Falsurile lui Neagu Djuvara (III)

Distribuie pe:

• Regimul fanariot. În tendința sa de a scoate în evidență rolul francmasoneriei, N.D. invocă argumentul straniu că lipsesc informațiile despre boierii români și, pe acest temei, consideră că nu se poate vorbi despre eforturile clasei nobiliare în vederea unirii Moldovei cu Țara Românească. Este fals! „Istoricul" nu ne dă nici o informație despre deceniile culturale premergătoare marilor evenimente de la 1848 și 1859, așa încât scrierile și implicarea directă a unor corifei ai coeziunii naționale sunt ca și inexistente: M. Cantacuzino, Chesarie al Râmnicului, G. Dascălul, G. Lazăr etc;

• România. N.D. susține că „numele țării noastre este deci recent. De la numele de român am fabricat în 1862 un nume: România"! Este fals! Forțând nota, N.D. vrea cu tot dinadinsul să ne facă să înțelegem că sunt irelevante informațiile conform cărora cel care a „fabricat" numele a fost D.D. Philippide (în 1816), fiind preluat ulterior de poetul V. Alecsandri și, în 1861, de domnitorul Al. I. Cuza („Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie (...) Să trăiască România");

• Unitatea românilor. În încercarea de a minimaliza eforturile culturale ale românilor de-a lungul veacurilor, având ca scop unirea, N.D. afirmă: „suntem singura mare țară din Europa a cărei unitate este exclusiv întemeiată... pe limbă"! Este fals! La baza unității românilor a stat conștiința noastră de neam, strategia dăinuirii prin Biserica Ortodoxă și cultura susținute și apărate cu spada de Ștefan cel Mare și Sfânt;

• România în război. N.D. vehiculează teza că, în 1940, era mai bine dacă ne-am fi lăsat înfrânți, ocupați și împărțiți (ca Polonia) de Germania hitleristă și de Rusia bolșevică! Este fals! „Teza" aruncă în derizoriu conceptul de demnitate națională, implicit, participarea eroică a Armatei Române, cu scopul recuperării teritoriilor furate, în Al Doilea Război Mondial;

Lasă un comentariu