezată la poalele munților Călimani, în dreapta văii Mureșului, având drept înconjur câteva livezi de mătase verde și un roi de molifți uriași, mănăstirea aceasta, care binecuvânta atât drumurile ce se îndreaptă spre Moldova, cât și cele ce coboară sprintene spre Câmpia Transilvaniei, a desțelenit în regiunea Mureșului de Sus o tradiție ce aproape două veacuri se irosise în întuneric. Pusă în cumpănă cu megieșele sale carpatice, Oltenia, Muntenia, Moldova și Bucovina, Transilvania are cele mai puține și cele mai neînsemnate mănăstiri. Zadarnic ar căuta cineva în largul plaiurilor transilvane vreo Tismană, vreo Cozie sau vreo Putnă, pentru a nu mai vorbi de minunea de la Argeș. … Încă de la zidirea ei, în 1928, mănăstirea de la Toplița, pusă sub hramul Sf. Proroc Ilie, a constituit un puternic imbold pentru satele ortodoxe din Valea Mureșului, în fiecare an în ziua de 20 iulie organizându-se mari serbări religioase în prezența a mii de pelerini. Veneau din toate satele mureșene, Stânceni, Lunca Bradului, Răstolița, Deda, Filea, Pietriș, Dumbrava, Gălăuțaș, Corbu, Bilbor și chiar din comune mai îndepărtate, indiferent de confesiunea de origine. Dumnezeu, întocmai ca și mireasma brazilor, prin graiul neprihăniților călugări, le vorbea tuturor la fel. Și toți îngenuncheau în fața acelorași binecuvântări, primind aceeași sfântă cuminecătură. Și mai avea această mănăstire, pe lângă chemarea ei creștinească, încă o preacurată misiune: aceea de a ține necontenit trează amintirea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă din anii 1916-1919".

Pelerinajul la mănăstirea din Toplița, mai ales cu prilejul hramului, a constituit tot timpul, pentru Vasile Netea, un prilej de mare bucurie, o profundă emoție și momente de încărcătură spirituală.

Vasile Netea mai spune că: „De la urcare pe tronul episcopal al Clujului, căruia îi este închinată mănăstirea toplițeană a Î.P.S.S. Nicolae Colan, în prezent singurul episcop ortodox al Românilor din Transilvania, dezvoltarea mănăstirii a luat într-adevăr proporții dintre cele mai fericite. În fiecare an, la ziua Sfântului Ilie, Î.P.S. Colan oficiază o liturghie la Toplița Română, având în jur de sine un sobor întreg de preoți. Știm că nici anul acesta I.P.S. Colan nu va lipsi de la Toplița, cum n-a lipsit nici anul trecut, mai ales în acești ani Episcopul Clujului nu poate lipsi de la un praznic al Văii Mureșului! Cuvântul Î.P.S. Colan va fi sorbit astfel cu înfrigurată sete, cu emoție, cu nestăpânită satisfacție. Sute de mame vor lăcrima sub patrafirul I.P.S.S. gândindu-se la fiii plecați în crâncen refugiu. Moșnegii vor suspina adânc cu gândul la cele trecute aduceri aminte. Feciorașii vor strânge vârtos prăseaua cuțitului din cingătoare. Un domn vorbește astăzi la marele praznic mureșean! Un domn de Român... Cât cade de alinător cuvântul acesta."

Iată, câtă emoție, câtă sensibilitate pune Vasile Netea în rândurile acestui articol publicistic, câtă durere pune aici Vasile Netea, pentru că materialul acesta a fost elaborat într-o perioadă foarte grea pentru el, precum și pentru toți românii, mai ales cei din Transilvania, care se aflau sub ocupație străină. Vasile Netea a scris acest articol în iulie 1943, când el se afla în refugiu, se afla departe de casă, de cei dragi, de satul său, de pământul din care a răsărit și el ca o mlădiță din care apoi a crescut un copac mare ce a dat roade foarte bogate.

Lasă un comentariu